Valparaiso, un Montmartre al Americii Latine

„Valparaiso, cât de absurd eşti...nu ţi-ai pieptănat părul, nu ai avut timp să te îmbraci, viaţa te-a surprins întotdeauna”, spune Pablo Neruda, cum nu se poate mai bine, descriind micul colţ de lume chilian. Şi nu a fost singurul suflet artistic care a căzut în mrejele oraşului Valparaiso; mulţi poeţi, pictori şi chiar filosofi au fost atraşi de cel mai neobişnuit oraş din Chile – sau poate din întreaga Americă Latină. În Valparaiso lumea e mai liberă, cu aerul că nimic nu este interzis – Valparaiso este oraşul tuturor posibilităţilor, de o frumuseţe naturală rară, cu dealuri împrăştiate ici şi colo, labirinturi de străduţe sinuoase, alei şi escaleras şerpuind printre conace vechi.

Valparaiso este un oraş cu aproximativ 300.000 de locuitori, pe coasta pacifică a statului Chile. Se află la aproape 120 de kilometri nord-vest de capitala Santiago de Chile şi este cunoscut pentru cultura boemă, casele în culori stridente şi panoramele spectaculoase spre Ocean. Este şi un oraş-port important, dar şi un centru educaţional. Valparaiso este cea de-a doua zonă metropolitană din Chile.

Pe lângă frumuseţile naturale, oraşul a avut un rol istoric important. A avut o importanţă geopolitică în a doua jumătate a secolului XIX, când a fost unul dintre principalele locuri de escală pentru navele care călătoreau între oceanele Atlantic şi Pacific, trecând prin Strâmtoarea Magellan. În timpul „epocii sale de aur” a reprezentat un magnet pentru imigranţii europeni, când era cunoscut de marinari drept „Micul San Francisco” şi „Perla Pacificului”. În 2003, centrul vechi al oraşului a fost declarat de UNESCO Patrimoniu Mondial.

Printre momentele remarcabile ale oraşului Valparaiso se numără înfiinţarea primei burse de valori din America Latină, primului departament de pompieri voluntari de pe continent, primei biblioteci din Chile şi apariţia primului ziar scris în spaniolă cu publicaţie continuă din lume, „El Mercurio de Valparaiso”.

A doua jumătate a secolului XX nu a fost la fel de înfloritoare, întrucât multe familii bogate au abandonat oraşul. Deschiderea Canalului Panama şi reducerea traficului naval au afectat profund economia oraşului. Totuşi, în ultimii 15 ani, oraşul a cunoscut o renaştere impresionantă, fiind o atracţie pentru artişti şi antreprenori care au împânzit cartierele istorice ale Valaparaiso-ului cu numeroase magazine. Astăzi, Valparaiso este vizitat de mii de turişti din întreaga lume.

Valparaiso, centrul boemiei cosmopolite

Golful din Valparaiso a fost, cel mai probabil, populat prima dată de nativii Picunche, populaţie agrară, sau de populaţia Chango, nomazi care se ocupau cu pescuitul, călătorind între Caldera şi Concepcion (denumirile moderne). Exploratorii spanioli – adică primii descoperitori europeni ai statului Chile – au ajuns aici în 1536, la bordul “Santiaguillo”, o navă de aprovizionare trimisă de Diego de Almagro. “Santiaguillor” transporta oameni şi provizii pentru expediţia lui Almagro, sub comanda lui Juan de Saavedra, care a dat numele oraşului după satul său natal, Valparaiso deArriba în Cuenca, Spania.

În perioada colonialismului spaniol, Valparaiso a rămas un sătuc mic, cu numai câteva case şi o biserică. După câştigarea independenţei faţă de Spania, în 1818, la începutul erei republicane, Valparaiso a devenit principalul port pentru marina chileană în curs de formare şi s-a deschis pentru comerţul internaţional (înainte fusese limitat numai la Spania şi celelalte colonii ale sale).

Curând, Valparaiso a devenit locul principal de escală pentru navele care navigau în jurul Americii de Sud, via Strâmtoarea Magellan şi Capul Horn. Apoi a dobândit importanţă aparte în vestitul fenomen al Goanei după Aur (1848-1858). Fiind un port mare, Valparaiso era traversat de numeroşi imigranţi din multe state europene, dar mai ales din Marea Britanie, Germania, Franţa, Elveţia şi Italia. Pe orice străduţă coteai, auzeai şi germana, şi franceza şi engleza şi fiecare dintre aceste comunităţi au început să publice ziare în limbile lor materne. Valparaiso era un centru urban cosmopolit deja.

Aceşti imigranţi au avut o influenţă puternică asupra culturii locale – o îmbinare între cea spaniolă şi cea amerindiană. Fotbalul a fost introdus în Chile de imigranţii englezi;prima şcoală catolică privată – Le Collège des Sacrés Cœurs – a fost înfiinţată de imigranţii francezi din Valparaiso şi a funcţionat aproximativ 170 de ani;primele şcoli private seculare au fost fondate de scoţieni şi nemţi (The Mackay School şi Die Deutsche Schule);tot imigranţii au pus bazele primei unităţi de pompieri voluntari.

Pe 18 august 1906 un cutremur puternic a zdruncinat Valparaiso – care era în acea vreme inima economiei din Chile – şi a produs distrugeri masive, cu mii de morţi. Iar câţiva ani mai târziu, în 1914, după deschiderea Canalului Panama, epoca de aur a comerţului din Valparaiso a luat sfârşit. Navele se îndreptau spre Canal, încercând să evite riscurile de la Strâmtoarea Magellan.

Cum te ţine Valparaiso ocupat

Valparaiso are multe lucruri de oferit vizitatorilor, îngrijindu-se şi de cei dornici de aventuri, şi de cei mai cuminţi. Pentru o panoramă minunată a oraşului şi portului, exista o serie de planuri înclinate care pot fi urcate cu funiculare-dintre care Concepcion este cel mai vechi, construit în 1883, când funcţiona cu motor cu aburi. Apoi, un obiectiv surprinzător este Museo a Cielo Abierto, format din 20 de picturi murale colorate răspândite pe străduţele înguste ale dealului.

"La Sebastiana" este casa lui Pablo Neruda, cocoţată pe un deal, cu o panoramă minunată asupra portului, iar scriitorului îi plăcea să vadă de aici artificiile de Anul Nou. Pentru cei mai curajoşi, există şi tururi cu barca ce pornesc din port, călătorii în care se pot admira vase de croazieră sau nave de luptă şi, uneori, lei de mare zbenguindu-se prin port. Pe lângă numeroase restaurante cu bucătărie chileană, există şi magazine, parcuri culturale sau pieţe cu fructe proaspete şi exotice.