image

Exilul românesc trece la atac, în „Historia” de decembrie

📁 Comunismul in România
Autor: Redacția
🗓️ 15 decembrie 2023

Ocupată de sovietici, România era izolată și stăpânită cu mână de fier. Serviciile americane și franceze au decis să trimită misiuni parașutate în țară pentru a culege informații de la faţa locului. Deși bine pregătiți, Fii Patriei au fost vânaţi imediat după aterizare. Care e povestea lor și de ce a eșuat operațiunea? Aflați în Dosarul lunii acesteia. Revista „Historia” este la toate punctele de vânzare a presei începând de azi, 15 decembrie. Amatorii de lectură în format digital o pot găsi, ca de obicei, pe platforma paydemic.

După 1950, pe „frontul secret“ al Războiului Rece se implică și serviciile americane, sub impulsul cărora apare o nouă direcţie de activitate: instruirea unor echipe ce urmau să fie parașutate în ţară, unde să activeze ca agenţi secreţi. Anul următor se creează baze de pregătire în Franţa și în Germania de Vest, în care sunt antrenaţi membri ai Mișcării Legionare și chiar se începe parașutarea acestora în România comunistă. 

Cumpără acum
Cumpără acum

Sub conducerea lui Petrescu și Opran, Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil (SIMRE) nu se grăbește să se implice în aceste acţiuni, însă odată cu înlo- cuirea celor doi cu Neagu Djuvara, în primăvara lui 1952, structura secretă a CNR își va modifica abordarea, concentrându-se pe instruirea primei (și singurei) echipe pe care o va trimite în misiune: Fiii Patriei. 

Încă de dinainte să plece în misiune, Fiii Patriei aveau deja un renume cu totul aparte în lumea misterioasă a agenţilor secreţi. Iar acest lucru se datora biografiilor celor trei membri, ale căror povești de viaţă deja testaseră limitele hazardului, jonglând cu viaţa și moartea în episoade aproape greu de crezut. 

Liderul incontestabil era fostul ofiţer Sabin Mare, născut la 17 august 1920 în numeroasa familie a învăţătorului Florian Mare din satul Potău, aflat la mijlocul drumului dintre Baia Mare și Satu Mare. Băiatul a urmat o carieră militară, a absolvit școala de ofiţeri din Sibiu, iar apoi pe cea din București, fiind repartizat la o unitate de instrucţie din Făgăraș. 

Cine erau ceilalți doi? 

Veți afla citind Dosarul de luna aceasta. 

image

Rămășiţele neîngropate ale aviatorului român mort pentru Franţa

Pe la mijlocul anului 1939, în marile redacţii bucureștene a ajuns o informaţie stranie: la mănăstirea de la Nămăești, lângă Câmpulung Muscel, se afla un mort rămas neîngropat de vreo zece ani. 

Nu era cineva considerat vreun sfânt, ci un ofiţer aviator, căzut la datorie în timpul Primului Război Mondial. Cum a fost posibil așa ceva? 

Nu ratați articolul lui Sterian Pricope

Îl cunoașteți pe Stan Popescu?

Pe Stan Popescu (1830-1910?) îl știți din literatura lui I.L. Caragiale, cel care l-a conturat ca un personaj cu tușe caricaturale și replici comice, în schiţele „Istoria se repetă“ și „Boborul“. 

Nu este o ficţiune, ci un om în carne și oase pe care Caragiale l-a cunoscut și cu care a avut o relaţie de amiciţie, dar acest fapt nu l-a împiedicat să-l ridiculizeze în scrierile sale. 

Textul lui Dorin Stănescu ne propune să ieșim din zona literaturii și să privim prin lupa documentelor istorice biografia unui reprezentant al micii burghezii provinciale din România secolului al XIX-lea, ca să înţelegem mai bine epoca, oamenii și aspiraţiile lor. 

Teddy, Winnie, Paddington 

Dacă tot vin Sărbătorile, haideți să încheiem lectura cu un pic de… joacă. 

Se spune că joaca-i treabă serioasă. Este. Istoria, de asemenea. Cele două pot avea în comun, dacă privim din anumite perspective, mai multe decât ne-am putea imagina. Învingători, învinși, roluri, fairplay (sau lipsa lui), putere (sau lipsa ei), emoţie, bucurie, tristeţe, evoluţie, neprevăzut și lista poate continua mult și bine.

Cu... trei ursuleţi, de exemplu. Mai exact, cu trei personaje pe care istoria le-a creat în joaca sa, toate cu un rol serios și frumos până în zilele noastre: ursuleţul de pluș Teddy, personajul literar și animat Winnie-the-Pooh și un al treilea ursuleţ-personaj, Paddington. 

Descoperiți joaca istoriei în articolul Mihaelei Simina.

*** 

Nu uitați de recomandările redacției pentru filme, cărți și expoziții. Și nici de varianta online a revistei, la doar un click distanță, pe platforma paydemic.

Lectură cu plăcere și Sărbători liniștite!