Atena, istorie la fiecare pas

Peste un milion de turiști din România vizitează anual Grecia. Românii sunt atrași de plajele și de insulele Eladei, însă cei mai mulți nu ajung în Atena. Unul dintre cele mai vechi orașe din lume, locuit neîntrerupt de mai bine de cinci milenii, Atena este însă o destinație ideală pentru iubitorii de istorie, nu numai în sezonul estival. Dimpotrivă, capitala Greciei e locul perfect în extrasezon, din toamnă până în primăvară, atunci când strălucirea soarelui mediteranean se domolește, iar clima blândă le permite turiștilor să viziteze monumente din Acropolă sau din Agora, să se plimbe pe străduțele întortocheate din cartierele Plaka și Monastiraki, să petreacă până târziu în noapte într-una dintre numeroasele taverne ale orașului.

La Atena se poate ajunge foarte ușor din București. Trei companii aeriene oferă zboruri directe între cele două capitale, printre care și o companie low-cost, iar zborul durează mai puțin de o oră și jumătate. Prețurile în Atena sunt comparabile cu cele din București, poate un pic mai mari în restaurantele și cafenelele din centru. Orașul este foarte aglomerat, foarte întins, așa că pentru o vacanță de câteva zile sau o săptămână încercați să găsiți cazare în zona centrală sau în apropierea unei stații de metrou.

O istorie de mii de ani

Prezența umană în zona Atenei este atestată în urmă cu treisprezece milenii, iar în ultimii 5.000 de ani există dovezi de locuire neîntreruptă. În jurul anului 1.400 î.Hr., Atena a devenit un centru important al civilizației miceniene, iar pe Acropolă a fost construit un palat micenian, ale cărui ruine pot fi recunoscute ușor datorită zidurilor ciclopice caracteristice. Aceste ziduri au fost ridicate din blocuri imense de piatră, grecii de mai târziu fiind convinși că nu fuseseră construite de mâna omului, ci de ciclopi, uriașii cu un singur ochi în frunte.

Mormintele bogate din „era întunecată”(secolele XIIVIII î.Hr.) dovedesc faptul că Atena a fost un centru prosper în acea perioadă mai puțin cunoscută a istoriei Greciei antice. Orașul a beneficiat de o poziție favorabilă, fiind în mijlocul lumii grecești, aproape de mare, la care avea acces prin intermediul portului Pireu, ceea ce i-a oferit un avantaj semnificativ față de polisurile rivale, precum Sparta sau Teba. Dezvoltarea socială și economică a fost însoțită însă de tulburări inerente, care au condus la reformele constituționale ale lui Solon, din secolul al VI-lea î.Hr., piatra fundamentală a democrației ateniene de mai târziu, introdusă prin reformele lui Clistene din 508 î.Hr.

Începutul secolului următor avea să schimbe radical istoria Atenei și a lumii grecești. Revolta polisurilor grecești din vestul Asiei Mici (Ionia) împotriva regelui perșilor, Darius cel Mare, avea să conducă la o confruntare directă cu Imperiul Persan. Atena a sprijinit revolta, ceea ce a atras mânia marelui rege. O primă încercare de a subjuga Grecia a fost oprită în anul 490 î.Hr., când atenienii au obținut o victorie strălucită la Maraton.

Zece ani mai târziu, sub conducerea lui Xerxes, o uriașă armată persană a invadat Grecia continentală. Deși atenienii au învins din nou, de data aceasta pe mare, la Salamina, orașul a fost distrus de perși, care au intrat în Attica, după ce au înfrânt la Termopile rezistența eroică a spartanilor conduși de regele Leonidas. Perșii au fost alungați din Elada în anul următor, iar Atena, care a condus alături de Sparta lupta de eliberare, s-a bucurat de un prestigiu enorm în lumea greacă. Perioada următoare a fost „Secolul de Aur” al democrației ateniene. În deceniile care au urmat invaziei persane, Atena a fost reconstruită. Atunci au fost înălțate spectaculoasele temple de pe Acropolă, inclusiv Partenonul.

