Industrializarea României Mari în anul 1930

România Mare a fost definită ca stat agrar – industrial, dar statul și particularii depuneau eforturi susținute pentru a realiza fabrici moderne în care să intre din ce în ce mai mulți angajați. Se tindea spre un stat industrializat și practic agricultura era văzută ca un fel de aur verde ce putea să aducă fonduri pentru dezvoltarea întreprinderilor. Același rol era jucat de păduri.

Importurile din statele dezvoltate erau orientate spre aducerea de mașini și utilaje, dar această politică de motorizare nu trebuia să afecteze balanța comercială și nivelul de trai al locuitorilor în stilul înfometării din Rusia sovietică. Au fost aduse în 1930 alte 34.949 tone de motoare și mașini necesare în economie și uzinele se modernizau în mod radical de la an la an. Era recesiune în teorie, dar se constata o transformare rapidă a țării și a localităților, chiar dacă mulți contemporani nu observau schimbarea. Obișnuința este a doua natură a omului. Sosiseră în 1929 51.491 t de utilaje și motoare, ceea ce înseamnă că se realizase o extindere a capacităților de producție.

România se punea în mișcare prin dezvoltarea traficului auto și au fost importate 12.446 t de autovehicule, economia națională reușind să acopere necesarul de locomotive. Era o dovadă de progres industrial realizarea de puternice mijloace de tracțiune la firma dezvoltată de inginerul Malaxa în București. Importurile din 1929 ajunseseră la 16.396 t de autovehicule, ceea ce însemna o reală motorizare a mediului urban, mașinile având momentan probleme cu aprovizionarea cu carburant. Rețelele de pompe de benzină nu erau încă puse la punct, dar se făceau progrese în domeniu, proprietarii de rafinării fiind interesați să distribuie cât mai mult combustibil. Era mai bine dezvoltat sistemul de benzinării în regiunea București – Ploiești.

Industrializarea României Mari a fost vizibilă în mod deosebit prin creșterea producției de fier și prin sporirea importurilor de mărfuri din acest metal. Economia prelucra materialul rezistent în mod superior și era o cerere împinsă spre o adevărată foamete. Au fost aduse din străinătate 263.088 t după cele 352.260 t din 1929. Se căutau pe piață și alte metale ce nu existau în subsolul României sau nu existau tehnologiile pentru extracție. Au sosit 12.473 de tone în 1930 și la mare căutare era cuprul.

Domeniul construcțiilor se mișca din ce în ce mai mult și au fost importate 83.540 tone de roci și 2.465 t de sticlărie. Alte 3.504 t de sticlărie veniseră încă din 1929. Clădirile din mediul urban erau realizate din cele mai bune materiale ce se puteau achiziționa de pe piața externă.

Anul 1930 a rămas în istorie prin dezvoltare în spațiul românesc și recesiunea părea să fie o poveste pentru istorici și economiști. Salariile erau menținute la nivel scăzut pentru a crește profitul puternicilor zilei. Pofta de avere obținută cu orice preț era o caracteristică a societății interbelice.

_{Foto sus: Reșița. Turnătorie de oțel. Circa 1930 (© iMAGO Romaniae)}