Știați că Regele Carol I a vrut să facă Peleșul la Câmpulung Muscel? De ce nu a reușit?! VIDEO

Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inedit „Povești parfumate”

Regele Carol I a căutat îndelung un loc potrivit pentru reședința de vară a familiei regale, iar Sinaia nu a fost prima sa opțiune. Regele a mers Vrancea și în alte locuri, însă era îndrăgostit de ținuturile muscelene pe care le-a vizitat de multe ori.

De ce nu a reușit să ridice Palatul Peles aici?

Ceea ce veți asculta azi nu e legendă şi nici scenariu de film, ci un fapt istoric autentic, consumat în urmă cu aproape 150 de ani în Muscel. Primul loc unde Carol I a vrut să-şi ridice reşedinţa de vară a fost Câmpulung, dar moşnenii de aici s-au opus şi n-au vrut să-i vândă pământ. Regele, un om corect, a respectat decizia ţăranilor şi a optat pentru Sinaia, unde a construit Peleşul.

Vodă nu a găsit bunăvoinţă şi inimi înţelegătoare

Analizând cronologic evenimentele, acesta se poate să fi fost momentul în care, conform istoriei orale, în timpul unei seri petrecute cu fruntaşii locului, protopopul de Câmpulung, Dimitrie Ionescu Mirea, a fost mandatat să aducă la cunoştinţa obştei moşnenilor intenţia Majestăţii Sale de a cumpăra un teren în oraş pentru a-şi ridica aici castelul dorit. Cel mai probabil, negociator din partea familiei regale trebuie să fi fost Ion Kalinderu, consilier de încredere al lui Carol I, cel care îl însoţea în călătoriile sale.

Fusese aleasă o zonă liniştită în sudul oraşului, aproape de drumul către Bucureşti, sub o colină pe care se afla vechiul schit Flămânda, continuată, către munţi, de splendide dealuri împădurite. Legenda spune că de pe acest deal însuşi Negru Vodă a privit în jur şi şi-a ales Câmpulungul ca loc de scaun domenesc.

Ridicarea în acest loc a castelului nu presupunea amenajări complicate de drumuri şi poduri, fiind pe măsura spiritului econom al domnitorului; Piteştiul fusese legat de Bucureşti prin cale ferată, iar o ramificaţie către Câmpulung nu era o distanţă lungă. În plus, capitala judeţului Muşcel era un oraş evoluat pentru acele vremuri, cu o puternică imagine boemă, întreţinută, îndeosebi vara, de vilegiaturiştii, de hotelurile şi de localurile de aici, mai ales în centrul dominat de renumitul „Bulevard Pardon” şi de „Grădina Publică Mersi”, denumirile populare care ironizau politeţea snoabă a turiştilor care le frecventau.

Dorinţa regală era o adevărată binefacere pentru oraş, căci construirea castelului nu doar că oferea locuri de muncă şi comenzi pentru piatră, var şi lemn, resurse bogate în zonă, dar prefigura şi o accelerare a dezvoltării urbane şi sociale, pe măsura statutului de capitală de vară a României.

Însă moşnenii, adică proprietarii de terenuri şi de păduri, erau organizaţi în obşti, colectivităţi de proprietari extrem de rigide, una dintre vechile cutume, respectată sub jurământ, fiind aceea de a nu se vinde niciodată pământ străinilor, nici măcar domnitorului. Aşa că, spre surprinderea generală, încăpăţânaţii moşneni, mare parte dintre ei ţărani neştiutori de carte, nu au reuşit să judece dincolo de tradiţie şi de interesul lor imediat şi au refuzat tranzacţia în aur pe care domnitorul era dispus să o încheie.

Întâmplarea stârneşte mirare şi astăzi şi a fost menţionată, într-o notă de subsol, în aceeaşi Monografie a Câmpulungului, unde preotul Răuţescu, citându-l pe D.A. Sturdza, a consemnat: „Vodă Carol ar fi vrut să-şi facă în Câmpulung reşedinţa sa de vară, dar negăsind aici bunăvoinţă şi inimi înţelegătoare, a renunţat. La scurt timp după aceasta, a fost aleasă Sinaia şi s-au pus acolo temeliile Castelului Peleş. Câtă deosebire este astăzi între Sinaia şi între Câmpulung!”.