Locuinţa de la ţară a lui Frederic al II-lea al Prusiei
Ca să ajungi la Postdam de la Berlin, nimic mai simplu. Toate ghidurile îţi spun ce să faci: Iei S Bahn-ul de pe peronul 6 al Staţiei Berlin Centru. Chiar dacă n-ai şti să citeşti înemţeşte, tot te-ai descurca fără probleme.
Broşurile turistice îi spun Postdamului Versailles-ul Nordului, cînd vor să treacă drept intelectuale, şi Mecca turistică, atunci cînd sînt comerciale de-a dreptul. Nu e nici o mirare că peronul e aglomerat. Că toată lumea de acolo miroase de la distanţă a turist străin. Că peronul se goleşte la apariţia garniturii spre Postdam.
Asemănător, nu trebuie să-ţi faci griji că vei rămîne în tren. Staţia terminus e Postdam. Şi aici vagonul se goleşte.
Ca să ajungi de la Gară la Parcul Sanssouci nu e iar nici o problemă. N-ai nevoie să-i întrebi pe nemţii din vehicul dacă ştiu englezeşte. Autobuzul se deşartă exact în staţia alocată Parcului.
Apogeul amenajării, bomboana pe tortul cu frişcă al vizitei e Castelul Sanssouci. Pentru a înţelege construcţia, asaltată zilnic de mii de turişti, n-ai nevoie nici de ghiduri scrise, nici de ghide pe patru picioare, nici de istorii ale Germaniei. E suficient să raportezi Castelul la viloiul pe care și l-a trîntit un îmbogăţit peste noapte din Valahia noastră.
Ca şi viloiul, Castelul a fost, pentru bravul său locuitor, Frederic al II-lea al Prusiei, reşedinţă de vară. Regele îşi avea serviciul la Berlin. Vara, dat fiind timpul frumos, făcea naveta de la Postdam. Cînd n-avea timp de trambalat pe drumuri, îi obliga pe cei de la Berlin să facă naveta.
Istoria nu ne lasă nici o îndoială. Ca orice rege brav, Frederic al II-lea s-a ţinut de războaie. Unul a rămas în Istorie sub porecla Războiul de şapte ani. De aia, poate, susnumitului i s-a zis şi Regele-Sergent. Ghidurile de azi, care ţin însă cont de umanismul multilateral al călătorului peste hotare, îl înfăţişează pe Frederic al II-lea ca pe un soi de Pierde-Vară. Dacă ar fi să le credem, de dimineaţă pînă seara regele şedea prin colocvii, conferinţe, mese rotunde. Ca un Maiorescu al nostru, el avea şi un cenaclu, la care a citit printre alţii însuşi Voltaire.
