Donația Peter Jacobi către Muzeul Țăranului Român: Selecție din seriile fotografice "Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania" şi "Frumoasele straie țărănești ale doamnelor de la oraș" jpeg

Donația Peter Jacobi către Muzeul Țăranului Român: Selecție din seriile fotografice "Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania" şi "Frumoasele straie țărănești ale doamnelor de la oraș"

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 30 iulie 2015

Muzeul Național al Țăranului Român are bucuria de a vă invita vineri, 7 august 2015, ora 17, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției de fotografie Donația Peter Jacobi către Muzeul Național al Țăranului Român.

Expoziția înclude o selecție din seriile fotografice Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania și Frumoasele straie țărănești ale doamnelor de la oraș.

Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania

Fotografiile sculptorului Peter Jacobi, realizate în cursul anilor 2004 și 2005, arată ansamblurile bisericilor fortificate săsești din Transilvania. Imaginile sunt reprezentative pentru realizările culturale ale sașilor de-a lungul celor aproape nouă veacuri de prezență în Transilvania. Fotografiile fac trimitere atât la arta modernă, cât și la scenografie. În afară de intenția genuin artistică, imaginile prezentate în expoziție au ca scop și să atragă atenția publicului cultural interesat asupra pericolului în care se află acest patrimoniu. După exodul în masă al sașilor din Transilvania în anii ’90 ai secolului trecut, acest patrimoniu a fost părăsit și este amenințat de deteriorare.

Frumoasele straie țărănești ale doamnelor de la oraș

Expoziția, găzduită de Muzeul Țăranului în aprilie 2012, conține fotografii din colecția artistului Peter Jacobi, înfățișând, mai ales, doamnele din nobilimea și burghezia românească, purtând costume tradiționale românești.

După cum se știe, Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea, la Curte, a modei costumului tradițional românesc, socotit, până atunci, drept un strai demn de a fi purtat doar de către țărani. Exemplul său a fost urmat de Regina Maria și de principesele Elisabeta, Maria și Ileana, dar și de majoritatea doamnelor din înalta societate românească.

Încet, încet, hainele țărănești au pătruns într-o societate care, în acea perioadă, era obișnuită mai degrabă să imite ținuta vest-europeană, decât să afirme virtuțile tradiției autohtone.

Încă dinainte de Războiul de Independență și până în pragul dezastruosului an 1940, multe fotografii au imortalizat atitudinile acestor doamne din înalta societate românească. Tocmai asupra acestor fotografii s-a oprit Peter Jacobi, în demersul său artistic.

Pentru Peter Jacobi, patina timpului care s-a așternut peste imaginile descoperite în anticariate și arhivate sentimental, în atelierul său, înnobilează fotografiile. Artistul lasă timpul să intervină peste imaginile de epocă și chiar îl ajută, adeseori, prin intervenții practicate direct pe hârtia fotografică, parcă pentru a sublinia efemeritatea creației umane.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 30 august 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.