Încălțări romane vechi de 2000 de ani au fost descoperite în Scoția jpeg

Încălțări romane vechi de 2000 de ani au fost descoperite în Scoția

📁 Roma, măreţia şi declinul său
Autor: Redacția
🗓️ 13 octombrie 2011

Circa 60 de perechi de sandale și pantofi ce au aparținut cândva soldaților romani au fost descperite pe situl de construcție a unui mall în Camelon, Scoția. Încălțările vechi de 2000 de ani au fost găsite alături de alte artefacte precum bijuterii, monezi, ceramică și oase de animale. Situl se află la frontiera nordică a Imperiului Roman.

Grămada de încălțări romane – cea mai mare descoperită vreodată în Scoția – a fost găsită într-un șanț aflat în apropiere de poarta unui fort de secol II, fort ce făcea parte din sistemul de apărare al Zidului Antonin. Conform cercetătorilor, ar fi vorba de încălțări aruncate de soldații garnizoanei staționate pe frontierea imperiului. Martin Cook, șeful săpăturilor, a declarat că ”probabil aruncau pantofii în șanțul drumului. Ulterior, acesta s-a umplut cu materiale organice ce au contribuit la prezervarea încălțărilor”. Și deși este vorba de pantofi aruncați, aceștia sunt într-o stare relativ bună.