Huțulii, oamenii care duc o viață de pasăre pribeagă
Un loc miraculos și pentru mulți necunoscut: Țara Huțulilor. Poate ați auzit de acest loc, poate că nu. Poate doar ați trecut spre mănăstirile din nordul Moldovei fără să știți că, de fapt, vă aflați într-un ținut care le aparține și lor deopotrivă.
Huțulii locuiesc în comunele din apropierea graniței cu Ucraina, în județele Maramureș și Suceava, respectiv în comunele Izvoarele Sucevei, Moldova-Sulița, Benia, Breaza de Sus, Breaza, Măgura, Lupcina, Costileva, Brodina, Brodina de Sus, Sadău, Zalomestra, Cununschi, Dotulsca, Bobeica, Argel, Rașca, Demăcușa, Ciumârna, Iedu, Cârlibaba, Moldovița, Vatra Moldoviței, Ulma, Nisipitu, Paltin. Huțulii sunt cunoscuți ca fiind un grup etnic ce a migrat din Galiția în Bucovina și în Maramureș.
Modul liber de a trăi al huțulilor i-a impresionat de-a lungul timpului pe români. Până și marele poet Mihai Eminescu, născut în Bucovina, are o descriere foarte interesantă pentru huțuli.
„Huțulii duc o viață de pasăre pribeagă, originală și liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce spune oaspetele său. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că acești huțuli sunt dacii slavizați, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizați. Acest trib este puțin numeros, mărunt la stat și vioi”.
Chiar dacă ipoteza istorică a marelui poet este una eronată, huțulii făcând apel mai degrabă la rădăcinile lor slave, observațiile cu privire la modul de viață sunt cât se poate de veridice. De exemplu, huțulii erau recunoscuți ca oameni vrednici.
Un hrisov din secolul al XVIII-lea, de la Mănăstirea Putna, amintește faptul că starețul de atunci, nemaiavând posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-a donat unor oameni veniți din Galiția ca să-i stăpânească și să-i îngrijească. Se spunea că huțulii s-au bazat pe trei prieteni de nădejde: calul, pădurea și baltagul.
Baltagul era un simbol al statutului pentru bărbatul huțul. Pe timpul imperiului austriac, pentru a putea purta baltag se plăteau cinci coroane pe an.
Huțul – etnie sau un mod de viață
Termenul de „huțul” este incert, fiind considerat că este o referire la stilul de viață ciobănesc semi-nomad sau la locuitorii care au fugit în munți după invazia mongolă din 1241. După istoricul Mihai Iacobescu, numele populației ar veni de la termenul de huțan, nume dat inițial cailor, extins apoi și utilizat și pentru populație.
Huțulii au venit din Galiția și Transcarpatia. Și-au părăsit locurile de baștină din pricina birurilor, a serviciului militar, care era greu și lung ca durată, a problemelor economice, dar și pentru că polonezii și mai apoi austro-ungarii au încercat catolicizarea Galiției, huțulii fiind în exclusivitate ortodocși de rit nou sau vechi.
A mai existat un aspect, o oportunitate! Hrisovul de la Putna, prin care se donau teritoriile a opt munți, a oferit un spațiu prielnic pentru cei care doreau să plece. Migrația huțulilor din Galiția, în zona muntoasă a Bucovinei, s-a produs în număr mai mare după ce Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar.
Desființarea vechii granițe dintre Moldova și Polonia și înglobarea acestor teritorii în cadrul aceleiași administrații au permis această mișcare de populații.
La început, huțulii s-au ocupat cu păstoritul sau lucrau ca zilieri pe pământurile mănăstirilor. Primele date statistice privind huțulii din Bucovina sunt de la începutul secolului al XVIII-lea, când în urma unui recensământ s-a constatat că, din cele 14.350 de familii existente la acea vreme în Bucovina, 11.099 erau de români, 1.261 de ruteni și 1.112 de huțuli. La începutul anilor 1900, s-a estimat că în Bucovina s-ar afla în jurul a 25.000 de huțuli.
Multe dintre obiceiurile huțulilor s-au păstrat și astăzi în satele din Bucovina. Chiar dacă huțulii s-au declarat români la recensământ, tradițiile lor s-au păstrat și s-au transmis din generație în generație. Cele mai importante tradiții aduse de huțuli și păstrate în Bucovina sunt încondeierea ouălor de Paște și încrustațiile în lemn și os.
Unul dintre personajele lui Mihail Sadoveanu în cartea sa cu povestiri vânătorești – „Țara de dincolo de negură” – se prezenta astfel: „Noi, huțanii, am fost așezați în munții aceștia de cătră Domnul Dumnezeu dintru începutul lumii. Și tot ne-au cuprins și ne-au ros neamurile străine, iar noi ne-am tras tot cătră locuri singuratice și slobode. Așa eu, văzând că pier și mă înăbuș, m-am suit pe Căliman, mai aproape de Dumnezeu. Ş-aici am să mor. Iar după ce-oi muri, băieții și fetele mele s-or amesteca cu noroadele”.
Fragmentul face parte dintr-un articol publicat în numărul 271 al revistei „Historia” (revista:271), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: MIRELA PIPOI, ANDREI VOINEA, ANDREI STANCA, CIPRIAN PLĂIAȘU, ROMÂNIA ATRACTIVĂ
