Toate drumurile duc la Roma
Într-un top al celor mai populare „branduri urbane” din lume, Roma ar ocupa cu siguranţă un loc fruntaş. Al treilea cel mai vizitat oraş din Uniunea Europeană, capitala Italiei este o experienţă culturală în sine.
Pentru o istorie a Romei trebuie să ne întoarcem în timp cu mai bine de două milenii, mai exact pînă la 21 aprilie 753 î.Hr., data legendară a întemeierii oraşului. Roma antică a cunoscut o evoluţie impresionantă şi a fost, la apogeul său, cel mai mare oraş al Antichităţii. A urmat însă declinul Imperiului Roman şi, implicit, al capitalei sale, care şi-a redobândit farmecul şi grandoarea abia o mie de ani mai târziu, în perioada Renaşterii. Istoria modernă a oraşului a fost una zbuciumată, când Roma a devenit o anexă a imperiului napoleonian, apoi centru al reunificării italiene şi, în secolul XX, centrul „imperiului mediteranean” imaginat de Mussolini.
O istorie atât de bogată şi-a lăsat adânc amprenta în universul Romei;spun univers pentru că oraşul este, într-adevăr, o lume aparte.
Orice vizită la Roma porneşte de la marile simboluri ale oraşului de pe Tibru:Colosseumul, Forul Roman, Vaticanul, Basilica San Pietro şi Fontana di Trevi. Chiar dacă acestea sunt destinații turistice prin excelență, nu poţi să mergi la Roma şi să ratezi vreuna.
Roma Antică
Pentru Roma veche, Colosseumul şi Forul Roman sunt cele două obiective principale. Colosseumul, pe care toată lumea îl ştie din cărţi sau din filme, e într-adevăr impresionant prin ideea că o construcţie atât de veche încă stă în picioare. Acest amfiteatru a fost construit în secolul I şi era menit să fie gazda evenimentelor de entertainment tipic antice (dintre care cele mai cunoscute sunt luptele de gladiatori). Totuşi, o parte semnificativă din monumentul original nu s-a păstrat, iar arena interioară e mai mică în realitate decât pare în filme.
Un bilet de intrare la Colosseum îţi asigură şi intrarea în Forul Imperial (pentru aprox. 15 euro, cu menţiunea că cetăţenii non-UE plătesc mai mult – politică foarte profitabilă având în vedere mulţimea de turişti asiatici).
În spaţiul forumului se găsesc ruinele mai multor temple antice, clădiri instituţionale – precum Curia Iulia, sediul Senatului-, şi arcuri de triumf. De asemenea, aici se află mormântul lui Cezar, unde întotdeauna se află câte un buchet de flori proaspete. Prin Forum, care se vede integral cam în 2 ore, te plimbi practic ca printr-un parc – un parc plin de istorie.
Tot în circuitul Romei antice trebuie văzut şi Pantheonul. Construit în secolul al II-lea la ordinul Împăratului Hadrian, este una din cele mai bine păstrate clădiri vechi din lume. Spaţiul este astăzi folosit drept lăcaş de cult (astfel că nu există taxă de intrare), şi este, de asemenea, locul de înmormântare a doi dintre regii italieni:Vittorio Emanuele al II-lea şi Umberto I.
Roma renascentistă şi barocă
Când spui Roma, spui San Pietro. Nu se poate altfel, căci e probabil cel mai impresionant monument din oraş. Basilica de azi e construită în perioada Renaşterii pe locul unei foste basilici, la rândul ei ridicată pe locul mormântului Sf.Petru. Atenţie, nu uitați că urmează să vizitezi simbolul arhitectural al Bisericii Catolice. Încă dinainte de a intra propriu-zis în biserică, trebuie să treci de verificarea genţilor (ca la aeroport):orice obiect ascuţit e interzis, la fel şi umbrelele. Apoi al doilea filtru verifică vestimentaţia:fără genunchi sau umeri descoperiţi!
Odată ajunși înăuntru, uluire profundă! Nici nu ştii ce să te surprinde mai mult:arhitectura absolut uimitoare, măreţia construcţiei (e cea mai mare biserică din lume) sau o marmură aşa cum nu o să mai vezi niciunde altundeva (faimoasa statuie Pieta a lui Michelangelo se află aici).
Pe lângă vizitarea interiorului, poți vedea catacombele unde sunt înmormântaţi foştii Suverani Pontifi (intrare gratuită), sau poţi plăti 5 euro pentru a urca la cupolă. Ascensiunea durează cel puţin 10 minute;nu e obositoare, dar poate fi dificilă pentru claustrofobi. La baza cupolei, pe interior a fost montat un de balcon de unde poţi admira basilica de la înălţime. După aceea, mai mergeți puţin pentru a ajunge pe acoperiş (unde există un magazin de suveniruri şi un restaurant), apoi se urcă propriu-zis la Cupolă. Priveliştea este magnifică, iar panorama a devenit o imagine-simbol a Romei.
Muzeele Vaticanului și Fontana di Trevi
O zi întreagă ar trebui dedicată turului Muzeelor Vaticanului. Se vorbeşte despre muzeele Vaticanului, deși acestea reprezintă un complex unitar care este unul dintre cele mai mari muzee din lume. Pentru o taxă de 16 euro (cu reduceri pentru studenţi) se poate vedea o vastă colecţie de artă şi monumente antice, renascentiste, clasice şi moderne. Apogeul vizitei este însă Capela Sixtină, integrată complexului muzeal. În interiorul Capelei ai nevoie de mult timp pentru a putea admira, cu răbdare, întreaga pictură (care nu se poate fotografia).
Ultimul simbol al Romei este Fontana di Trevi. Arhicunoscută datorită promovării în media din secolul al XX-lea, Fontana di Trevi e cea mai mare făntână barocă din lume şi una din cele mai cunoscute făntâni din lume. Asociată ei este tradiţia conform căreia dacă arunci o monedă în apa făntânii te vei întoarce la Roma. Astfel, s-a ajuns ca aproape 3.000 de monede să fie aruncate acolo în fiecare zi.
Pe lângă aceste puncte simbolice ale oraşului, mai sunt nenumărate alte locuri care merită vizitate. În primul rând, toate celelalte basilici din oraş, care vor părea însă aproape nesemnificative odată ce ai văzut San Pietro. Merită văzute și numeroasele pieţe ale orașului, dintre care cele mai cunoscute sunt Piazza Navona (un loc încântător), Piazza di Spagna sau Piazza del Popolo. Monumentul Il Vittoriano, construit în primele decenii ale secolului XX, este și el impresionant. Dedicat regelui Vittorio Emmanuele, primul rege al Italiei unificate, acest monument impresionează prin dimensiuni şi arhitectură, iar interiorul său găzduieşte un muzeu al mişcării de unificare italiene.
În ansamblu, Roma e un oraş ciudat. Pe de-o parte, ruinile antice te trimit cu gândul la gloria Imperiului Roman;pe de altă parte, te loveşti opulenţa şi măreţia clădirilor baroce. Şi, nu în ultimul rând, te şochează viteza şi ritmul nebun al civilizaţiei de azi tradus în numărul imens al turiştilor din oraş, inundat de oameni, aparate de fotografiat şi suveniruri. Fiecare alege Roma lui, fie cea imperială, barocă sau modernă. Pentru oricine însă, oraşul, cândva centru al lumii, e un adevărat simbol istoric.