Inel vechi de 2 000 de ani, găsit în Cetatea lui David  jpeg

Inel vechi de 2.000 de ani, găsit în Cetatea lui David

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 10 ianuarie 2019

Arheologii israelieni au făcut o descoperire surprinzătoare în cel mai vechi cartier din Ierusalim, considerat a fi centrul urban al oraşului în vremuri antice. Este vorba despre un inel vechi de 2.000 de ani, pe care arheologii l-au găsit într-un „mikveh“, o baie evreiască folosită pentru ritualul de imersie în iudaism pentru a obţine puritate.

Aceasta era localizată pe un drum antic din perioada celui de-al Doilea Templu. „La fel ca şi astăzi, se pare că, în trecut, inelele şi bijuteriile erau scoase înainte de a face baie“, au spus arheologii Nachshon Zenton, Moran Hajabi, Ari Levy şi Dr. Joe Uziel. „Acest inel ne permite să ne conectăm personal cu povestea unui individ de acum 2.000 de ani. Inelul, alături de alte descoperiri, poate să lumineze şi să expună vieţile oamenilor în timpul celui de-al Doilea Templu”, au adăugat ei. Inelul, datând de acum 2000 de ani, este plasat în perioada romană, după ce Pompei cel Mare a preluat Ierusalimul din mâinile Regatului Hasmonean, în 63 î.en.

inel jpg jpeg

Situată în oraşul antic al Ierusalimului, Cetatea lui David este privită în Biblie drept locul în care regele David a stabilit Ierusalimul ca fiind capitala unită a Israel acum 3.000 de ani. Este cel mai mare sit arheologic activ din Israel. „Este incredibil să ne gândim că acest inel frumos a stat pe fundul unei mikveh pe vechiul drum al pelerinajului timp de 2.000 de ani, până când a fost descoperit de către arheologii din Cetatea lui David. Este încă o piesă din puzzle-ul care era Ierusalimul antic“, a declarat Doron Speilman, vicepreşedinte al Fundaţiei City of David, o entitate care supraveghează situl. Drumul străvechi pavat unde se afla baia evreiască merge de la piscina Shiloach (Siloam) până la Muntele Templului şi se crede că a fost artera principală pe care pelerinii mergeau la Templu. Rămăşiţele de la situl din Cetatea lui David includ mai multe tuneluri de apă, inclusiv unui despre care se crede că a fost construit de regele Ezechia, care încă conţine apă, precum şi piscina Siloam.

Sursa: The Jerusalem Post