Atunci au fost ridicate Zidurile Lungi, care au legat Atena de portul Pireu. În Atena condusă de Pericle au trăit câteva dintre cele mai strălucite minți din istoria umanității, filosoful Socrate, dramaturgii Eschil, Sofocle și Euripide, istoricii Herodot și Tucidide. Liga de la Delos, o alianță a polisurilor grecești împotriva perșilor, a devenit de facto un Imperiu atenian.

Războiul de independență a Greciei a început în Principatele Române

Ambițiile imperiale ale Atenei au exacerbat rivalitatea cu Sparta, conducând la declanșarea Războiului peloponesiac (431-404 î.Hr.). Victoria Spartei a reprezentat începutul decăderii Atenei. În 338 î.Hr., orașul și-a pierdut independența în urma bătăliei de la Chaeronea, când macedonenii conduși de Filip al II-lea au înfrânt o alianță a mai multor polisuri grecești, printre care Atena și Teba.

După această bătălie, Atena a rămas vreme îndelungată în umbra altor centre urbane din lumea mediteraneană, Roma, Constantinopol, Salonic, până la începutul secolului al XIX-lea, când orașul a devenit capitala Greciei, după obținerea independenței, în urma Războiului de independență declanșat de revolta începută de Eteria pe teritoriul Principatelor Române. De atunci datează o legătură specială între Atena și români.

Drept recunoaștere a rolului jucat de români în obținerea independenței Greciei, trei străzi din Atena poartă numele unor orașe românești: Iassiou (Iași), Dragatsaniou (Drăgășani) și Voukourestiou (București). Acestea sunt singurele străzi din Atena care poartă numele unor orașe din afara Greciei. Strada Voukourestiou a fost numită după Tratatul de la București din 1913, care a pus capăt Primului Război Balcanic. Situată chiar în centru, în apropierea pieței Syntagma, strada aceasta este și cea mai scumpă din Atena, găzduind numai magazine de lux.

Renașterea ateniană

La începutul secolului al XIX-lea, după aproape patru secole de stăpânire otomană, Atena era doar un sat ceva mai mare, cu numai 4.000 de locuitori în momentul în care a devenit capitală. Primul rege al Greciei moderne, Otto I, fiul regelui bavarez Ludwig I, i-a însărcinat pe arhitecții Stamatios Kleanthis și Eduard Schaubert să proiecteze o capitală modernă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate clădirile în stil neoclasic care pot fi admirate și în prezent în centrul Atenei. Cele mai reprezentative edificii ale capitalei Greciei moderne au fost proiectate de arhitecți faimoși, occidentali și greci: Theophil și Christian Hansen, Panagis Kalkos, Leo von Klenze, François Boulanger, Lysandros Kaftanzoglo și Ernst Ziller.

Acestuia din urmă, centrul Atenei îi datorează mare parte a aspectului său modern. Născut în Saxonia și devenit cetățean grec, Ziller (1837-1923) a proiectat numeroase edificii publice, biserici, palate și reședințe private în Atena și în alte orașe grecești. Între aceste construcții, Teatrul Național al Greciei, fostul Palat Regal, actualul Palat Prezidențial, fostele sedii ale Băncii Naționale a Greciei și Academiei Militare Elene, hotelurile „Megas Alexandros” și „Bakeion” din Piața Omonia, vilele Stathatos și Andreas Syngros, care adăpostesc în prezent Muzeul de Artă Cicladică, respectiv Ministerul de Externe al Greciei și multe altele.

„Trilogia Ateniană” (în prim-plan). De la stânga la dreapta: Biblioteca Națională, Universitatea din Atena și Academia. În plan secund se vede dealul Lycabettus, cel mai înalt punct din capitala Greciei

Tot la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost ridicat și Stadionul Panathenaic („al tuturor atenienilor”), numit și Kallimarmaro. Construit pentru a găzdui prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne de vară din 1896, acesta este cel mai mare stadion de marmură din lume. Însă cele mai spectaculoase clădiri moderne ale Atenei au fost concepute de arhitecții danezi Theophil și Christian Hansen. Cei doi frați au proiectat Biblioteca Națională, Universitatea din Atena și Academia, situate pe Bulevardul Eleftheriou Venizelou, care face legătura între piețele Syntagma și Omonia. Cele trei edificii monumentale, cunoscute ca „Trilogia Ateniană”, reprezintă apogeul arhitecturii neoclasice grecești.

