ion iliescu  jpg

Ion Iliescu a murit. Fostul președinte al României avea 95 de ani

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 5 august 2025

Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, au anunțat Guvernul României și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Fostul președinte al României avea 95 de ani și era internat de două luni, iar de trei zile era în comă.

Starea de sănătate a fostului președinte s-a deteriorat semnificativ în ultimele 48 de ore. Ion Iliescu se afla într-o stare critică, caracterizată prin instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe.

Conducerea Spitalulului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a transmis sâmbătă, 2 august, un comunicat oficial privind situația lui Ion Iliescu. Potrivit acestuia, starea generală a fostului președinte s-a deteriorat semnificativ.  

Vă reamintim că, din data de 9 iunie, atunci când a fost internat de urgență cu probleme respiratorii severe, iar ulterior a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, fostul președinte Ion Iliescu este supravegheat de o echipa medicală multidisciplinară.

Ion Iliescu, care a împlinit 95 de ani în martie 2025, are un istoric medical complex. În aprilie 2019, fostul președinte a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”, pentru o afecțiune gravă: pericardită lichidiană, o inflamație a învelișului inimii care a necesitat intervenție chirurgicală.

Înainte de actuala spitalizare, el era monitorizat medical în mod constant, prin controale periodice efectuate la Spitalul Elias din Capitală, în ultimii ani aparițiile sale publice fiind extrem de rare, comunicarea cu publicul și presa realizându-se, în principal, prin intermediul blogului personal.

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al FSN între 22 decembrie 1989 - 1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992 - 1996 și 2000 - 2004.

Fostul președinte a fost trimis în judecată de două ori în dosarul „Revoluției” și tot de atâtea ori dosarul a fost întors de instanțe la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.Iliescu era acuzat de procurorii militari că, pentru a legitima venirea sa la putere după fuga lui Ceaușescu, a inițiat o operațiune sistematică de inducere în eroare a opiniei publice, operațiune exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN, consecința fiind un număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate.

Mai multe pentru tine...