Cum a ajuns Occidentul să domine lumea
Prin lucrarea Civilizaţia. Vestul şi restul, cunoscutul istoric britanic Niall Ferguson încearcă să răspundă, ca mulţi alţii înaintea sa, la o singură întrebare:cum a ajuns Occidentul, începând cu secolul al XVI-lea, să domine lumea? Şi, dacă putem explica acest fenomen, oare putem face o prognoză realistă cu privire la viitorul Occidentului?
Ferguson e de părere că ascensiunea Occidentului a fost „cel mai important fenomen istoric din a doua jumătate a mileniului al doilea d.Hr.”, dar că explicarea acestui proces cu argumentul „impunerii prin imperialism” nu e suficientă. Istoricul britanic susţine, în schimb, că la baza succesului Occidentului au stat şase inovaţii în materie de instituţii, idei şi comportamente:competiţia, ştiinţa, dreptul la proprietate, medicina, societatea de consum şi etica muncii. Ferguson îşi construieşte argumentaţia prin comparaţie cu celelalte zone de pe glob:spre exemplu, după ce inovaţiile ştiinţifice fuseseră mult timp apanajul Orientului, Occidentul a preluat conducerea în acest domeniu în momentul în care Islamul conservator a început să se opună ştiinţei.
Concluziile lui Ferguson cu privire la viitorul Occidentului sunt clare:acesta se află în declin. Prognoza o găsiţi în carte!