Plovdiv, oraşul etern al Bulgariei

Intrând în Bulgaria prin Ruse, Plovdiv se află la 340 de km de granița cu România. Drumul este plăcut, lejer, presărat cu mici atracții naturale, precum peștera Orlova Chuka (lângă Dve Mogili), sau vechi orașe, ca Veliko Târnovo, „orașul țarilor” și capitală a Țaratului vlaho-bulgar, sau ca Stara Zagora, fondat de Filip al II-lea al Macedoniei și mândru posesor al multor vestigii romane.

Dincolo de munții Balcani, la poalele Rodopilor și pe malul Mariței, cel mai mare râu din peninsulă, găsim Plovdivul, „orașul celor șapte dealuri”, care răsar asemenea unor pietre din pământ. Legenda spune că un guvernator al Babilonului, brav soldat de-al lui Alexandru Macedon și originar din Plovdiv, a refuzat ajutorul cerut de orașul natal în timpul unei invazii și a fost blestemat chiar de cea care i-a dat viată să nu apuce să intre în Plovdiv, dacă va voi vreodată să se reîntoarcă. În pragul bătrâneții și cuprins de dor față de locurile de baștină, acesta a pornit spre casă, dar a împietrit la intrarea în oraș, iar cămilele sale s-au transformat în șapte mici dealuri, dintre care astăzi mai există doar șase.

Al șaptelea a dispărut pentru a face loc unui mall, dar artistul local Atanas Hranov a găsit o modalitate creativă de a marca amintirea lui. El a construit lângă moscheea din centrul orașului un zid folosind pietre din fosta movilă, pe care le-a inscriptionat cu pasaje din creațiile unor poeți locali, recreând astfel artificial al șaptelea deal.

Eumolpia, Pulpudeva, Filipopolis, Trimontium, Filibe, Plovdiv

Plovdivul este un oraș stratificat istoric, influențat cultural de numeroasele popoare care s-au succedat pe acest teritoriu: perși, greci, romani, goți, huni, bulgari, slavi sau turci. Cu o îndelungată existență, dovedită de așezările neolitice datând din mileniul al VI-lea î.Hr., este cel mai vechi oraș al Europei, locuit încontinuu.

Prima organizare administrativă pare să fi purtat numele Eumolpia, de la mitologicul rege trac Eumolpos, fiul lui Poseidon, sau Pulpudeva, de la care ar veni actuala denumire. Tracii din tribul Bessi au construit o fortăreață într-o poziție strategică, pe unul dintre dealuri, numit astăzi Nebet Tepe („Dealul Rugăciunii”, în limba turcă).

În secolul al IV-lea î.Hr., Filip al II-lea cucerește zona și denumește orașul Filipopolis, transformându-l într-un important centru militar. Din cetatea extinsă de regele macedonean în 342 î.Hr. se mai păstrează încă unele ziduri (mai ales cel de nord, fortificat în timpul împăratului Iustinian, secolul V d.Hr.) și un turn, precum și un tunel care duce până la râul Marița și pe care legenda spune că l-ar fi folosit și apostolul Paul.

Odată cu cucerirea romană, în secolul I î.Hr., orașul ia numele de Trimontium („cetatea celor trei dealuri”) și cunoaște o perioadă de creștere culturală și îmbogățire a patrimoniului material: teatre, băi, o bibliotecă, altare, un stadion, ziduri duble de apărare, canalizare și numeroase alte clădiri. La dezvoltarea orașului contribuie și faptul că acesta se găsea pe traseul principalului drum militar din Balcani, Via Diagonalis, care lega Bosforul de Europa Centrală.

În secolul al VI-lea d.Hr. în zonă se stabilesc slavii, iar secolul al IX-lea găsește orașul făcând parte din Imperiul Bulgar. Între veacurile X-XIV bizantinii și bulgarii își dispută dominația, pentru ca spre sfârșitul secolului să cedeze locul otomanilor, care-i schimbă numele în Filibe. Datorită așezării sale la răscruce de drumuri comerciale și pentru bunul mers al afacerilor, orașul nu are atât de mult de suferit de pe urma stăpânirii străine, ba chiar comerțul înfloritor se traduce prin influențe culturale dintre cele mai variate. În cadrul Imperiului Otoman, Filibe devine capitala provinciei Rumelia timp de cinci veacuri, până în 1864. Acest fapt nu-i împiedică totuși pe bulgari să spere la ziua independenței lor, iar mișcarea naționalistă devine tot mai puternică concomitent cu slăbirea puterii otomane. În 1836, aici se deschide prima școală în limba bulgară.

