Artefacte etrusce dezgropate de jefuitori de morminte „amatori”, recuperate de autoritățile italiene
Autoritățile italiene au recuperat artefacte prețioase datând din secolul al III-lea î.Hr. provenind dintr-o necropolă etruscă din Umbria, jefuită de doi hoți de morminte „amatori”.
Artefactele au fost descoperite în Citta della Pieve, o localitate la circa 150 de kilometri nord de Roma, informează Agerpres.
Printre artefactele recuperate se numără opt urne, două sarcofage și accesorii de frumusețe cum ar fi oglinzi din bronz și o sticlă de parfum care încă mai poartă mireasma originală, valorează cel puțin 8 milioane de euro (8,5 milioane de dolari), potrivit carabinierilor.
Într-unul dintre sarcofage se afla scheletul integral al unei femei de circa 40 de ani, iar urnele erau fin decorate cu scene din mitologia greacă, precum și cu siluete feminine, care mai păstrau încă vizibilă vopsea roșie de pe buze și auriul bijuteriilor.
Poliția a confiscat artefactele de la doi antreprenori care au dezgropat camere funerare etrusce pe când executau lucrări de excavare pe un teren care le aparținea, a declarat marți, Raffaele Cantone, procurorul-șef din Perugia, cu prilejul unei conferințe de presă.
Aceștia „nu aveau nicio legătură cu jefuitorii de morminte (experimentați)” și s-au dovedit „neîndemânatici” și „amatori” în felul prin felul în care au încercat să acceseze piața neagră a artefactelor furate, a spus procurorul.
Poliția i-a prins pe suspecți după ce unul dintre ei a publicat pe Facebook o fotografie în care apare alături de un artefact furat, a spus Cantone.
Cei doi ar putea fi acuzați de furt și comercializarea de bunuri furate și riscă sentințe cu închisoarea de până la 10 ani, a spus procuroarea Annamaria Greco, care a condus investigația.
Civilizația etruscă a înflorit în Italia centrală în urmă cu circa 2.500 de ani, dar au fost asimilați gradual Imperiului roman. În urma lor, au rămas morminte excentrice, obiecte din ceramică și statui, dar puține documente scrise și doar dovezi fragmentare ale vieții lor cotidiene.
Mai multe pentru tine...