Marea Criză Economică și exploatarea intensivă a resurselor subsolului în România Mare

S-a descris pe larg recesiunea economică începută în SUA în toamna anului 1929 și nu se mai impune repetarea poveștilor scrise de specialiști renumiți. Repetarea acelorași teze în diferite forme parcă duce la imaginea unei manipulări și tocmai datele statistice din epocă vin să confirme că au fost diferite interese pentru a se inventa povestea despre cumplita prăbușire economică. A intrat ca adevăr științific în Istorie și a rămas în tratatele stufoase. Astăzi este folosită drept model de comparație pentru orice perioadă în care afacerile nu mai merg după estimările patronilor și ale analiștilor economici.

Anuarul statistic al României din anul 1939 a fost folosit intens de către istorici și economiști, dar se pare că au vrut să ascundă adevărul sau l-au manipulat în funcție de interesele de partid și de stat. Au contat și cele personale de avansare în lumea intelectualilor. Realitatea era că s-a trecut la o adevărată campanie de distrugere a scoarței terestre în căutarea de resurse utile în industrie sau construcții.

Petrolul era în centrul atenției și s-a ajuns în anul 1930 la 5.792,311 tone, România fiind cel mai mare producător de petrol din Europa dacă nu se ține cont de gigantul sovietic întins pe două continente. Avea și cele mai mari capacități de rafinare. Cererea era permanent în creștere pe măsură ce sporea numărul de mașini cu motoare termice și s-a ajuns în 1936 la livrări de 8.703.497 t. Subsolul din regiuni precum Prahova și Dâmbovița era puternic modificat în urma extracției de hidrocarburi.

Adâncurile mai erau transformate și prin scoaterea gazului natural, cel ce ținea straturile de roci pe o pernă de gaz sub presiune și se ajungea astfel la lăsări ale solului. Vechiul Regat extrăgea în anul 1926 ceva peste 134,7 milioane mc de combustibil gazos și era puțin în raport cu cererea populației și a economiei. S-a ajuns în anul 1930 la 997,7 milioane metri cubi și vârful livrărilor a fost atins în 1936 prin cei peste 1,9 miliarde de metri cubi trimiși clienților la un preț de numai 0,16 lei pe unitatea de volum.

Se adăuga consumul din Transilvania, gazul natural fiind renumit pentru calitate, dar exploatarea n-a cunoscut o creștere spectaculoasă în raport cu ceea ce s-a întâmplat la sud de Carpați. Nu este de mirare că se produce o tasare a solului între Ploiești și Focșani.

S-a continuat exploatarea cărbunelui, dar combustibilul solid nu prea mai era pe gustul consumatorilor din cauză că era greu de manipulat, voluminos și poluant în raport cu țițeiul. Totuși, anual din adâncuri erau smulse cantități ce treceau de cel puțin 1.313.625 tone, cea mai mică producție și care a fost înregistrată în 1933. Au crescut livrările de petrol și gaze, au scăzut cele de cărbune.

Foamea de metale era potolită doar de numărul redus de utilaje de mare putere și de prețul ridicat al acestora. Totuși, de la ceva mai mult de 201.000 t de minereu aurifer și argentifer din 1926 s-a ajuns în 1930 la 333.385 t și la 379.643 t în 1933. Se căuta tot ce era prețios în adâncurile României Mari și firmele de minerit căutau cele mai mari filoane de metal strălucitor.

Caverne mari erau realizate și pentru exploatarea sării și nu s-a înregistrat mai puțin de 232.818 t de marfă, total al livrărilor din 1921 și atunci nu era criză. Dimpotrivă. Economia era în plin progres după prima conflagrație mondială. Dacă în 1930 au fost smulse din adâncuri 304.777 t, de ce se consideră că a fost recesiune? Munți întregi de sare erau exploatați intensiv pentru a se obține profit cât mai mare.

România Mare progresa rapid, dar erau mulți cei ce nu percepeau ritmul schimbărilor și datele statistice de mai sus se referă doar la câteva bogății ale adâncurilor. Scoarța terestră era modificată de către oameni și utilaje, dar mereu este prea puțin pentru contemporani și istorici. Geografia se modifica de la o zi la alta și procesul de exploatare a resurselor a fost accelerat spre valori iraționale în comunista eră.