BNR lansează o bancnotă de colecție, de Ziua Națională
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Banca Națională a României (BNR) va lansa o bancnotă aniversară, dedicată colecționarilor. Tema emisiunii este 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, iar valoarea nominală – 100 de lei.
Bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer şi are o fereastră transparentă complexă, informează un comunicat al BNR.
Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul şi semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv „Regele Carol I 1839 – 1914”.
În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” şi o scenă de luptă din timpul Războiului de Independenţă.
Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „Banca Națională a României” și medalionul cu sigla BNR.
Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.
Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei, ce conține mai multe elemente de siguranță împotriva falsificării, sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Pe reversul bancnotei, compoziţia grafică include o reprezentare a statuii de la Peleş a regelui Carol I şi, în centru, o imagine a Castelului Peleş. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.
Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Preţul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României.
Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 de lei, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză şi franceză.
Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecţionare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Pentru rezervarea bancnotei aniversare în vederea achiziționării, BNR oferă doritorilor, începând cu 28 noiembrie 2024, ora 10:00, posibilitatea folosirii site-ului băncii.
În cazul în care stocul de bancnote numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.
Mai multe pentru tine...