⬆

Montréal, oraşul „bântuit”

Autor: George Rădulescu

În cea mai aglomerată urbe francofonă din lume, după Paris, oricine poate privi în jos, de pe scara istoriei, până spre creştetul Evului Mediu, simţind totodată mirosul inconfundabil de fast-food american.

Dacă v-aţi imaginat vreodată, în vreo pauză de cafea, că vă plimbaţi printr-un oraş plin de clădiri şi biserici din piatră, ascunse printre arbori bătrâni, poate că aţi nimerit cu gândul în Montréal. Bănuiala se poate transforma în certitudine dacă, în periplul dumneavoastră imaginar, aţi simţit câte un „frison” gotic la colţ de stradă sau câte o senzaţie inexplicabilă de agitaţie în preajma vreunui zgârie-nor.

Asta pentru că Montréalul nu este nici un burg european, nici o metropolă americană. De fapt, este mai uşor să spui ce nu este decât ce este acest oraş din provincia canadiană Québec. Dar, ca peste tot, de când cu globalizarea, mai simţi şi mirosuri de fast-food în mijlocul unor parcuri sau ansambluri arhitectonice. Asta nu alterează însă impresia pe care ţi-o produce – „ça va aller!”, cum zic autohtonii.

În momentul în care scriu aceste rânduri, iarna îşi dă ultima suflare, într-un colţ de lume unde frigul şi zăpada sunt stăpâni absoluţi până spre jumătatea lui aprilie.

Montréalul pare să spună o altă poveste într-o zi senină de iarnă, cum sunt majoritatea, cu soare strălucitor, în care gerul crapă pietrele catedralelor. Vara însă vezi un oraş diferit, trecut pe sub bagheta unei tinere vrăjitoare cu ochi verzi şi părul ca abanosul, care-şi lasă culorile preferate peste clădiri, parcuri, monumente şi fiinţe umblătoare, cu aparate foto atârnate de gât. După mine, aşa poţi descrie cel mai fidel sentimentul care te cuprinde privind Montréalul de pe terasa unei cafenele. Mai întâi trebuie să-l sorbi din priviri, să-i asculţi forfota, să-l laşi să te accepte şi apoi să-i afli povestea. Poveste care începe simplu, la 1642, şi care stă sub semnul rivalităţii istorice dintre coloniştii britanici şi cei francezi.

Călugări, marinari şi afaceri cu piei

Tabăra misionară de la Ville-Marie, prima denumire a Montréalului, a fost întemeiată de către Paul de Chomedey de Maisonneuve, în anul 1642. Aşezarea s-a dezvoltat rapid, devenind „cartierul general” al exploratorilor, al negustorilor de piei de animale şi al cărăuşilor de tot soiul. Misionarii catolici din Ordinul Sulpician erau organizatorii treburilor administrative şi ai vieţii religioase, îndeletniciri pe care şi le-au menţinut sute de ani, inclusiv sub dominaţia britanică.

Seminarul sulpicienilor, construit în 1685, se poate vedea lângă basilica Nôtre-Dame a vechiului Montréal. De altfel, această parte a oraşului deţine cea mai mare colecţie de clădiri de secol XIX din America de Nord. În apropiere, Vieux-Port (Vechiul Port) a devenit astăzi o zonă de relaxare şi agrement pentru turiştii din întreaga lume.

Plimbându-te prin „oraşul vechi”, poţi intui la fiecare pas etapele dezvoltării fostei capitale comerciale şi industriale a Canadei. Extinderea urbei este în legătură directă cu apariţia căilor ferate, celebra Canadian Pacific avându-şi sediul aici. Înflorirea industriei a schimbat dominanta etnică, francofonii din provincie venind să muncească în fabricile din Montréal. „La Révolution Tranquille” („Revoluţia Liniştită”) de la sfârşitul anilor `50 ai secolului trecut poate fi considerată începutul sfârşitului dominaţiei economice a anglofonilor. Sigur, această „revoluţie” a însemnat progres, dar şi regres, iar efectele ei se fac simţite şi acum. Oricât s-ar investi în educaţie şi oricât de evoluate ar fi mentalităţile, resentimente moştenite sau alimentate dibaci de politicieni izbucnesc periodic.

Dar antagonismul dintre anglofoni şi francofoni, vechi de sute de ani, se estompează în faţa vestigiilor istorice comune. Sângele s-a uscat pe câmpurile de luptă ale Americii, chiar dacă pe plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor rămâne scris „Je me souviens” („Îmi amintesc”).

Lumea subterană

Sub străzile aglomerate ale Montréalului dai peste „oraşul subteran”, o structură enormă de tuneluri şi bretele spre marile centre comerciale. Este considerat cel mai mare complex subteran din lume, cu peste 32 de kilometri de tuneluri, întinse pe circa 12 kilometri pătraţi. „Oraşul subteran” leagă mall-uri, hoteluri, bănci, muzee, şapte staţii de metrou, două staţii de tren, centrul Bell – unde evoluează cei mai mari sportivi şi artişti de pe glob – şi câte şi mai câte altele.

Sunt peste 100 de puncte de acces spre „oraşul subteran”, fără a menţiona staţiile de metrou. Epopeea construirii acestui uriaş adăpost de iarnă a început în anul 1962, odată cu apariţia Place Ville Marie. Pentru orice turist este bine de ştiut că este imposibil să te rătăceşti. La fiecare intersecţie şi punct de transfer sunt hărţi şi indicatoare spre cea mai apropiată staţie de metrou sau spre străzile din preajmă. În plus, canadienii sunt civilizaţi şi amabili şi îţi oferă toate lămururile necesare pentru a ieşi din încurcătură. Şi încă ceva:aerul condiţionat din subteran este o binecuvântare chiar şi pe durata verii, anotimp extrem de umed şi greu de suportat pentru unii.

