image

Guvernul din India vrea să rescrie istoria și modifică manualele școlare: Ghandi, Modi și islam, vizate

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 10 aprilie 2023

Guvernul din India vrea să rescrie istoria țării și modifică manualele școlare. Capitolele despre Ghandi, Modi și islam, schimbate Guvernul indian a fost acuzat că încearcă să rescrie istoria astfel încât să se conformeze agendei naționliste hinduse după ce conținutul manualelor școlare a fost modificat așa încât copiii să nu mai învețe despre opoziția lui Mahatma Gandhi față de naționalismul hindus, precum și despre o răscoală religioasă controversată în care a fost implicat și premierul Narendra Modi, relatează The Guardian.

Manualele au fost revizuite pentru a elimina capitolele despre istoria Imperiul Mogul, condus de lideri musulmani care au controlat mare parte din India între secolele XVI-XIX.

Partidul aflat la conducere în India, Bharatiya Janata (BJP), care, prin măsurile implementate, a îndepărtat țara de la fundația ei seculară, și-a exprimat public dorința de a rescrie istoria Indiei și de a scăpa de ceea acesta descrie a fi „mentalitate sclavagistă” a asupritorilor colonialiști.

„Este responsabilitatea noastră să ne scriem propria istorie” a spus ministrul afacerilor interne, Amit Shah, în 2019. Printre modificările aduse manualele școlare din India se numără eliminarea pasajelor în care este descrisă antipatia naționaliștilor hinduși față de Gandhi, faimosul luptător pentru libertate al Indiei, și încercările lor de a-l asasina.

Printre modificările aduse manualele școlare din India se numără eliminarea pasajelor în care este descrisă antipatia naționaliștilor hinduși față de Gandhi, faimosul luptător pentru libertate al Indiei, și încercările lor de a-l asasina. Foto: Profimedia Images Gandhi a fost ucis de naționalistul hindus Nathuram Godse în 1948.

Revoltele din Gujarat sunt un alt subiect controversat care a fost eliminat din manuale: în 2002, Modi era ministru-șef al regiunii Gujarat din vestul Indiei și a fost acuzat de complicitate la violențele care au avut loc atunci, printre care se numără numeroase atacuri brutale asupra familiilor de musulmani și care s-au soldat cu peste 1.000 de morți, majoritatea musulmani. „Poți să schimbi adevărul în cărți, dar nu poți să schimbi istoria țării”, a spus Mallikarjun Kharge, președintele unui partid de opoziție.

„De fiecare dată când am fost martori la eliminarea unei comunități anume din istoria noastră, a urmat exterminarea acelei comunități”, a spus și Aditya Mukherjee, profesor de istorie contemporană a Indiei la Universitatea Jawaharlal Nehru.