Ploieştiul, de la Mihai Viteazul la Nichita Stănescu
Pentru că încă este criză, noi vă propunem o excursie cu un buget redus în oraşul fondat de Mihai Viteazul – Ploieşti. Cu toate că este cunoscut mai ales pentru industria petrolieră şi Muzeul Ceasului, oraşul oferă şi multe alte puncte de interes turistic şi istoric.
O incursiune de câteva ore aici vă va oferi ocazia să vedeţi şi cum arăta viaţa unui negustor în secolele XVIII-XIX, relatează turismistoric.ro
Situat la 60 de kilometri nord de Bucureşti, oraşul Ploieşti a fost întemeiat în 1599 de către domnitorul Mihai Viteazul în momentul concentrării trupelor militare cu care urma să înceapă campania din Ardeal, ocazie cu care ridică satul de moşneni la rangul de târg domnesc.
În următoarele secole, oraşul se va dezvolta cu sprijinul domnitorilor români, devenind, conform monografiei oraşului Ploieşti, realizată de Mihail Sevastos, „oraş de căpetenie” şi reşedinţa judeţului Prahova.
La finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Ploieştiul devine principalul oraş industrial petrolier din România, căpătând o importanţă strategică în economia românească. Aceste avantaj în vreme de pace se dovedeşte a fi nefast în timpul războiului deoarece urbea este puternic bombardată de aviaţia anglo-americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, oraşul păstrează multe clădiri antebelice şi interbelice ce atrag atenţia privitorului.