Trei surori din Nepal au scris istorie după ce au reuşit să cucerească împreună vârful Everest jpeg

Trei surori din Nepal au scris istorie după ce au reuşit să cucerească împreună vârful Everest

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 13 mai 2021

Trei surori din Nepal au cucerit miercuri vârful Everest, conform companiei care a organizat expediţia lor. Ele au devenit astfel primele trei surori care au reuşit să cucerească împreună cel mai înalt munte din lume, relatează agerpres.ro.

Nima Jangmu Sherpa, Tshering Namgya Sherpa şi Dawa Futi Sherpa, originare din Valea Rolwaling din districtul nepalez Dolakha, ''au atins vârful muntelui, miercuri, la ora 7.00'', a declarat pentru agenţia chineză Dawa Sherpa, membru al personalului companiei Imagine Nepal Trek and Expedition.

Mingma Gyalje Sherpa, director executiv al companiei, a distribuit pe contul de pe reţelele sociale anunţul privind reuşita celor trei surori, care au fost însoţite de alţi 12 membri ai expediţiei pe Everest.

Potrivit lui Mingma, cele trei surori alpiniste fac parte dintr-o expediţie alcătuită din 15 membri, echipa incluzând cinci nepalezi, cinci chinezi şi o persoană din Pakistan.

Ele au reuşit să cucerească Everestul sub sloganul ''3 Sisters on 7 Summits'' (''3 surori pe 7 vârfuri''), un proiect în cadrul căruia intenţionează să devină primele surori care escaladează cei mai înalţi munţi de pe cele şapte continente - Everest, Aconcagua, Denali, Kilimanjaro, Elbrus, Muntele Vinson şi Vârful Carstensz Pyramid.

În 2018, Nima Jangmu a devenit prima şi cea mai rapidă femeie din lume care a cucerit trei vârfuri situate la peste 8.000 de metri altitudine, Everest, (8.848.86 metri), Lhotse (8.516 metri) şi Kanchenjunga (8.586 metri) în 25 de zile, în acelaşi sezon.

Dawa Futi, cea mai tânără dintre cele trei surori, a cucerit anterior vârful Amadablam (6.814 metri) din Nepal.

Înaintea expediţiei comune pe Everest, ele au urcat pe vârful Lobuche (6.619 metrei), luna trecută, potrivit companiei specializate în expediţii montane.

Treizeci şi opt de alpinişti, printre care zece din Bahrain şi doi britanici, au urcat marţi pe cel mai înalt munte din lume, conform companiilor specializate în drumeţii, în contextul în care, în luna aprilie, mai mulţi alpinişti au fost evacuaţi din tabăra de bază de pe Everest după ce au prezentat simptome de COVID-19, iar Nepalul se luptă cu al doilea val devastator al cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Nepalul a restricţionat accesul pe munte în martie 2020 din cauza pandemiei, însă a redeschis zona pentru sezonul de alpinism din acest an, începând din aprilie. În acest sens, a fost emis un număr record de permise, 408, ce oferă acces către vârful aflat la o altitudine de 8.848,86 de metri.