Industrializarea României Mari, conform datelor recensământului din anul 1930

Autoritățile de la București au vrut să cunoască starea economiei naționale după trecerea unui deceniu de la Marea Unire și a fost realizat un recensământ deosebit de amănunțit, datele fiind publicate în detaliu în anul 1930.

S-a discutat mult în perioada interbelică dacă s-a realizat un proces de industrializare și se considera că România nu are suficientă industrie în dauna agriculturii. Informațiile publicate demonstrează că situația nu era așa cum au scris contemporanii și apoi istoricii din perioada comunistă. Tezele lansate în era roșie au fost repetate și după căderea regimului impus de tancurile sovietice.

Recenzorii au strâns date despre existența a 140.948 de firme ce erau funcționale în industrie, adică în sectorul în care se realiza prelucrarea materiilor prime în vederea obținerii de mărfuri superioare calitativ. Personalul care era angajat în domeniu sau micii patroni erau în număr de 616.743, din care trebuie să fie scăzuți cei 10.951 de cetățeni străini ce câștigau o pâine pe meleagurile românești.

Dacă se face o referire la întreaga populație a țării, cam un om din 30 se afla într-un atelier sau fabrică. Dacă se elimină din calcule persoanele foarte în vârstă și copiii, situația se îmbunătățea foarte mult și orașele chiar erau obligate să caute forță de muncă în mediul rural. Trenurile aduceau mereu navetiști. Forța de muncă începea să fie compensată și de introducerea masivă a mașinilor în producție și s-a constatat că puterea instalată era de 1.186.011 CP. Patronii și autoritățile nu erau mulțumite cu astfel de date și s-a continuat cu importul de surse de energie de la cele mai bune firme din străinătate.

Existau multe ateliere ce puteau să furnizeze multe produse pentru piața locală, dar economiștii, patronii și politicienii nu erau mulțumiți cu o patiserie sau o fierărie. Cei 69.308 mici meseria;i puteau să asigure mărfuri cerute de piața satelor sau a micilor orașe, mulți fiind capabili să realizeze adevărate opere de artă în prelucrarea lemnului, a fierului sau a materialelor textile. Bijutierii cu talent erau capabili să furnizeze giuvaericale uimitoare prin frumusețe. Trebuia să se treacă la ridicarea de fabrici care să aprovizioneze piețe regionale sau chiar clienții de la nivel de țară. Au fost identificate, în 1930, 101 întreprinderi ce aveau peste 501 angajați și totalul acestora urca la 115.743 de muncitori și personal administrativ. Nu erau suficiente pentru saturarea pieței și se adăugau 244 de firme ce aveau între 201 și 500 de salariați, totalul oamenilor ce lucrau urcând la 77.264.

Industria nu putea să funcționeze dacă nu existau comercianți și bancheri pentru obținerea de finanțare. Un salariat din domeniu revenea cam la 60 de oameni. Totalul personalului ajungea astfel la 947.739 de cetățeni români și străini. Dacă se discută strict despre partea română, existau 931.239 muncitori, mici afaceriști și personal de conducere.

Progresul de modernizare continua de la an la an și oamenii simțeau presiunea societății. Declanșarea războiului a dus la apariția unei probleme grave, inamicii de tot felul fiind dornici să distrugă sau să jefuiască bunurile acumulate timp de două decenii. Au sosit bombardierele americane în 1944 și apoi trupele sovietice s-au revărsat precum un tsunami roșu pentru a distruge și jefui tot ceea ce era în fața mitralierelor.

_{Foto sus: Bacău. Fabrica de pielărie „S. Filderman”, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}