Necropolă veche de 2.000 de ani, descoperită la Petra
O necropolă veche de 2.000 de ani, ce conține 12 schelete, a fost descoperită de arheologi sub „Trezoreria” vechiului oraș Petra din Iordania.
În arabă „Trezoreria” este cunoscută drept „Al-Khazneh” („vistieria faraonului”). Scopul exact pentru care a fost folosită așa-numita „Trezorerie” nu este cunoscut, dar unii arheologi sunt de părere că ar fi putut fi un mausoleu pentru regele nabateean Aretas al IV-lea Philopatris. Cinefilii își pot aminti locația din celebrul film de aventuri „Indiana Jones and the Last Crusade” (1989) pentru că respectivul mausoleu a fost filmat drept locul în care se afla Sfântul Graal - cupa din care Iisus a băut la Cina cea de Taină, relatează Agerpres.
În timpul săpăturilor arheologii au descoperit fragmente de ceramică. Unul dintre schelete ținea un vas din ceramică asemănător unui potir, conform unui comunicat al Universității scoțiene St. Andrews.
Sedimentele și materialele găsite în necropolă indică faptul că aceste înmormântări s-au produs între jumătatea secolului I î.Hr și începutul secolului II d.Hr., conform unei analize coodonate de Tim Kinnaird, cercetător la Şcoala de Ştiințe ale Pământului și de Mediu din cadrul Universității St Andrews.
Mormântul a fost descoperit în timpul lucrărilor de teledetecție efectuate de Richard Bates, geofizician la Universitatea St Andrews. Deocamdată nu se știe cine au fost cei 12 oameni îngropați acolo, iar arheologii continuă cercetările.
„Descoperirea este de importanță internațională pentru că doar foarte puține morminte complete din perioada regatului Nabateean au fost recuperate la Petra până acum”, susține Richard Bates într-un comunicat.
„Mormintele, bunurile din ele și rămășițele omenești pot oferi noi date care să completeze ceea ce știm despre cum a fost ridicat orașul Petra și cine erau nabateenii”, a mai adăugat el.
Regatul Nabateean a cunoscut apogeul în partea de sud a Iordaniei în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. Rutele caravanelor treceau prin acest regat iar Petra a devenit un oraș important cu o arhitectură unică. Romanii au preluat controlul asupra acestui regat în cursul secolului II d.Hr., iar Petra a intrat în declin la scurt timp după aceea.
Foto sus: Necropolă veche de 2.000 de ani, descoperită la Petra (© Facebook / Expedition Unknown)
Mai multe pentru tine...