Ronda – orașul care l-a cucerit pe Hemingway
În inima Andaluziei, la mai bine de o oră și jumătate de celebra Costa del Sol, acolo unde stâncile par să sfideze cerul și timpul își pierde ritmul printre ziduri medievale, se află Ronda – o așezare suspendată între istorie și legendă. Așezat spectaculos deasupra canionului El Tajo, acest oraș nu este doar un miracol geografic, ci și un bastion al tradiției iberice, al coridei, al artei și al memoriei unor mari personalități ale secolului XX.
Ronda, una dintre cele mai vechi așezări din Spania, a fost locuită de celți, romani, vizigoți, mauri și, în cele din urmă, de creștinii spanioli. A fost colonie romană – Arunda – și oraș-fortăreață în perioada musulmană, cu ziduri solide și băi publice sofisticate, iar după cucerirea creștină din 1485, a devenit o bijuterie a Regatului Castiliei.
Orașul s-a dezvoltat de o parte și de alta a unei prăpăstii abrupte, săpată de râul Guadalevín – un accident geologic spectaculos, dar care avea să dea Rondei identitatea sa inconfundabilă. Poziția sa strategică, în vârful unei prăpăstii adânci de peste 100 de metri, i-a oferit o apărare naturală impenetrabilă și un aer de mit etern.
Ronda a fost un loc de confluență a culturilor – maură și creștină – iar acest amestec încă se simte în fiecare colț al orașului vechi (La Ciudad), în băile arabe perfect conservate, în podurile de piatră care unesc lumi și epoci și în Palatul Mondragón, fosta reședință a regilor mauri.
Cele trei poduri – liant între epoci și stânci
Peisajul unic al orașului este marcat de trei poduri istorice, fiecare reprezentând o etapă diferită a evoluției urbane și arhitecturale:
- Puente Romano (Podul Roman) – Deși numele său face trimitere la epoca romană, structura actuală este în mare parte maură, datând din perioada islamică. Este cel mai jos situat și oferă o priveliște pitorească asupra vechiului drum ce lega orașul cu satele din vale.
- Puente Viejo (Podul Vechi) – Ridicat în secolul al XVII-lea, a fost vreme îndelungată principala cale de acces între cele două părți ale orașului. Robust, cu arcade elegante, poartă încă pașii secolelor trecute.
- Puente Nuevo (Podul Nou) – Construit între 1751 și 1793, este cea mai spectaculoasă și emblematică dintre construcții. Ridicat la o înălțime de peste 100 de metri deasupra defileului El Tajo, este nu doar o minune inginerească, ci și simbolul identitar al Rondei. Prăpastia, frisonul, echilibrul dintre om și natură – toate se întâlnesc în silueta acestui pod grandios. De pe el, privirea se pierde în adâncul defileului El Tajo și se deschide către câmpurile andaluze. Pe cât este de impresionant, pe atât este de încărcat de povești tragice – în timpul Războiului Civil, aici au avut loc execuții, episoade redate cu cruzime și poezie de Ernest Hemingway.
Corida și literatura – când arta se scrie cu sânge și cuvinte
Ronda este considerat leagănul coridei moderne. Aici, în Plaza de Toros, una dintre cele mai vechi arene din Spania (1785), matadorul Pedro Romero a transformat lupta cu taurul într-un ritual scenic, o dramă în trei acte, unde frica este confruntată cu eleganță și curaj, uneori într-un dans fatal.
Mai târziu, în secolul XX, Ronda a devenit locul predilect al unui alt „luptător” – Ernest Hemingway. Fascinat de Spania încă din anii ’20, autorul american a dezvoltat o legătură profundă cu lumea taurului, cu toreadorii și, în mod special, cu Ronda.
Pentru Ernest Hemingway, această lume a fost revelatoare. După o escală în Madrid, întors din Africa, scriitorul a asistat la o coridă în care se duelau Antonio Ordóñez și Luis Dominguín – rivali, dar și simboluri ale eleganței în fața pericolului. A fost momentul în care Hemingway s-a îndrăgostit de Ronda, de arta lidiei, de estetica fricii înfruntate cu demnitate.
Prieten apropiat al toreadorului Antonio Ordóñez, Hemingway venea adesea în oraș pentru a participa la Corridas Goyescas – spectacole taurine inspirate de tablourile lui Goya, cu costume de epocă și atmosferă de altădată. Împreună, mergeau să-l vadă pe Niño de la Palma, iar scriitorul ridica acest univers la rang de simbol literar. În opere precum „Moartea după-amiază” sau „Fiesta”, Ronda devine nu doar fundal, ci și personaj în sine.
