Oraşul Petra, bijuteria Orientului Apropiat

Petra era un oraş al prosperităţii, abundenţei, ingeniozităţii, o structură urbană care a oferit poporului nabateean şansa unei dezvoltări aparte într-unul dintre cele mai neprimitoare climate de pe pământ. Oraşul a devenit la un moment dat centrul cel mai important de negoţ între Orientul Mijlociu şi Imperiul Roman. Bogăţiile acumulate aici au servit la ridicarea unor adevărate bijuterii arhitectonice, la confluenţa dintre mai multe stiluri, aspect de maximă originalitate în peisajul oriental.

Petra era capitala ‘imperiului’ nabateean, un imperiul clădit din comerţ de bunuri materiale şi spirituale. Nabateenii erau o civilizaţie puternică ce a înflorit între secolele IV a.Hr. şi II p.Hr., dominând mare parte din Iordania de astăzi. Regiunea avea importanţă strategică, fiind situată în aşa fel încât de aici se puteau controla rutele caravanelor care treceau prin Peninsula Arabică, golful Persic şi Marea Roşie. Tocmai aceste control a înlesnit stabilirea nabateenilor în aşezări mai mari şi mai complexe. Caravanele făceau comerţ cu uleiuri, parfumuri, tămâie, mirodenii, bunuri de lux care au adus celebritate nabateenilor, vizaţi de mai multe civilizaţii. Datorită prosperitaţii care sporea văzând cu ochii, oamenii au început să se stabilească în număr din ce în ce mai mare în arealele fertile de-a lungul acestor rute comerciale. Oraşul Petra, ales capitală imperială, este una dintre aşezările întemeiate, una care va dobândi un statut cvasi-legendar.

Primele construcţii sunt doar niste simple structuri din piatră şi lut, probabil depozite pentru o populaţie nu tocmai sedentară. Dar şi după sedentarizare arhitectura domestică rămâne una simplă, cu case din piatră cu un singur etaj răsfirate pe coastele Petrei. În ceea ce priveşte arhitectura monumentală însă, aici observăm îmbinarea dintre elemente asiriene, egiptene, elenistice şi romane. Primele construcţii de mari proporţii sunt morminte care înconjoară limitele oraşului, ca şi în cazul oraşelor greco-romane. Unul dintre primele construite este mormântul piramidal, numit aşa din cauza celor patru piramide sau stelei memoriale care decorează faţada. Mormântul atinge înălţimea de 30 de metri odată cu ridicarea camerei mortuare pentru regele Aretas al III-lea (85-62 a.Hr.). mormântul încorporează coloane corintice şi frize vaste sculptate direct în piatră.

Alt mormânt imens este Deir, sau “mănăstirea”, pentru regele Obodas al III-lea, care moare prin anul 85 a.Hr. Construcţia surprinde prin nişele uriaşe pentru statui, friza în stil doric cu metope circulare şi triglife, şi coloanele nabateene. Mormântul, terminat la jumătatea secolului I a.Hr., indică o evoluţie a formelor arhitecturale de la elaborat la simplu, de la figurativ la aniconic, deci invers faţă de ce s-ar presupune.

Un alt mormânt notabil este cel al lui Sextus Florentinus, guvernatorul Arabiei, care moare [rin anul 129 p.Hr. Ornamentaţia în cazul său este printre cele mai bogate din Petra, incluzând simboluri mitologice precum capul Meduzei sau acvila. La ridicarea acestor monumente meşterii se folosesc în general de următoarele unelte:târnăcopul, dalta simplă, dalta dinţată şi dalta plată. Monumentele sunt acoperite uneori cu alabastru sau cu vopseluri foarte colorate.

În anul 9 a.Hr. la tron accede regele Aretas al IV-lea, descris în inscripţii drept “cel care şi-a iubit poporul”. Aretas va începe monumentalizarea Petrei şi a multor altor oraşe din regatul nabateean. Se construieşte strada cu colonade, paralelă cu un izvor cu apă deviată din canioanele înconjurătoare, o stradă maiestuoasă flancată de coloane, porticuri şi diverse clădiri, ca de pildă marele templu, început tot în timpul domniei lui Aretas. Pentru a ridica templul, meşterii au cioplit o terasă uriaşă cu mai multe nivele direct în stâncă, măsurând nu mai puţin de 7000 de metri pătraţi. Spaţiul imens de la sud de strada cu colonade cuprinde Propylaeum-ul, un temenos inferior, scări monumentale care duc la temenos-ul superior. Propylaeum-ul este de fapt un set de scări care duc la primul temenos, un fel de piaţă în aer liber pavată cu pietre hexagonale sub care se află un sistem de canale. Două seturi de colonade triple cu capiteluri în formă de cap de elefant indian flanchează piaţa, iarăsi un exemplu de integrare de elemente străine în arta nabateeană.