În urma războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, Tratatul de la Berlin prevede împărțirea teritoriului bulgăresc și crearea regiunii autonome Rumelia de Est, cu capitala la Plovdiv, constituție proprie și guvernator numit de turci. Patrioții bulgari complotează însă împotriva unei ordini politice și administrative impuse de marile puteri și pregătesc unirea cu Bulgaria. În noaptea de 5/6 septembrie 1885, naționaliștii iau în stăpânire orașul și ajung ulterior la o înțelegere cu Înalta Poartă pentru ca Rumelia de Est și Bulgaria să aibă instituții comune: guvern, parlament și armată. Tratatul semnat la 19 februarie 1886 la București aducea recunoașterea din partea marilor puteri a unificării Bulgariei din 6 septembrie 1885. Totodată aceasta devenea ziua orașului Plovdiv.

Un oraş ca o descoperire

Intrând în oraș, te simți înconjurat de o atmosferă specială. La prima vedere, Plovdiv pare un oraș tipic perioadei comuniste, cu blocuri gri, înalte și construcții industriale, dar pe măsură ce te afunzi în inima lui, descoperi alei pline de verdeață, străduțe liniștite și mici parcuri.

Centrul poartă amprenta arhitecturii socialiste, cu un hotel înalt și o impunătoare clădire a poștei, dar în spatele acesteia găsim ruinele unui Forum roman, descoperit în 1971, când au început lucrările pentru construcția poștei. A fost proiectat în timpul împăratului Vespasian (69-79) și avea o suprafață de 20 de hectare, dintre care au fost excavate până acum doar 11, fiind cel mai mare din Bulgaria. În urmă cu aproape două milenii servea drept piață publică și centru comercial, administrativ și religios. În partea de nord se găsea chiar și o bibliotecă, clădire destul de rar întâlnită în Antichitate. Un detaliu poate neesențial, dar elocvent pentru nivelul de cunoștințe tehnice acumulate de inginerii romani, este faptul că biblioteca a fost construită astfel încât să asigure circulația aerului pentru ca papirusurile să nu se strice din cauza umidității. Tot din Forum făcea parte și un Odeon, dovadă a nivelului cultural al orașului, ridicat în secolul al II-lea, abandonat două veacuri mai târziu și scos la iveală abia în 1988.

În apropiere, se așterne în fața pașilor noștri o frumoasă stradă pietonală, marginită de magazine și clădiri joase, cochete și recent renovate. Strada șerpuiește aproape doi kilometri și duce până la un pod acoperit, transformat în galerie comercială.

Dedesubtul acestui drum se află vechiul stadion roman, ale cărui gradene pot fi văzute la subsolul unui magazin. Stadionul a fost construit la începutul veacului al II-lea d. Hr., în timpul împăratului Hadrian (117-138), și putea găzdui până la 30.000 de spectatori, având o lungime de 240 de metri și o lățime de 50 de metri. Mai este vizibil și-n zilele noastre un tunel prin care intrau concurenții. Într-unul dintre capetele străzii pietonale Knyaz Alexander I (Cneazul Alexandru I), în locul unde tribunele fostului stadion sunt accesibile oricui, există și un birou de informații turistice și un centru de proiecții 3D, unde se poate vedea cum arăta inițial construcția ale cărei ruine au devenit în 1995 „bun cultural național”.

În imediata apropiere se ridică frumoasa moschee Dzhumaya, folosită pentru rugăciunile zilnice de musulmanii din oraș. Indiferent de confesiunea îmbrățișată, cu siguranță cofetăria turcească de la parter mulțumește chiar și cele mai exigente gusturi, consolidând toleranța religioasă specifică zonei.