Vișeu de Jos – satul plin de tradiții, istorii și obiceiuri

 În Maramureșul Istoric sunt sute de orășele, comune, sate, care au tradiții, obiceiuri și istorii păstrate si transmise din generație în generație. Printre acestea se numără și localitatea Vișeu de Jos. Este o comuna din județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satul cu același nume. Vișeu de Jos este situat pe ambele maluri ale râului Vișeu și în partea se sud-est a Depresiunii Maramureșului. Se alflă la o distanță de 6 kilometri față de orașul Vișeu de Sus. Comuna Vișeu de Jos are o suprafață mare de 5.600 de hectare. Vișeu de Jos se învecinează la nord cu Ruscova și Poienile de sub Munte, la sud cu Sălistea de Sus, la est cu orașul Vișeu de Sus, la vest cu Rozavlea, iar la sud-vest cu Cuhea (Bogdan Vodă) si la nord-vest cu Leordina.  

Dacă o să vizitați comuna Vișeu de Jos cu toate că nu o să observați porți maramureșene, case vechi sau bisericuțe din lemn, o să observați tradiții și obiceiuri bine împământite, respectate cu sfințenie și promovate de tineri.

 Vișeuanul sau cum îi se mai spune „dișauanul” are tradiții și obiceuri care le respectă și astăzi, deoarece constituie o moștenire de la înaintașii săi. Obiceurile și tradițiile din Vișeu de Jos sunt foarte diversificate. Astfel, începând cu noul an, chiar din prima zi, oamenii locului merg a colinda pe cei care poartă numele Sfântului Vasile, veselindu-se și ospătandu-se. Apoi, începând cu a treia zi din an prin sat si prin văiile si cătunele satului umblă preotul cu Botezul Domnului pană în ajunul Bobotezei. În ziua de Bobotează în zona noastră, de fiecare an încă din cele mai vechi timpuri vremea este friguroasă. Localnici spun că e „Giărul Bobotezăi” chiar de „Craciunul Rușilor”. Sătenii merg la Biserică sa ia apă sfințită, pe care o vor pastra tot anul. De Sf. Ion , localnici merg la apropriații care poartă numele sfântului și îi colindă. Pe tot parcursul iernii in casele batrânești au loc șezători, mai ales în postul paștelui. Un obicei des întâlnit în sezătoare este jocul „Fântâna” practicat de cei tineri.

 Pe data de 24 martie are loc Blagoveștenia (Buna Vestire), sarbătoare religioasă, ziua în care se aude prima dată cucul. De paști, în saptamana patimilor gospodinele pregătesc mâncare si păștile. Din joia mare pană in ziua de pasti nu se mâncă nimic si se ține post negru pentru cei care doresc să se spovedească în noaptea învierii. În ziua de paști copii merg in piez, iar a doua zi, feciorii merg cu stropitul la fete.

Odată cu inceputul verii, începe si munca la câmp. Obiceiul viseuanilor este de a face fânul si de a respecta cu sfințenie ceea ce a primit de la parinți, mai ales pământul. De Sf.Ilie țăranii nu fac fân, deoarece daca vor face le va arde fânul și casa. De Sf. Marie copilașii împreuna cu preoții satului merg in Procesiune sau Prosesie.

Toamna vișeuanii se pregatesc intens cu produse conservate, care au rezultat în urma munci lor, pentru iarna care va veni . Odată cu începerea sarbatorilor de iarnă are loc Sf. Nicolae, ziua în care se pun nuielușe în geam pentru copii obraznici, apoi de Ignat are loc taierea porcilor, se spune că în fiecare gospodărie din sat se taie cel puțin un porc. In seara de Crăciun, satul Vișeu de Jos răsună de sunetele ,,droangelor” pe care le fac Dracii din Viflaiem.

 Istoria comunei Vișeu de Jos este marcată de evenimente care ia pus la grea încercare pe vișeuani. Vișeu de Jos este atestat documentar în anul 1353, ca sat liber stăpânit de cnezi și voievozi. Prin actul de posesie a lui Bogdan Vodă se atestă existența Vișeului de Jos chiar înainte de 1353 - ca fiind ținut ce făcea parte din cnezatul de vale al Bogdănestilor. În anul 1365 este atestat documentar împreuna cu alte sate de pe Valea Vișeului.

În 1600-1650 între Valea Morii și râul Vișeu a existat o biserică de lemn, pomenită chiar de vicarul Tit Bud in lucrarea sa (Date istorice despre protopopiatele, parochiile şi mânăstirile române din Maramureş : din timpurile vechi până în anul 1911), care ulterior a fost donată Băcicoelului. De această Biserică se leagă și legenda schimbării vetrei care spune așa. . În trecut vatra satului s-a alflat între Danova si Podul Morii. Vatra a fost schimbată din cauza „Fetei padurii” care îsi făcea veacul pe acolo și unii localnici erau „Pociți” de ea. Adesea localnicii îi spuneau și „ciuma padurii”, deoarece ea era considerată ca o boală molipsitoare. Au rugat pe vrajitoare sa îi scape de această pacoste, dar până la urmă satenii au fost nevoiți să schimbe vatra satului. Au mutat satul între șapte guri de ape dintre care patru erau văii (Valea Drăguiesii, Valea Secăturii, Valea Porcului și Valea Ghemii) ,care se vărsau in râul Vișeu. Vatra satului a fost mutată pentru ca „Fata padurii” să nu mai găseasca noua asezarea a satului.Vatra a fost croită de jur-împrejur cu o brazdă de plug trasă de trei perechi de boi gemeni, iar brazda a fost sfințită. Locul unde a fost vechea vatră este marcat cu o cruce, numită de săteni „crucea de pe podul morii”. După ce vatra satului a fost mutată in 1700 a fost construită o nouă biserică care ulterior a fost donată comunei Botiza și o școala de lemn în care învățau copii.

 Între 1884-1893 a fost construită o nouă biserică mai impunătoare, de zid, care dăinuie si astăzi si este bijuteria și mândria noastră. Lângă Biserică se construieste o casă parohială și o școală. Începutul Primului Razboi Mondial, îi nevoiește pe vișeuani să plece pe front. În război pleacă 350 de oameni și se întorc doar 227, jertfindu-se pe câmpul de luptă 123 de vișeuani. Vișeu de Jos este localitatea cu cei mai mulți morți în Primul Război Mondial de pe Valea Vișeului. La Marea Unire din 1918 participă cu credențional (țâdulă) din Vișeu de Jos, Coaman Gavrilă (Surdic), jude și Mihai Costea (Mișca). Între cele două războaie mondiale o boală molipsitoare și crudă se abate pe vișeuani și anume Holera. Această Boală face multe victime. În 1930 este construită cea de-a doua biserica de zid din localitate.

 În cel de al Doilea Război Mondial din Vișeu de Jos participă un număr mare de oameni. În timpul ocupației hortyste în Transilvania, prin Vișeu de Jos trec multe regimente de soldați care au confiscat de la țărani vaci, boi, porci și oi. După al doilea Război Mondial, comuna noastră cunoaște o perioada de secetă, lipsuri si foamete. O mărturie a unui localnic este „Mergeam de dimineața la o moară cu săcuțul coldanului, iar pentru cinci ore de muncă imi dădea 50 de grame de mălai”. În anii comunismului, Vișeu de Jos este supus colectivizări. Tot perioada comunistă sa construit Căminul Cultural și multe altele. Vișeuanii au rezistat cu putere, credința si iubire tuturor vremurilor!