Muzeul Național de Istorie a României, restaurat după 22 de ani?
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță că a fost semnat contractul privind documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru reabilitarea Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).
Restaurarea clădirii muzeului a început în urmă cu 22 de ani, în septembrie 2002, și s-a oprit în 2006, din cauza încălcării prevederilor legale privind investițiile.
„Am semnat contractul privind documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru reabilitarea Muzeului Național de Istorie a României (MNIR). Investiția este finanțată printr-un Acord-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), destinat reabilitării patrimoniului construit și modernizării unor clădiri culturale din România”, a scris ministrul, luni. pe Facebook.
Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de licitație deschisă și are valoarea de 1.208.424 de euro (fără TVA), prestatorul având obligația să elaboreze documentația de avizare a lucrărilor de intervenții în termen de maximum 180 de zile de la data emiterii ordinului privind începerea proiectării.
Investiția de la Muzeul Național de Istorie a României din București este estimată la peste 100 de milioane de euro, precizează Raluca Turcan.
„MNIR va deveni al doilea cel mai mare monument istoric consolidat și restaurat în România, cu o suprafață totală de 32.000 mp, după Palatul Culturii din Iași, unde investiția realizată prin Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii a fost de 26,4 milioane euro”, arată sursa citată.
Clădire emblematică a Capitalei, imobilul din Calea Victoriei cunoscut sub numele de „Palatul Poștelor” a fost inaugurat în 1903 în prezența Regelui Carol I, fiind cel mai mare edificiu din România până la construirea Casei Poporului în anul 1980. Poșta Centrală a orașului a funcționat în imobil până în 1970, când au avut loc lucrări de renovare și amenajare a Muzeului Național de Istorie a României, inaugurat în 1972. În prezent, MNIR este cel mai mare muzeu din țară și unul dintre marile muzee europene, reunind cele mai importante descoperiri arheologice și documente istorice ale României.
Obiectivul investiției este punerea în valoare a acestui imobil prin consolidarea, conservarea, restaurarea, rearanjarea funcțiunilor și reamenajarea întregii clădiri istorice.
„Prin realizarea investiției se preconizează obținerea unui spațiu muzeal extins față de cel actual, care să permită expunerea într-un mod performant, la înalte standarde moderne, a exponatelor în prezent neexpuse, un traseu muzeal mult mai coerent, flexibil și interesant. Remedierea deficiențelor actuale ale construcției, alături de extinderea expoziției permanente, dotarea cu aparatură și laboratoare de cercetare și restaurare de ultimă generație și adăugarea unor spații publice conexe urmăresc plasarea Muzeului Național de Istorie a României pe lista muzeelor internaționale de prestigiu”, se mai arată pe pagina de Facebook a ministrului Culturii.