Locul unde creierul contează

Mergând din Place Ville Marie spre nord, întâlneşti Avenue McGill College, care permite o excelentă perspectivă asupra centrului oraşului şi a Mont-Royal, înălţimea ce domină Montréalul. De aici pot fi admirate clădirile contemporane, printre care BNP/Laurentian Bank Tower, cu sculptura sa „The Illuminated Crowd”.

Avenue McGill College se sfârşeşte la Universitatea cu acelaşi nume, mândria academică a oraşului şi una dintre cel mai bine cotate instituţii de învăţământ din lume. Cei care înţeleg şi apreciază deschiderea pe care ţi-o oferă o bună educaţie universitară se pot plimba prin uriaşul campus, un adevărat „plămân verde” în mijlocul modernităţii. Art Building este construcţia cea mai veche din zonă, datând din 1839, dar uluitoarea varietate de clădiri creează o atmosferă ce îi atrage pe aceia care au curiozităţi intelectuale.

Printre studenţii relaxaţi, întinşi pe iarbă, şi printre profesorii cu papioane, pe feţele cărora se citeşte erudiţia, nu poţi să nu te simţi bine. „Intruşii” descoperă aici ce înseamnă o uriaşă fabrică de format creiere, nu una de spălat creiere, aşa cum, din nefericire, suntem obişnuiţi să vedem pe acasă. Mai trebuie spus că McGill University a fost întemeiată în 1821, cu banii înstăritului negustor de blănuri James McGill şi că şi-a câştigat reputaţia internaţională încet şi sigur, mai ales prin dezvoltarea cercetării.

Sfântul din Catedrală

După ce urci 99 de trepte, pe partea nord-vestică a Mont-Royal-ului, ajungi la Oratoriul Saint-Joseph, poate cel mai impresionant lăcaş de cult creştin din America de Nord. Istoria Oratoriului începe în 1904, atunci când Frère André, un călugăr mărunţel, neştiutor de carte din cauza vieţii de orfan pe care o dusese, a construit un mic altar închinat Sfântului Iosif. Observaţi, vă rog, faptul că la Montréal se vorbeşte continuu despre cei care au construit ceva şi că acest verb rezumă, practic, mentalitatea generaţiilor de până acum.

Întorcându-ne la Frère André, cititorul şi viitorul turist trebuie să ştie că acest om a creat un adevărat loc de pelerinaj, unde cei cu probleme veneau (şi încă mai vin) să-şi mărturisească neputinţele şi frământările. Mulţimea pelerinilor a tot crescut, iar în 1924 au început lucrările la un lăcaş mai mare, în pofida tuturor greutăţilor financiare ale acelor ani. Nici astăzi lucrările nu s-au încheiat, deşi Oratoriul este imens şi domină vizual partea de nord a oraşului.

Frère André a fost sanctificat în 2010, iar inima sa este expusă în muzeul ce i-a fost dedicat în incinta Oratoriului. Decizia de conservare a inimii sale a aparţinut arhiepiscopului romano-catolic al Montréalului de la acea vreme, care a intuit faptul că, într-o bună zi, „prietenul năpăstuiţilor” va fi cinstit ca sfânt. Dar inima lui Frère André a avut în afara trupului acestuia o istorie la fel de agitată ca şi atunci când pulsa în firavul corp al sfântului. Furată în urmă cu peste 40 de ani, în speranţa unei recompense consistente, inima din Oratoriul Saint-Joseph a stat captivă o vreme, autorităţile eclesiale refuzând orice negociere cu hoţii. În cele din urmă, a fost abandonată într-o altă biserică din oraş şi readusă în locul în care Frère André a slujit Domnului.

În loc de încheiere

Să scrii despre Montréal referindu-te doar la monumente şi la edificii nu foloseşte nimănui. Asta pentru că bijuteria francofonă a Americii de Nord este, în primul rând, o sumă de sentimente. Dacă reuşeşti să redai o fărâmă din ele, scopul a fost atins. Restul se rezolvă cu ghidul turistic în mână şi cu câteva sute de dolari în buzunar pentru transport, cafea şi gustări frugale.

Montréalul este, în mod cert, o destinaţie ce trebuie bifată măcar o dată în viaţă, aşa cum descoperirea lui trebuie făcută la pas, nu în maşină sau în autobuz. Sunt nenumărate lucruri despre care nu v-am vorbit, însă esenţială este integrarea în atmosfera locului, celelalte venind de la sine. Mai spun repede, fără detalii de prisos, pe unde v-aş recomanda să treceţi şi unde aţi putea vedea lucruri pe care nu merită să vi le redea alţii în cuvinte. Aşadar, nu rataţi Musée McCord, Place des Arts, Musée d`art contemporain şi Jardin Botanique. Dacă aveţi timp şi vă mai ţin picioarele, treceţi şi pe la Cathédrale Marie-Reine-du-Monde, o replică la scară mai mică a Basilicii San Pietro din Roma. Este în centru, acolo unde veţi da peste multe alte obiective şi veţi înţelege mai bine ce a condus la naşterea şi dezvoltarea acestui colţ de lume.