Acropola

Pentru orice iubitor de istorie, și nu numai, principalul obiectiv turistic al Atenei îl reprezintă Acropola. Termenul provine din cuvintele grecești akros (ridicat) și polis (oraș). Majoritatea orașelor grecești antice aveau o acropolă, o citadelă fortificată situată pe o colină, însă cea din Atena este cea mai cunoscută. Încă din secolul al XIV-lea î.Hr., pe Acropole a fost construit un palat micenian (megaron).

După prăbușirea acestei civilizații, Acropola a fost locuită în continuare, pe parcursul „erei întunecate” și al perioadei arhaice (secolele VIII-V î.Hr.). Distrusă de marea invazie persană sub conducerea lui Xerxes, în 480 î.Hr., Acropola a fost reclădită în secolul al V-lea î.Hr. Conducător al Atenei în perioada 443-429 î.Hr., Pericle a fost cel care a avut inițiativa reclădirii Acropolei.

Arhitecți faimoși ai Antichității elene, precum Ictinios, Callicrates și Mnesicles, și sculptori conduși de Fidias au contribuit la ridicarea și la decorarea construcțiilor pe care le putem vedea și astăzi. Principalul material de construcție folosit pentru ridicarea Acropolei a fost marmura pentelică, o marmură albă, fără striații, cu o nuanță ușor gălbuie uniformă, care îi conferă o tentă aurie în lumina soarelui.

Acropola, vedere aeriană

Ca și în Antichitate, turistul contemporan pătrunde în Acropola prin Propilee, intrarea monumentală a citadelei, după ce trece pe lângă Templul Atenei Nike, Atena Victorioasă în războaiele cu perșii. În Antichitate, în acest mic templu, atenienii îi aduceau ofrande zeiței reprezentate de o statuie fără aripi, pentru ca Atena Nike să nu poată zbura din orașul lor.

În mod paradoxal, deși Acropola a fost reconstruită într-o perioadă în care rivalitatea dintre Atena și Sparta era în creștere, culminând cu Războiul peloponesiac (431-404 î.Hr.), atenienii au preferat ordinul doric, al dușmanilor spartani, cele mai multe construcții fiind realizate în acest stil. Mult mai simplu decât celelalte două ordine clasice ale arhitecturii antice grecești (ionic și corintic), stilul doric se potrivea mai bine edificiilor monumentale din noua acropolă. Cel mai bun exemplu în acest sens este Partenonul, templul dedicat zeiței Athena Parthenos.

Partenonul

Construit între 447 și 438 î.Hr, Partenonul este un adevărat simbol al Greciei Antice și al Atenei. Sculpturile care au decorat templul sunt printre cele mai spectaculoase din perioada clasică a Antichității elene. Ridicarea templului a durat nouă ani, iar decorarea edificiului cu sculpturile realizate sub îndrumarea lui Fidias, încă șase, fiind încheiată în 432 î.Hr. Partenonul a fost ridicat pe locul unui templu mai vechi al zeiței Atena, distrus de perși în 480 î.Hr.

În secolul al VI-lea d.Hr., templul păgân a fost transformat în biserică închinată Fecioarei Maria, iar după cucerirea otomană, Partenonul a devenit moschee, în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În 1687, în timpul unui asediu al Acropolei, un bombardament venețian a aprins muniția depozitată de turci în interior. Explozia a distrus iremediabil edificiul antic.

Sculpturile care decorau Partenonul au fost furate, în perioada 1800-1803, de către lordul Elgin, ambasadorul britanic la Înalta Poartă. Folosindu-se de un așa-zis firman al sultanului, document a cărui veridicitate nu a putut fi demonstrată niciodată, lordul Elgin a îndepărtat numeroase decorațiuni din Acropola și le-a expediat în Anglia. În cele din urmă, operele de artă au ajuns la British Museum, unde sunt expuse și în prezent, reprezentând un motiv de dispută între Grecia și Marea Britanie. Partenonul a intrat într-un amplu proces de restaurare începând din 1975, care se desfășoară și în prezent.

