51 de ani de la deschiderea Muzeului Național de Istorie a României
Luni, 8 mai 2023, s-au împlinit 51 de ani de la deschiderea Muzeului Național de Istorie a României, informează un comunicat al instituției muzeale.
Inaugurarea muzeului, la 8 mai 1972, „reprezenta împlinirea unui vechi ideal național, acela al unui muzeu de istorie în capitală, unde să fie expuse cele mai reprezentative și valoroase piese de patrimoniu cultural din țară”, precizează comunicatul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).
Din 1972 și până astăzi, colecțiile muzeului s-au îmbogățit constant prin donații, achiziții și cercetări arheologice. Muzeul a reușit organizarea unor expoziții remarcabile, atât în țară, cât și în străinătate, prin care patrimoniul a fost pus în valoare, aducându-se o contribuție importantă la sporirea prestigiului culturii românești în lume.
Cu ocazia acestei aniversări, MNIR prezintă pe pagina de Facebook a instituției o frumoasă piesă aflată în colecțiile Cabinetului Numismatic al instituției, anume medalia dedicată aniversării a 25 de ani de la deschidere, lansată în anul 1997 (foto sus).
Cu o greutate de 92 de grame și diametru de 60.23 mm, medalia are pe avers, în câmp, Gânditorul de la Hamangia, iar pe margine, între două cercuri liniare, legenda "MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI". Pe revers figurează o compoziție simbolică, anume un scut cu stema României, între două ghirlande de trandafiri, surmonat de fațada unui edificiu, având pe margine, între două cercuri liniare, legenda circulară "XXV ANI DE ACTIVITATE MUZEISTICĂ 1972-1997".