HISTORIA, Nr. 80, August 2008
Exemplu al crimelor comise de către totalitarism, masacrele de la Katyn reprezintă una dintre cele mai tragice experiențe ale secolului al XX-lea, în urma căreia o mare parte a elitei națiunii poloneze a fost distrusă. Ca urmare a protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Armata Roșie a invadat partea de est a Poloniei, la 17 septembrie 1939. Militarii polonezi căzuți prizonieri, dar și nenumărați civili, au fost întemnițați in lagărele de prizonieri de la Starobelsk, Koziolsk și Ostașkov sau în închisorile din vestul Ucrainei și Bielorusiei. Luni la rând, ofițerii polonezi _ activi sau în rezervă _ au fost anchetați de NKVD. Poliția politică sovietică era interesată de convingerile politice și de familia lor, iar în cazul celor vârstnici, de eventuala implicare în conflictul polono-sovietic din 1920. Pentru Moscova, ei constituiau nucleul potențial al unei primejdioase elite naționaliste.