Gara Filaret este prima gară a Capitalei

Bucureşteanul ori turistul străin dornic de o plimbare pe micile străduţe ce urcă Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieţei ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe frontispiciul căreia litere de culoare maro compun două simple cuvinte:„Autogara Filaret“. Dar câţi dintre cei care trec pe-aici ştiu oare că în această clădire a funcţionat, timp de aproape un secol, prima gară a Capitalei? Locul din care plecau, ori în care îşi debarcau pasagerii, trenurile ce circulau pe linia ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu...

Povestea  clădirii în care, de multă vreme, nu mai soseşte niciun tren şi de unde doar eternele sale rivale – autocarele – mai pleacă astăzi începe în a doua jumătate a secolului XIX, mai exact în ziua de 13 septembrie 1865. Atunci, după lungi şi interminabile tratative şi furtunoase dezbateri parlamentare, Companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley şi John Staniforth i s-a acordat dreptul de a construi şi de a exploata prima cale ferată din România acelor vremuri, ce urma să lege oraşul Bucureşti cu portul dunărean Giurgiu.

Într-un final, la începutul anului 1867, construcţia viitorului traseu a demarat de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului au început să se înalţe zidurile viitoarei gări. Un an mai târziu, în luna octombrie 1868, locuitorii oraşului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute pe meleagurile româneşti:primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works-Birkenhead“ şi botezate 1-Sabaru şi 2-Giurgiu. Aşezaţi cu mare grijă pe şine, cei doi cai de foc au început, în scurt timp, să remorcheze trenurile de lucru ce transportau materialele folosite la construcţia traseului.

Gara Filaret, deschisă oficial în 1869

În ziua 7 septembrie 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat în faţa tuturor supuşilor săi:acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“.

Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare a trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuşi concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10.45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanţii Corpului Diplomatic şi pe cei ai autorităţilor din localităţile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu o „iuţeală mijlocie“ de aproximativ 45 de km/oră şi intrând în gara Giurgiu, care-o aştepta împodobită cu nenumărate ghirlande şi drapele tricolore, „la ceasurile 12 ½“.

Desfiinţată înainte de a împlini 100 de ani

După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara Bucureşti Filaret a încetat să mai fie unica staţie de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviştei, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureştilor sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888:Gara de Nord. Concomitent cu construcţia actualei porţi feroviare a Capitalei, între anii 1870-1872, Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) şi ulterior, „Societatea Acţionarilor C.F.R.“ (în anii 1871-1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviştei, traversa râul Dâmboviţa, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret, asigurând astfel conexiunea atât de necesară între linia Bucureşti Filaret-Giurgiu şi restul reţelei naţionale de căi ferate. Timpul necruţător şi expansiunea continuă a oraşului şi-au pus însă amprenta asupra primei gări a Capitalei, ce n-a mai apucat să-şi aniverseze centenarul, fiind desfiinţată în ziua de 19 noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto.

Ce facem cu clădirea?

Aflată astăzi la o vârstă venerabilă (clădirea şi-a sărbătorit, aproape pe neobservate, cea de-a 140-a aniversare, în ziua de 31 octombrie 2009), vechea gară continuă încă să domine platoul din vârful Colinei Filaretului, chiar dacă se găseşte, din ce în ce mai des, sub asaltul necontenit al traficului rutier, ce tinde s-o cuprindă din aproape toate direcţiile. Pe faţada unde odinioară străjuiau, semeţe, stema, orologiul şi iniţialele C.F.R., în timpurile moderne pe care le traversăm se înghesuie conducte de gaz, reclame, frigidere cu băuturi răcoritoare, din spatele cărora se iveşte marmura uneia dintre cele două plăci comemorative – menite să amintească trecătorilor de gara ce exista cândva pe aceste locuri.

Mai zăreşti, căutând cu privirea, copertinele ori gratiile metalice ce domină intrările în micile magazine amenajate în birourile unde, cu mulţi ani în urmă, îşi aveau serviciul feroviarii români. Iar prin imensul gol ce se cască în copertina care odată se întindea peste interiorul clădirii, unde se găseau cele trei linii şi peroanele înţesate de călători, stropii de ploaie se scurg încet, corodând dantelăria metalică a grinzilor ce încă susţin bătrânul acoperiş.

Să fie oare definitiv condamnată la uitare această bijuterie de arhitectură feroviară? Sau, într-un viitor nu foarte îndepărtat, acest veritabil monument al Bucureştilor de altădată îşi va regăsi menirea ce-i fusese destinată încă din perioada interbelică – aceea de a deveni un muzeu în aer liber? Un loc unde cei care-şi spun simplu „pasionaţi feroviari“ vor putea rememora, redescoperi, cunoaşte câte ceva din istoria oamenilor şi a maşinilor care, de peste 130 de ani, păstrează vie „roata cu aripi“, binecunoscutul simbol al „Căilor Ferate Române“?