Tolstoi şi soţia sa – Iubire, chin şi gelozie

La Iasnaia Poliana, alături de Lev Tolstoi,   a trăit şi a muncit soţia sa, Sofia Andreevna Tolstaia. Viaţa i-a fost presărată de multe supărări;a fost geloasă, a visat că atât ea, cât si copiii ei se vor dedica literaturii, a sperat că va reveni tinereţea şi dragostea lui Lev Nikolaevici. Singura vină a acestei femei era că se născuse la 1844, în casa medicului de curte Andrei Evstafievici Bers şi a soţiei sale Liubov Aleksandrovna, din familia Islavin, că se căsătorise cu Tolstoi, în 1862, că făcuse mulţi copii cu el, că visase şi se străduise să-i facă fericiţi, că năzuise şi pe Lev Nikolaevici să-l facă fericit în felul în care erau fericiţi alţi oameni, că nu putuse fi fericită alături de el.

În casa din Iasnaia Poliana, ea fusese ambasadorul realităţii cotidiene, ea amintea mereu de bani, spunea că şi copiii lor trebuie să trăiască aşa cum trăieşte toată lumea, că fetele trebuie să se mărite, iar băieţii trebuie să termine liceul şi universitatea, că nu e bine să te certi cu statul pentru că poţi fi surghiunit, că trebuie să-ţi păstrezi renumele de mare scriitor şi pentru aceasta să mai scrii încă o carte ca Anna Karenina.

Îşi zicea că ea trebuie să editeze singură cărţile soţului ei, aşa cum făcea soţia lui Dostoievski. În afară de aceasta, spunea că trebuie să trăieşti în „lumea bună” şi nu printre nişte oameni ciudaţi şi, după părerea ei, înapoiaţi. Era reprezentanta bunului simţ şi sintetiza toate prejudecătile vremii.

În acelaşi timp, era şi creaţia lui Tolstoi, mai în vârstă decât ea cu şaisprezece ani. Îl iubea şi, în această iubire, era chin, gelozie şi vanitate. Tolstoi cultivase în soţia sa multe din propriile sale defecte, trecându-i-le, aşa cum predai o ştafetă.

Sofia Andreevna nutrea visuri măreţe. Voia să scrie şi ea cărţi, să primească oaspeţi, să cânte la pian. Dar şi la pian Lev Nikolaevici cânta mai bine decât ea.

Lev Nikolaevici, unul din oamenii cei mai de seamă pe care i-a dat istoria omenirii, s-a schimbat de multe ori în timpul îndelungatei sale existenţe.

Nu o dată, s-a depărtat de soţia lui pentru a se îndrăgosti din nou de ea. O descria cu entuziasm, cum stă pe divanul vechi de piele, într-o rochie liliachie, aceeaşi pe care o purtase în primele zile ale căsătoriei lor. I se părea că reuşise să cunoască fericirea. Pentru ca altă dată să fie chinuit de suferinţa că nici nu-şi poate schimba viaţa din temelii, nici nu-şi poate transforma soţia.

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/25/tolstoi-si-sotia-sa-iubire-chin-si-gelozie/