Jens Stoltenberg: Ucraina va fi invitată să adere la NATO „când condiţiile vor fi întrunite”
Liderii statelor membre ale NATO, reuniţi marţi la un summit la Vilnius, au convenit să adreseze Ucrainei invitaţia de adera la Alianţă atunci „când condiţiile vor fi întrunite”, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Am indicat în mod clar că vom invita Ucraina să se alăture Alianţei când aliaţii vor fi de acord şi când condiţiile vor fi întrunite”, a precizat Stoltenberg la o conferinţă de presă.
Întrebat despre o declaraţie de mai devreme a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a considerat „absurd” ca ţara sa să nu primească la acest summit o dată precisă pentru invitaţia de a adera la NATO, Stoltenberg a răspuns că aliaţii „au decis astăzi un mesaj puternic, unit şi pozitiv faţă de Ucraina pentru un sprijin durabil, dar şi un mesaj pozitiv asupra parcursului către aderare”, informează Agerpres.
Referitor la acest parcurs, el a confirmat simplificarea procesului de aderare a Ucrainei prin renunţarea la Planul de Acţiune pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan - MAP).
Aceasta înseamnă că guvernul ucrainean nu va mai fi obligat să participe la un program întins pe mai mulţi ani şi la finalul căruia ar fi trebuit să demonstreze că a efectuat reforme politice, economice şi militare necesare aderării la NATO. Astfel, procesul alcătuit „din doi paşi” va avea un singur pas, a rezumat Stoltenberg.
Totuşi, declaraţia emisă la summit menţionează că Ucraina va trebui să desfăşoare „reforme democratice suplimentare şi în sectorul securităţii”; de asemenea, reafirmă că „viitorul Ucrainei este în NATO”.
Statele membre au aprobat şi un nou program multianual de asigurare a deplinei inter-operabilităţi a armatei ucrainene cu NATO. Au fost de asemenea anunţate la summitul de la Vilnius noi ajutoare militare occidentale destinate Ucrainei pentru a o sprijini în continuare în războiul cu Rusia.