
Lansarea volumului „Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc”, la Banca Națională a României
Prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, lansează joi, 15 octombrie 2026, ora 11.00. în Sala „Mitiță Constantinescu” a Băncii Naționale a României, volumul intitulat „Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc”.
La eveniment vor lua cuvântul acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, Silvia Colfescu, director editorial al Editurii Vremea, și Nicolae Noica, autorul volumului, informează un comunicat al Bibliotecii Academiei Române.
Lucrarea prezintă istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, din secolul al XIX-lea până în prezent, evidențiind contribuțiile celor care au participat la dezvoltarea și consolidarea ansamblului arhitectural în forma sa actuală.
Evoluția spațiilor Bibliotecii Academiei Române a urmat îndeaproape dezvoltarea colecțiilor sale. Acestea cuprind cărți și periodice, manuscrise, documente istorice, corespondență, gravuri, desene, fotografii, hărți, monede, medalii, sigilii, partituri și materiale audiovizuale. Diversitatea și specificul acestor colecții au determinat, în timp, extinderea și creșterea complexității arhitecturale a Bibliotecii.
Bazat pe documente, planuri de construcție, fotografii de arhivă și recente, procese-verbale, rapoarte tehnice și contabile, schițe ale structurilor de rezistență și liste ale materialelor utilizate, volumul reconstituie istoria unui ansamblu arhitectural dedicat păstrării și valorificării patrimoniului cultural național.
Evenimentul va fi moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Naționale a României.
Mai multe pentru tine...


