Spunea despre oraș:
„Es a Ronda a donde habría que ir, si vais alguna vez a España a pasar una luna de miel o con una amiguita. La ciudad entera y sus alrededores son un decorado romántico. (...) Bellos paseos, buen vino, excelente comida, nada que hacer…” (în traducere „La Ronda ar trebui să mergeți, dacă ajungeți vreodată în Spania în luna de miere sau cu o prietenă. Orașul întreg și împrejurimile sale sunt un decor romantic. (...) Plimbări frumoase, vin bun, mâncare excelentă, nimic de făcut...”)
Ronda i-a mulțumit, oferindu-i un loc de onoare: o alee de promenadă emblematică ce poartă numele său, Paseo de Hemingway, și care șerpuiește de-a lungul prăpastiei râului El Tajo, cu vedere spre Plaza de España și impunătorul Puente Nuevo.
Orson Welles – regizorul care a cerut ca moartea să-l prindă în Ronda
Dacă pentru Hemingway Ronda a fost o revelație literară, pentru Orson Welles, regizorul-vizionar din spatele capodoperei Citizen Kane, orașul andaluz a fost o seconda patria – o a doua patrie a sufletului. Fascinat de Spania încă din tinerețe, Welles a fost atras, asemenea prietenului său Hemingway, de dramatismul coridei și de simbolismul adânc al arenei.
Welles nu era un simplu observator al lumii coridei, ci un om profund implicat emoțional și personal. Legătura sa cu Ronda s-a cimentat prin prietenia strânsă cu Antonio Ordóñez, faimosul matador, pe care l-a considerat nu doar un maestru al arenei, ci și un alter ego artistic. În paginile jurnalelor sale, Welles nota cum corida nu este doar o confruntare fizică, ci și o formă de artă cu o estetică unică, de o violență ritualică, asemenea tragediilor grecești.
Timp de ani buni, Welles a revenit constant în Ronda, unde era adesea văzut în loja arenei Plaza de Toros, în compania familiei Ordóñez, cu care împărtășea mese lungi, vinuri tari și discuții despre viață, moarte și spectacol. Într-un interviu, a mărturisit:
„Dacă vreodată îmi voi găsi pacea, aceasta va fi în Ronda. Acesta este locul care vorbește cel mai limpede inimii mele.”
Această legătură spirituală cu orașul avea să fie pecetluită definitiv după moartea sa. Potrivit dorinței testamentare, cenușa lui Orson Welles a fost împrăștiată în grădina unei proprietăți rurale din Ronda, Finca Recreo de San Cayetano, aflată în posesia prietenului său Antonio Ordóñez. Grădina, simplă și discretă, este un loc retras, ferit de ochii turiștilor, dar încărcat de simbolism – un altar tăcut în inima Andaluziei pentru unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX.
În Ronda, Welles a găsit ceea ce rareori găsise în viața sa agitată: liniște, admirație sinceră, un popor pasional și o artă care l-a inspirat până la capăt. Asemenea unui taur rănit, dar demn, regizorul și-a dorit ca ultimele sale urme să rămână acolo unde curajul și moartea se înfruntă cu noblețe – în pământul fierbinte al Rondei.
Ronda, între mit, memorie și miracol
Ronda nu este doar o destinație, ci și un loc unde geografia devine poezie, iar istoria prinde carne și sânge. Este un loc unde timpul curge altfel, unde trecutul și prezentul se amestecă în miros de piatră fierbinte, vin roșu și praf de arenă. Este o punte – între lumi, între culturi, între trecut și prezent. Un oraș care i-a cucerit pe Hemingway și Welles, dar și pe oricine îndrăznește să-l privească dincolo de fațadă. Un oraș care a inspirat legende și care continuă să seducă prin liniștea sa încărcată de tensiune, prin romantismul său auster și prin ecoul pașilor care au trecut și au rămas aici.
Aici, în umbra podurilor și în ecoul pașilor de taur, se păstrează o parte din sufletul Spaniei. Și poate, așa cum a scris Hemingway, dacă vreodată veți merge în Spania cu iubirea ori cu dorința de a vă regăsi, mergeți la Ronda.
Articolul face parte dintr-un text publicat în numărul 281 al revistei „Historia” (revista:281), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: SHUTTERSTOCK, PROFIMEDIA
