100 de ani de la ajutorul oferit de sași făuririi României Mari. Germanii sancționează „genocidul pașnic” al Ungariei

8 ianuarie 2019 – ziua în care se împlinesc 100 de ani de la ajutorul oferit de sași făuririi României Mari. Laszlo Tokes vorbește adesea de „genocidul pașnic” pe care România și românii l-ar comite împotriva minoritarilor maghiari din această țară, conform transparentnews.ro. Cu alte cuvinte, populația majoritară este de vină pentru că maghiarii au scăzut și ei, ca și românii și celelalte minorități, numeric, în regiunile pe care le locuiau, aici. Dar prea puțini mai cunosc și recunosc politica sălbatică de deznaționalizare și asimilare dusă de Ungaria, împotriva minorităților care îi locuiau teritoriile dobândite după Revoluția de la 1848 – 1849. Adică împotriva românilor, majoritari în Transilvania, pe care au ajuns să o conducă în 1867, dar și a germanilor, evreilor, armenilor, slovacilor și a celorlalte minorități ce locuiau regiunea, 

Românii nu erau beneficiari de drepturi naționale și erau ținuți într-o situație de marginalizare, drept dovadă stând faptul că mai toate orașele din Transilvania aveau foarte puțini locuitori de naționalitate română, pentru că aceștia nu erau pur și simplu primiți acolo, încă din Evul Mediu. Cei mai mulți, dacă voiau să-și croiască o viață și o condiție mai bună, pentru ei și familiile lor, erau forțați să renunțe la ceea ce moșteniseră de la părinți – limba, religia și identitatea națională. Dar, în această perioadă, românii i-au avut de multe ori alături de ei pe cei de alte naționalități, care nu urmau politica oficială a statului habsburgic sau ungar – germani, evrei, slovaci, armeni și chiar maghiari, care își arătau omenia față de națiunea mai puțin favorizată a românilor. 

În acest context, după cum relevă ziarul Făclia de Cluj, germanii din România s-au pronunţat, încă înaintea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, în favoarea Unirii Transilvaniei cu România. Aşa de pildă, Consiliul Săsesc, întrunit la Sibiu, în zilele de 21-22 noiembrie 1918, a hotărît să intre în legătură cu Consiliul Naţional Român, care pregătea Marea Unire a Transilvaniei cu România, iar Adunarea Naţională a saşilor din Transilvania, întrunită la Mediaş, la 8 ianuarie 1919, a hotărît, în unanimitate, unirea cu Regatul României. 

Într-o proclamaţie adoptată cu prilejul menţionat, Consiliul Naţional Germano-Saxon pentru Transilvania comunica Consiliului Naţional Român Central că, luînd act de faptul că „poporul cel mai numeros din Transilvania şi părţile limitrofe Ungariei a hotărît, în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unirea sa cu România…, poporul sas din Transilvania, bazîndu-se pe dreptul popoarelor de a dispune în mod liber de ele însele, proclamă unirea sa cu Regatul României şi transmite poporului român salutul său frăţesc şi cordiale urări pentru realizarea completă a idealului naţional”. 

„Pe deplin conştient – sublinia Proclamaţia de la Mediaş – poporul săsesc se consideră, de acum înainte, ca parte a statului român; el consideră pe fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat”. 

Într-un raport al lui von Furstenberg – consulul general al Germaniei la Budapesta – înaintat Ministerului de Externe al Germaniei, se sublinia expres că „Alipirea saşilor la România s-a făcut fără condiţii” şi că „o deputăţie a plecat la Bucureşti, pentru a duce guvernului de acolo şi regelui Ferdinand hotărîrea saşilor”. 

În martie 1919, în cadrul unei alte adunări populare, saşii au reafirmat voinţa lor de cetăţeni ataşaţi noului stat naţional unitar român. 

Apreciind poziţia realistă a saşilor, deputatul I. Clopoţel, în şedinţa din 14 februarie 1920 a Adunării Deputaţilor, a relevat că „hotărîrea acestei naţionalităţi era rezultatul unei experienţe de convieţuire comună, de peste 800 de ani, cu românii din Transilvania”. 

„Românii şi saşii – sublinia parlamentarul – cu forţe unite au înregistrat în cele opt secole multe momente de prosperitate economică şi culturală. Trecutul comun a fost baza şi îndemnul pentru colaborarea viitoare, rodnică de ambele părţi”.