Casa Filpescu-Cesianu va deveni "Muzeul Vârstelor"
"Casa Filpescu-Cesianu de pe Calea Victoriei nr. 151, recent deschisă și redată publicului bucureștean, intră în a doua fază de structurare a activității cultural-educative. Sălile care găzduiesc până la sfârșitul acestei luni expoziția de fotografie "București — un portret "Novecento'", vor fi închise si vor intra într-un proces de reamenajare, urmând să prezinte publicului bucureștean, și nu numai, "Muzeul vârstelor", precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, "Muzeul Vârstelor — de la copilărie la senectute este atât o poveste despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz".
"Trăim și înțelegem cu adevărat numai vârsta pe care o avem, deși adunăm în muzeul personal prelungiri culturale ale generațiilor mai vechi. Și în această moștenire primită, cu fiecare an trăit, adăugăm sentimente, întâmplări, proiecte. Muzeul vârstelor este o poveste despre cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent. Și mai ales, despre cum a evoluat această zi simbolică în istorie, cu fiecare generație.", precizează directorul Muzeului Municipiului București, dr. Adrian Majuru, citat în comunicat.
Pe toată perioada închiderii încăperilor ce vor fi reamenajate, Sala Lapidarium a Casei Filipescu — Cesianu precum și parcul reședinței, vor rămâne deschise.
Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezintă amenajarea unei reședințe mai vechi, din perioada anilor 1846-1850 și este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial. În această reședință au locuit câteva familii din aristocrația românească, precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu. Constantin Cesianu extinde această reședință aristocratică având sprijinul arhitectului Leonida Negrescu (1892). Cu acest prilej sunt realizate decorațiile exterioare, acoperișul imperial și este amenajat parcul reședinței.
sursa:Agerpress