De fiecare parte a temenos-ului inferior vizitatorii aveau la dispoziţie scări care duceau la templul principal. Acest templu principal măsoară 1508 de metri pătraţi, cea mai mare clădire excavată în Petra. Coloanele şi zidurile erau pictate în nuanţe de roşu, galben sau alb, la fel ca templele greceşti. La est de templu se afla o terasă mai joasă care adăpostea un complex de grădini, dar şi o piscină. Pentru funcţionarea acestora nabateenii au creat un sistem elaborat de apeducte, conducte şi bazine plasate în aşa fel încât nisipul şi mâlul să fie înlăturate. Construcţia a presupus folosirea unei mari cantităţi de beton. Scopul extravagantului complex era acela de a consolida poziţia oraşului ca centru politic, cultural şi religios de primă importanţă.

Deşi situat într-un climat foarte arid, oraşul nu ducea lipsă de apă şi era apărat de inundaţiile din timpul iernii. Inginerii nabateeni au avut grijă să pună la punct o reţea complicată de terasamente, canale, ţevi, cisterne, care au prefăcut Petra într-o veritabilă oază a deşertului. Pentru a asigura aprovizionarea cu apă s-au construit nenumărate diguri, baraje şi apeducte pentru transportul apei de la izvoare îndepărtate.

Monumentalizarea Petrei continuă cu teatrul grecesc, iarăşi o construcţie spectaculoasă care a necesitat dărâmarea unor faţade de morminte pentru a încăpea. Tot Aretas al IV-lea este iniţiatorul, posibil influenţat de Irod cel Mare.teatrul a fost realizat conform standardelor clasice în materie de formă, proporţii şi design, cu o capacitate de 5000 de locuri. Pentru a preveni inundarea, s-au săpat în jurul său mai multe canale. Epoca de glorie a Petrei însă avea să ajungă şi ea la un sfârşit. Între timp, caravanele au început să favorizeze drumurile din nord, cauzând declinul.

Regele Rabbel (70-106 p.Hr.) mută capitala la Bosra unde face eforturi pentru a stimula dezvoltarea zonei fertile. La moartea sa, Nabateea îşi pierde independenţa şi devine parte a Imperiului Roman. La Petra, multe monumente şi temple sunt tranformate în zone de interes civic, folosite de autorităţile romane. O renovare masivă are loc la marele templu, a cărui cella se preface într-un theatron de 600 de locuri, pierzându-şi sacralitatea. Oraşul incă se bucură de popularitate, dobândeşte statutul de metropolă, iar în 130 împăratul Hadrian îl numeşte Petra Hadriania. Oraşul rămâne aşadar tot o oază de lux şi prospeţime, până în 363, când un cutremur major îi distruge monumentele. Oraşul bizantin nu va fi decât o umbră a glorioasei metropole.

Prima încercare de a construi ceva după cutremur este o biserică pe o creastă largă vis-à-vis de marele templu. Biserica bizantină avea culoare laterale separate de navă prin şiruri de câte cinci coloane. Doar altarul se pare că era din marmură. Ulterior se va construi o biserică şi mai mare, cu o singură absidă şi o navă largă pavată cu gresie, precum şi două coridoare decorate cu mozaicuri. De biserică era ataşat şi un baptisteriu. Majoritatea mozaicurilor datează din secolul al VI-lea, dovadă că Petra încă se bucura de simţul artistic. Mozaicurile aveau un background geometric pe care erau portretizate animale, păsări, peşti, personificări ale anotimpurilor, pescari sau vânători, motive regăsite în multe locuri din imperiu.

După această biserică a mai fost ridicat un singur monument creştin:complexul capelei albastre, denumite aşa datorită celor patru coloane egiptene de granit albastru, probabil mutate acolo de la alt monument. Era o structură posibil de uz privat, pentru că se ajungea la es doar pe o scară îngustă. După ridicarea bisericilor, populaţia Petrei începe să scadă, din cauza neglijării infrastructurii care asigura transportul apei în oraş, localnicii bazându-se în speţa pe apa singurului izvor din oraş, care nu avea cum să alimenteze mai mult de câteva sute de persoane.

În anul 636 Petra intră sub controlul Califatului Omeyyad, ceea ce marca finele epocii bizantine în oraş, precum şi un declin tot mai evident. Arealul din jur era supus numeroaselor mişcări seismice, iar odată cu construcţia câtorva fortificaţii ale cruciaţilor, oraşul este părăsit complet. El rămâne însă în istorie drept o imagine a bogăţiei şi prosperităţii, a confluenţei dintre culturi şi mai ales a monumentalităţii arhitectonice care a adus faimă conducătorilor nabateeni care au creat o grădină paradiziacă în mijlocul deşertului.

Referinţe:

Ian Reynolds, The History and Architecture of Petra, JCCC Honors Journal, 2012;

Jane Taylor, Petra and the Lost Kingdom of the Nabataeans, Cambridge, 2002.