Istoria superstițiilor privind ziua de vineri 13

Trăind într-o perioadă în care multă lume se teme de ghinionul din ziua de vineri 13, ne vine greu să credem că o astfel de superstiţie, adânc înrădăcinată şi care pare să existe de când lumea, a luat naştere abia în secolul al XX-lea. Se pare că această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie:alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos, toate au avut loc în zile de vineri.

Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit într-o zi de vineri 13. Cu toate acestea specialiştii spun că oamenii nu au făcut legătura între vineri şi ziua de 13 decât la sfârşitul secolului al XIX-lea-începutul celui de-al XX-lea.

În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii încep să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13.

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria "Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină".

La începutul anului 1887, sub conducerea lui David McAdam, judecător la curtea orăşenească, Thirteen Club (Clubul Treisprezece) îşi propune să "refacă reputaţia" zilei de vineri. Membrii clubului erau convinşi că ziua de vineri a început să fie percepută ca aducătoare de ghinion din cauza execuţiilor care se ţineau doar în această zi. Prin urmare, aceşti au decis să îşi folosească influenţa pe care o aveau în justiţie pentru a-i convinge pe judecători să stabilească execuţii în oricare altă zi a săptămânii. De asemenea, judecătorii care îmbrăţişau propunerea erau invitaţii de onoare ai cinelor organizate de Thirteen Club.

Strădaniile celor din cadrul Thirteen Club pentru a înlătura superstiţia legată de ziua de vineri au mers chiar mai departe. Aceştia au propus ca sâmbăta, programul de lucru să fie mai scurt, motivând că astfel oamenii din clasa mijlocie vor putea să se pregătească mai bine pentru slujba religioasă de duminică. În mai 1887, în statul New York, a fost promulgată o lege prin care sâmbata era declarată zi cu program de lucru scurt. Totuşi, prevederea se aplica doar bancherilor şi funcţionarilor publici. În lunile ce au urmat, membrii Thirteen Club au continuat să facă lobby pentru ca şi muncitorii să se poată bucura de după-amiaza de sâmbăta, la fel ca restul lumii.

Cu toate acestea, obţinerea unei sâmbete pe jumătate liberă nu reprezenta, de fapt, ţelul celor de la Thirteen Club. Ei doreau ca sâmbata să devină, oficial, o zi în care nu se munceşte pentru ca vinerea să fie ultima zi de muncă din săptămână. În acest fel, oamenii s-ar fi bucurat de venirea zilei de vineri şi ar fi uitat superstiţia atribuită acestei zile.

Vineri 13

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, cea de-a treisprezecea zi a oricărei luni era considerată ca aducătoare de ghinion. Vineri 13, însă, începe să fie percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii:numărul 13 şi ziua de vineri.

O dovadă a faptului că, până în secolul XX, aceste două superstiţii nu erau văzute ca un întreg, pe lângă virgula care se punea între vineri şi "13" în toate calendarele, este faptul că membrii Clubului nu au menţionat nimic despre acest fenomen.

Conform dicţionarului de superstiţii, prima referire la vineri 13 ca superstiţie independentă a fost făcută în 1913 în Notes and Queries, unde era menţionat "ghinionul adus de vineri 13". Alte surse susţin că primul text care menţionează de ziua de vineri 13 ca superstiţie "combinată" este bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards.

În ciuda faptului că nimeni nu ştie exact momentul în care s-a produs acest fenomen de combinare a celor două superstiţii, majoritatea studiilor arată că "vineri 13" este o superstiţie a secolului XX, iarfolcloriştii sunt de acord cu această idee. Cert este că, până în 1908, "vineri 13" pătrunsese în mentalul colectiv, dovadă fiind un articol din New York Times din 4 martie în care autorul nota:"Vineri 13 nu îl sperie pe Senatorul Own".

Unii specialişti sunt de părere că vinovat pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi "regele cuprului". Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat "Vineri, treisprezece". Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

Romanul lui Lawson, jumătate poveste de dragoste şi jumătate polemică cu privire la modul în care bursa poate fi influenţată, s-a bucurat de un mare succes, ca urmare a unei publicităţi agresive făcute de autorul deja celebru în lumea americană. Dorind ca romanul său să fie un bestseller, Lawson urmează un o strategie de marketing fără scrupule, iarîn una dintre reclamele sale promite că va oferi o sumă cu trei zerouri celui care va arăta vreun defect al teoriei propuse de el în carte.

La mai puţin de două luni după apariţia reclamei, Lawson şi romanul său apar pe prima pagină a ziarelor, după ce un broker a fost arestat pentru că a încercat să destabilizeze bursa din Philadelphia prin teoria propusă în "Vineri, treisprezece".

