Ministrul britanic de Externe îl compară pe Trump cu Ceaușescu
Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a justificat menţinerea invitaţiei adresate preşedintelui american Donald Trump de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie făcând o trimitere la fostul dictator român Nicolae Ceauşescu.
În timpul unei interpelări în Camera Comunelor, Boris Johnson a afirmat luni că Donald Trump este „un prieten şi un partener“ al Marii Britanii şi că nu trebuie „demonizat“ pentru că a restricţionat accesul pe teritoriul american pentru cetăţeni din şapte state predominant musulmane, relatează cotidianul britanic relatează The Independent, citat de Agerpres.
Şeful diplomaţiei britanice a spus despre preşedintele Statelor Unite că „latră, dar nu muşcă“ şi a insistat că nu există motive ca vizita de stat, care presupune şi primirea de către regina Elisabeta a II-a şi un dineu oficial, să nu aibă loc.
„Din câte ştiu, şi Nicolae Ceauşescu sau (dictatorul din Zimbabwe, n. red.) Robert Mugabe au fost primiţi de Majestatea Sa. Cred că cei mai mulţi dintre membrii Camerei vor recunoaşte că este datoria noastră să facem pregătirile necesare pentru a-l întâmpina pe prietenul şi partenerul nostru, liderul celei mai vechi şi importante democraţii şi cel mai bun aliat al nostrum“, le-a spus Boris Johnson membrilor Camerei Comunelor.
În schimb, ministrul de Externe a respins categoric comparaţia pe care unul dintre parlamentari a făcut-o între Trump şi Hitler.
„Mi se pare de prost gust să-l comparăm pe liderul ales al unei mari democraţii cu tiranii anilor ’30“ din secolul trecut, s-a revoltat Johnson. Parlamentarii britanici au adus în discuţie şi o serie de acuzaţii la adresa premierului Theresa May, despre care postul Channel 4 News a relatat că ar fi primit informaţii în avans de la Donald Trump cu privire la ordinul executiv prin care se interzice accesul în Statele Unite al cetăţenilor din Irak, Iran, Sudan, Libia, Siria, Somalia şi Yemen. Johnson a refuzat să răspundă la întrebările pe această temă, deşi a fost chestionat de trei ori. „Nu fac comentarii despre discuţiile confidenţiale dintre premier şi preşedintele american. Imediat ce am avut imaginea completă asupra acestor măsuri, am decis să intervenim pentru a obţine protecţia necesară“, a mai spus Johnson.
Parlamentarii britanici vor dezbate pe 20 februarie petiţia semnată de peste 1, 6 milioane de oameni care au cerut anularea vizitei de stat a preşedintelui american Donald Trump, pentru a nu o pune pe regina Elizabeth a II-a într-o situaţie jenantă, relatează Reuters.
Dezbaterea a fost convocată de Comisia pentru Petiţii a Camerei Comunelor.
”Donald Trump ar trebui să aibă dreptul de a intra în Marea Britanie în calitatea sa de preşedinte al Statelor Unite, dar nu ar trebui să fie invitat la o vizită de stat, pentru că ar putea să cauzeze ruşine pentru Majestatea Sa Regina”, se arată în textul petiţiei.
Autorii petiţiei susţin că misoginismul şi vulgarităţile exprimate în ultimele luni de preşedintele american îl descalifică pe acesta pentru a se întâlni cu regina Elisabeta a II-a sau cu Prinţul de Wales.
În aceeaşi dimineaţă, parlamentarii vor dezbate şi o a doua petiţie care cere ca vizita de stat să aibă loc. Aceasta din urmă a fost semnată de peste 100.000 de oameni. Guvernul britanic este obligat să răspundă tuturor petiţiilor care strâng peste 10.000 de semnături. În cazul celor care strâng peste 100.000 de semnături, poate fi organizată o dezbatere parlamentară.