O poveste de 3.000 de ani ascunsă în semințe de strugure. Ce arată ADN-ul despre fenicieni
Primele vițe cultivate cunoscute în Peninsula Iberică au venit din estul Mediteranei în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, odată cu expansiunea feniciană spre vest. O arată ADN-ul recuperat din semințe de strugure găsite în situri arheologice din Peninsula Iberică și Sardinia, relateaza turismistoric.ro
Cercetarea, publicată în revista Current Biology, urmărește genetic începuturile viticulturii iberice și arată că povestea nu se termină odată cu sosirea plantelor din est. Vițele introduse de fenicieni s-au încrucișat timpuriu cu vița sălbatică locală. Din acest amestec au rezultat linii genetice care au contribuit la formarea unor soiuri tradiționale cultivate în Peninsula Iberică mult mai târziu.
Studiul este coordonat de Carolina Royo, de la Institutul de Științe ale Viei și Vinului (ICVV-CSIC), în colaborare cu Guillem Pérez-Jordà, de la Universitatea din Valencia, și Leonor Peña Chocarro, de la Institutul de Istorie al CSIC. La proiect au participat și cercetători din Marea Britanie, Franța, Germania și Spania.
ADN din 28 de semințe arheologice
Cercetătorii au analizat genetic 28 de semințe de Vitis vinifera recuperate din situri arheologice.
Materialul acoperă perioade istorice diferite, ceea ce le-a permis să compare vițe despărțite uneori de secole și să caute relații între plantele vechi și soiurile care au supraviețuit până în epoca modernă.
Cele mai timpurii vițe cultivate identificate în Peninsula Iberică au afinități genetice cu plante provenite din estul Mediteranei.
Cronologia și originea lor indică rolul fenicienilor, care în primul mileniu î.Hr. au fondat așezări și puncte comerciale de-a lungul coastelor vest-mediteraneene.
Ei nu au găsit însă un teritoriu lipsit de viță de vie.
În Peninsula Iberică existau populații sălbatice de viță. Ceea ce au adus coloniștii din est au fost forme cultivate, iar analiza genetică arată că acestea au început relativ repede să se încrucișeze cu plantele locale.
Diferența este importantă. Studiul nu spune că fenicienii au adus pentru prima dată strugurii în Peninsula Iberică și nici că înaintea lor nu exista viță. Documentează introducerea unor vițe cultivate de origine est-mediteraneeană și contribuția lor genetică la viticultura care s-a dezvoltat ulterior.
Vinul devine o afacere
Noile plante au fost adoptate de comunitățile locale.
Potrivit cercetătorilor, viticultura și producția vinului s-au extins în sudul și estul Peninsulei Iberice, iar spre sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr. producția dobândise deja un caracter comercial.
Această cronologie mută începuturile viticulturii cultivate cu mult înaintea cuceririi romane.
Roma avea să transforme vinul într-un produs esențial al economiei și vieții cotidiene în provinciile iberice, iar urmele producției romane sunt mult mai vizibile arheologic. Tocmai această abundență a dovezilor romane a contribuit la asocierea puternică dintre răspândirea viticulturii și romanizarea Peninsulei.
ADN-ul semințelor arată însă o etapă mai veche.
Când Roma începe cucerirea Peninsulei Iberice, în secolul al III-lea î.Hr., cultivarea viței avea deja aici o istorie de câteva secole.
Fenicienii au adus vițele, localnicii le-au schimbat
Una dintre concluziile mai interesante ale cercetării privește ceea ce s-a întâmplat după introducerea plantelor.
Vițele est-mediteraneene nu au rămas izolate genetic. Ele s-au încrucișat cu populațiile sălbatice locale, iar aceste încrucișări au contribuit la apariția unor noi varietăți.
Guillem Pérez-Jordà explică faptul că acest proces timpuriu a participat la formarea liniilor genetice din care aveau să provină numeroase soiuri tradiționale ale Peninsulei Iberice.
Istoria vinului iberic nu apare, astfel, ca simplul transfer al unei culturi agricole dintr-o regiune în alta. Plantele aduse de coloniști au intrat într-un mediu în care exista deja viță sălbatică, iar agricultorii au propagat și selectat rezultatele acestor încrucișări.
ADN-ul permite acum urmărirea unor asemenea legături pe perioade imposibil de observat numai prin forma semințelor.
Un soi cultivat de cel puțin 1.100 de ani
Analiza a produs și o surpriză mult mai apropiată de prezent.
Cercetătorii au reușit să identifice relații între semințe medievale și varietăți de struguri păstrate în cultură până în epoca modernă.
Cel mai spectaculos caz este heben, un soi care, potrivit rezultatelor genetice, se află în cultură de cel puțin 1.100 de ani.
Heben este important și pentru genealogia altor soiuri, fiind considerat o varietate fondatoare. Studiul identifică, de asemenea, legături între semințe medievale și varietăți moderne, inclusiv struguri tradiționali valencieni.
În acest punct, ADN-ul arheologic face ceva ce documentele scrise nu pot face singure: urmărește continuitatea biologică a unei plante cultivate de oameni timp de secole.
O sămânță carbonizată sau mineralizată găsită într-un sit arheologic nu mai spune doar că acolo existau struguri. Materialul genetic poate arăta din ce populație provenea planta și cât de apropiată era de vițele cultivate în alte epoci.
O istorie de 3.000 de ani păstrată în podgorii
Studiul schimbă mai ales scara la care poate fi urmărită istoria viticulturii iberice.
Arheologia documentase deja producția și consumul vinului în lumea feniciană, iberică și romană. Analiza genetică leagă acum aceste episoade și de istoria biologică a plantelor.
Primele vițe cultivate identificate genetic au venit din estul Mediteranei. În Peninsula Iberică s-au întâlnit cu vița sălbatică locală. Oamenii au continuat să le cultive, să le selecteze și să le înmulțească, iar unele dintre liniile rezultate au supraviețuit schimbărilor politice și economice care au urmat.
Fenicienii au dispărut ca putere mediteraneeană. Roma a cucerit Peninsula Iberică și, la rândul ei, a dispărut. Au urmat regatele medievale și transformările agriculturii moderne.
O parte din plantele cultivate au avut o continuitate diferită. În cazul soiului heben, genetica poate urmări acum această continuitate pe cel puțin un mileniu.
Mai multe pentru tine...