Erechtheionul

În stânga Partenonului se înalță Erechtheionul, templul dedicat Atenei și lui Poseidon. Edificiul a fost construit între anii 421-406 î.Hr. pe locul în care, conform legendei, Atena și Poseidon s-au confruntat în fața lui Zeus și a celorlalți zei pentru a da numele polisului întemeiat de Erechtheus. Mitul spune că zeii au hotărât să dea cetatea aceluia care va oferi oamenilor bunul cel mai de preț. Poseidon le-a dăruit un armăsar, iar Atena un măslin.

Oamenii au acceptat darul Atenei, iar orașul îi poartă de atunci numele. Măslinul plantat de Atena se afla în partea de vest a templului. Și în prezent acolo se află un măslin, însă nu este cel plantat de zeiță, ci de prințesa Sofia a Prusiei, soția Regelui Constantin I al Greciei. Cel mai faimos element arhitectural al Erechtheionului este Pridvorul Cariatidelor, aflat pe partea de sud a templului.

Coloanele de susținere ale pridvorului sunt înlocuite de statui reprezentând șase femei. Denumirea de cariatide vine de la cuvântul grecesc Καρυάτιδες însemnând „fecioare din Caria”, un oraș din Peloponez, în care se afla un faimos templu al zeiței Artemis.

Pridvorul Cariatidelor, așa cum poate fi admirat în prezent la Erechtheion (sus). Jos sunt cariatidele originale, expuse în Muzeul Acropolei. Lipsește cariatida care se afla la British Museum

Peste 400 de muzee în Atena

Cariatidele care pot fi văzute în prezent la Erechtheion sunt însă reproduceri. Cinci dintre cele șase statui originale pot fi admirate în Muzeul Acropolei. Deschis în 2009, acesta este cel mai modern dintre cele peste 400 de muzee ale Atenei. Muzeul se află în sudul Acropolei, pe eleganta stradă pietonală Dionysiou Areopagitou. Podelele din sticlă ale edificiului lasă să se vadă ruinele descoperite în timpul construirii muzeului dedicat Acropolei.

Cele cinci cariatide originale ale Erechtheionului reprezintă piesele de rezistență ale muzeului, fiind și singurele exponate care pot fi fotografiate de vizitatori. Marmura cariatidelor a fost restaurată folosind o tehnologie modernă cu laser, fiindu-i redată astfel strălucirea. Patru dintre cele șase cariatide care au împodobit Erechtheionul mai bine de două milenii s-au păstrat destul de bine. Din păcate, a cincea a fost parțial distrusă de o ghiulea otomană, iar a șasea lipsește, fiind înlăturată de același lord Elgin împreună cu decorațiunile Partenonului.

Vizitatorii Muzeului Național de Arheologie din Atena pot admira comorile descoperite de Heinrich Schliemann la Micene (sus) și Mecanismul de la Antikythera (jos)

Cariatida a ajuns în Scoția, unde a decorat casa lordului Elgin, înainte de a fi vândută pentru plata unor datorii. Statuia a fost cumpărată de British Museum, unde este expusă de mai bine de un secol. De când a fost deschis, Muzeul Acropolei a eclipsat Muzeul Național de Arheologie, vizitat mai puțin de turiști în prezent. Cu toate acestea, în acest muzeu se află o colecție arheologică mult mai vastă, expusă doar parțial publicului din cauza lipsei spațiului.

Muzeul Național de Arheologie din Atena are în patrimoniul său piese unice, de o valoare inestimabilă: Mecanismul de la Antikythera, descoperirile făcute de Heinrich Schliemann la Micene, inclusiv faimoasa „mască a lui Agamemnon”, frescele de la Akrotiri, așezarea de epocă a bronzului din insula Santorini, acoperită de cenușă vulcanică în timpul erupției de acum 3.600 de ani, ulciorul de vin pe care este zgâriată inscripția Dipylon, cel mai vechi exemplu cunoscut de folosire a alfabetului grec (circa 740 î.Hr.) și multe altele.