Următoarea afirmare în presă a lui Lawson a fost în vineri 13 septembrie, acelaşi an. Într-un text de reclamă publicat la secţiunea economică din New York Times, speculatorul sfătuia cititorii să cumpere acţiuni ale unor companii de care el era interesat, motivând că, în această zi, bursa este vulnerabilă din cauza superstiţiei legate de 13. Acest text de promovare, cât şi celelalte făcute pentru romanul său, reprezintă unele dintre primele atestări scrise ale superstiţiei "vineri 13".

Darfenomenul "vineri treisprezece" nu s-a încheiat aici. În 1916 a apărut filmul mut realizat după romanul lui Lawson. Astăzi filmul a fost declarat pierdut şi se pare că nici reclame de promovare ale sale nu au fost păstrate.

Cu toate că astăzi nimeni nu îşi mai aminteşte de Lawson, legătura dintre bursa de pe Wall Street şi ziua de vineri 13 s-a păstrat până târziu, aproape de zilele noastre.

În anii '30, vineri 13 devenise cea mai populară superstiţie din Statele Unite. Un studiu din 1933, publicat în Journal of Abnormal Psychology, realizat pe studenţi din şapte colegii americane, indica faptul că 95% din studenţii din anul patru şi 91% din cei din anul I credeau că ziua de vineri 13 aduce ghinion.

Uneori, superstiţia a atins praguri atât de înalte, încât la data de 12 octombrie 1939, consiliul orăşenesc din French Lick, din statul Indiana, a dat un decret prin care autorităţile erau obligate să echipeze toate pisicile negre cu clopoţei şi să se asigure că acestea le vor purta în următoarele 24 de ore. Astfel, locuitorii puteau evita animalele şi scăpau de ghinion.

Faptul că acest decret a fost dat la cinci săptămâni după începerea celui de-al Doilea Război Mondial indică faptul că superstiţiile devin mai puternice şi mai credibile în perioade de incertitudine. Decretul a avut destulă susţinere publică pentru a fi păstrat până în 1940, iar vineri 13 iunie 1941 a fost introdus din nou pentru cel puţin un an. Nu se ştie exact când s-a renunţat la dotarea pisicilor negre cu clopoţei, darcert este că practica s-a păstrat până în noiembrie 1942, când New York Times nota că decretul "este o măsură de război menită să diminueze stresul populaţiei".

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica catolică declară că superstiţiile sunt păcate şi din ce în ce mai multe dicţionare definesc termenul de "superstiţie" drept o credinţă iraţională. În 1967, Enciclopedia Catolică revizuită defineşte superstiţia ca "atitudine a minţii, iraţională şi nedemnă, asupra naturii, supranaturalului sau Domnului, pornită din ignoranţă, frică faţă de necunoscut sau scrupulozitate morbidă".

Media şi guvernele încep să critice dur superstiţiile, declarându-le nepatriotice şi lipsite de temei ştiinţific, o ameninţare directă la adresa libertăţii democratice şi a progresului.

Între timp, din ce în ce mai puţine scrieri au mai semnalat existenţa superstiţiei legate de numărul 13. Mai mult, oamenii au uitat că ea a fost inspirată de Cina cea de Taină, iar acest lucru a dus şi mai mult la dispariţia fricii.

Clubul Treisprezece

În 1882, veteranul Războiului Civil, căpitanul William Fowler şi-a propus să demonstreze că superstiţia legată de numărul 13 nu are nicio valoare. El însuşi a avut o legătură intensă cu acest număr, luând parte la 13 bătălii majore, fiind trecut în rezervă pe 13 august 1863 şi cumpărându-şi o casă la 13 luni după aceasta.

Fascinaţia lui pentru numărul 13 (şi pentru superstiţiile despre ghinion, în general) s-a concretizat într-o întâlnire a 169 bărbaţi (13 x 13) într-o zi de vineri 13, la ora 19:13. Pentru a ajunge la cele 13 mese, invitaţii au trecut pe sub o scară şi au vărsat sare pe jos. Toate cuţitele au fost aşezate pe farfurii sub forna unui X, iar invitaţii au cinat sub un banner roşu pe care scria "Morituri Te Salutamus" (noi, cei care vor muri, te salutăm).

Astfel de întâlniri au avut loc anual şi de fiecare dată membrii clubului spărgeau oglinzi, vărsau sare şi dădeau cuţite din mână în mână sau aprindeau câte o lumânare pentru fiecare membru de la masă, aşteptând să vadă care se va stinge prima şi să afle astfel care dintre persoane ar urma să moara în acel an.

Printre membrii clubului s-au numărat şi guvernatori, senatori, judecători şi chiar 5 preşedinţi:Chester Arthur, Grover Cleveland, Benjamin Harrison, William McKinley şi Theodore Roosevelt.

Deşi scopul Clubului Treisprezece a fost acela de a educa oamenii cu privire la inutilitatea superstiţiilor, gruparea a fost aspru criticată de o parte a societăţii.

13 superstiţii despre Vineri 13