Peste 20 de statui antice de bronz, descoperite în Toscana / VIDEO
Arheologii italieni au descoperit 24 de statui de bronz bine conservate, datând din perioada Romei Antice, în perimetrul unor băi termale din Toscana.
Statuile, care au o vechime de 2.300 de ani, au fost găsite la San Casciano dei Bagni, un oraş situat pe un deal, la aproximativ 160 de kilometri nord de Roma, unde arheologii au explorat ruine antice în ultimii trei ani.
„Este o descoperire foarte semnificativă, excepţională”, a declarat, pentru Reuters, Jacopo Tabolli, lector la Universita per Stranieri di Siena, care coordonează proiectul arheologic.
Tabolli susține că decorau un sanctuar înainte de a fi scufundate în ape termale, în cadrul unui ritual, „probabil în jurul secolului I d.Hr.”.
Statuile au fost acoperite de circa 6.000 de monede din bronz, argint şi aur, iar apele calde din San Casciano au contribuit la păstrarea acestora „aproape la fel ca în ziua în care au fost scufundate”, a declarat Tabolli.
Aceste statui de bronz au fost transferate la un laborator de restaurare din Grosseto, un alt oraş din Toscana, însă în cele din urmă se vor întoarce la San Casciano dei Bagni pentru a fi expuse într-un nou muzeu.
Foto sus: Captură video Youtube / Reuters