Agora ateniană

Dacă Acropola era un simbol al puterii Atenei antice, Agora era locul în care se desfășura viața publică. Aici se întâlneau meșteșugarii, comercianții și filosofii. Aici se schimbau produse și idei. Aici se desfășura democrația ateniană. Agora era un centru economic, politic și religios al polisului. Dintre numeroasele edificii ridicate în Agora, ne oprim asupra Templului lui Hefaistos și al Athenei Ergane, cel mai bine conservat templu grecesc antic. Construit în secolul V î.Hr., templul închinat zeului metalurgiei și zeiței meșteșugarilor a fost transformat în secolul VII d.Hr. în biserică, purtând hramul Sf. Gheorghe din Akamates.

Templul a fost folosit ca biserică până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 1921, în această biserică au fost ținute slujbele de înmormântare pentru europenii, protestanți și catolici, care au căzut luptând în Războiul de independență a Greciei. În 1834, aici a fost organizată ceremonia oficială de întâmpinare a Regelui Otto, primul monarh al statului grec modern. De atunci, fostul templu antic a fost transformat în muzeu și a rămas deschis până în anii ’30 ai secolului trecut.

Dacă Templul lui Hefaistos domină partea de vest a Agorei, în partea de est se află Stoa lui Attalos. În arhitectura greacă antică, stoa era un portic sau un culoar acoperit, în general deschis publicului, aceste spații funcționând ca magazine sau bazare. Stoa din Agora ateniană a fost construită de Attalos II Philadelphus, rege al Pergamului între 159-138 î.Hr. și întemeietor al orașului Attaleia, actualul Antalya, drept mulțumire pentru educația primită la Atena. Distrusă de heruli în 267 d.Hr., Stoa a fost încorporată în zidul fortificației ateniene.

Între 1952-1956, Stoa lui Attalos a fost refăcută după planurile antice, aici fiind deschis Muzeul Agorei Antice. În această clădire a fost semnat Tratatul de aderare din 2003, care a marcat cea mai mare extindere din istoria Uniunii Europene (UE). Ca urmare a acestui Tratat, la 1 mai 2004, zece state au aderat la UE: Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia.

Taverne, suvenire, Riviera Ateniană, apus de soare la Capul Sounion

Capitala Greciei este un loc în care este imposibil să te plictisești. În cartierele Plaka și Monastiraki din centru, numeroasele magazine te îmbie cu oferta lor diversificată, iar în taverne localnicii și turiștii petrec până noaptea târziu. Panorama orașului poate fi admirată cel mai bine de pe dealul Lycabettus, cel mai înalt din Atena. De aici se vede inclusiv Acropola. Însă atracțiile Atenei nu sunt limitate numai la centrul vechi.

Una dintre cele mai căutate destinații turistice de pe Riviera Ateniană, Vouliagmeni este un fost lac subteran, care a ajuns la suprafață în urmă cu 2.000 de ani, când peștera în care se afla s-a prăbușit

Orașul Pireu, cu cele trei porturi ale sale, a fost încă din Antichitate legătura Atenei cu marea. Cele două orașe au fost legate prin intermediul Zidurilor Lungi, construite după invazia persană și distruse de spartani la sfârșitul Războiului peloponesiac. În prezent, Pireul este practic o suburbie a Atenei, care atrage anual milioane de turiști. La est de Pireu se află Riviera Ateniană, zona în care a început explozia turismului în Grecia, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Un adevărat magnet pentru turiști, Riviera se întinde de-a lungul litoralului Golfului Saronic, până la Capul Sounion, cel mai sudic punct al peninsulei Attica. De-a lungul țărmului se înșiră o serie de localități cochete, Glyfada, Vari, Voula, Vouliagmeni, Lagonisi, Varkiza, Anavyssos, pline de restaurante, baruri și cafenele. În Antichitate, Capul Sounion avea o importanță strategică pentru Atena. Capul a fost fortificat, iar în golful alăturat a fost amenajat un port care adăpostea permanent o parte a flotei militare ateniene. În prezent se spune că aici poate fi admirat cel mai frumos asfințit din Grecia, așa că, în fiecare seară, sute de turiști vizitează Capul Sounion pentru a vedea apusul de soare lângă templul lui Poseidon.

Acest articol a fost publicat în numărul 214 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.