Singurul castru roman din Moldova va fi scos la lumină după 1 600 de ani jpeg

Singurul castru roman din Moldova va fi scos la lumină după 1.600 de ani

📁 Roma, măreţia şi declinul său
Autor: Costel Crangan
🗓️ 2 martie 2020

Singura cetate romană din Moldova, Tirighina- Barboşi, care se află chiar la marginea oraşului Galaţi, va fi restaurată şi pusă în valoare prin intermediul unui amplu proiect cu o valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro. Primăria municipiului Galaţi a scos deja la licitaţie lucrările, relatează adevarul.ro.

Conform arheologilor, situl Tirighina-Barboşi ar fi al doilea din România ca importanţă, după Sarmizegetusa Regia, fiind supranumit „tezaurul neştiut”. Dincolo de faptul că este singura cetate romană din Moldova, situl ascunde sub temelia lui urmele unei cetăţi dacice, iar în jur există numeroase alte mărturii ale faptului că retragerea romană nu a însemnat plecarea tuturor romanilor de aici. 

castru 2 jpg jpeg
castru 1 jpg jpeg

Mai mult, turnul octogonal al castrului ar fi unic în zona de sud-est a Europei, după cum spune arheologul Gabriel Jugănaru, iar complexitatea sitului este un material de studiu excepţional.

„Traseul zidului castrului, unul dintre cele trei şanţuri de apărare, cu o configuraţie impresionantă, dar şi patru locuinţe romane, dintre care una cu sistem de canalizare, descoperite în cadrul celei de-a doua campanii de cercetări arheologice, vor fi puse în valoare, alături de alte numeroase vestigii, la situl arheologic Tirighina-Barboşi”, afirmă arheologul Jugănaru.

Zona arheologică a cetăţii Tirighina-Barboşi a făcut obiectul a numeroase cercetări în ultimul secol, însă niciodată nu a fost conservată şi pusă în valoare. Abandonate în jurul anului 400, vestigiile (arealul este vast, cuprinde întinse zone de locuire şi două necropole distincte) au fost o lungă perioadă la mâna jefuitorilor de artefacte. Mai mult decât atât, în secolele XV-XIX, de aici a fost scoasă o mare cantitate de piatră, se estimează că în jurul a 90% din ziduri. Vestigiile de la nord de castru au fost, de asemenea, distruse în mare parte odată cu construirea combinatului siderurgic. 

Acest articol a fost publicat în revista Historia, nr. 217, disponibilă la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 februarie - 14 martie 2020, dar şi în format digital pe paydemic.com.

Cumpără Acum

H 217 jpg jpeg