Jurnalul arhitectului "Soluţiei finale" a lui Hitler, descoperit după 70 de ani de căutari
După 70 de ani de mister, jurnalul lui Alfred Rosenberg, unul dintre oamenii de încredere ai lui Adolf Hitler, a fost descoperit în New York, în posesia lui Herbert Richardson, un profesor universitar din Buffalo.
Potrivit CNN, în paginile documentului se vorbeşte despre conflictele dintre unii lideri nazişti, precum Heinrich Himmler şi Joseph Goebbels, şi şefii aparatului de propagandă al regimului. De asemenea, Rosenberg relata despre planurile naziste de a fura diverse bunuri de artă şi culturale din ţările cucerite în Europa.
Deşi câteva fragmente din jurnalul care acoperă perioada 1934-1944 au fost folosite împotriva fostului lider nazist de Tribunalul Militar Internaţional de la Nurnberg, majoritatea notiţelor au dispărut după proces.
Cel mai probabil, cele 400 de pagini redescoperite acum au fost scoase din ţară, în secret, şi duse în SUA de procurorul american Robert Kempner, relatează sursa. Acesta a fugit din Statele Unite în timpul războiului, dar ulterior a revenit în ţară devenind consilier şef adjunct al Tribunalului de la Nurnberg.
Avocatul evreu a reuşit să scotă jurnalul lui Rosenberg din instituţiile guvernamentale americane şi l-a păstrat până la moartea sa, în anul 1993, a precizat Procuratura din Delaware. Kemper ar fi primit permisiunea de a păstra documentele neclasificate din partea Biroului Şefului Consiliului pentru Crime de Război cu scopul de putea scrie diverse studii sau pentru a ţine prelegeri pe baza lor.
"Aceasta este una dintre marile poveşti poliţiste din timpurile noastre", a explicat directorul agenţiei vamale americane, John Morton. "Se ştia despre jurnal în perioada Tribunalul militar de la Nurnberg, atunci când conducerea partidului nazist a fost judecată, însă a dispărut ulterior pentru aproape 70 de ani", a continuat acesta.
Procuratura a precizat însă că păstrarea documentelor de către Kemper a fost ilegală. Acum, jurnalul lui Alfred Rosenberg va intra în posesia Muzeului Holocaustului, unde va putea fi cercetat de istorici.
sursa:gandul.info