Scriitorul Panait Istrati în memoriile jurnalistei Aida Vrioni
Panait Istrati s-a născut la 10/22 august 1884, la Brăila, sub numele de Gherasim Istrate. A fost fiul nelegitim al spălătoresei Joița Istrate și al negustorului grec Gheorghios Valsamis. Tatăl său a murit la Atena, răpus de tuberculoză, când viitorul scriitor avea doar un an. Copilăria lui Panait Istrati a fost marcată de lipsuri și sărăcie.
Crescut de bunica sa din Baldovinești, a urmat doar patru clase primare la Brăila. În 1896 a abandonat școala și a început să muncească, practicând numeroase meserii: zugrav, servitor, portar, fotograf, hamal, fochist pe nave comerciale, jurnalist și, în cele din urmă, scriitor. A trăit și a lucrat atât în România – la Brăila, București și Constanța –, cât și în străinătate, la Paris, Nisa, Menton etc, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Primele sale încercări literare datează din anul 1906, când a debutat în revista socialistă „România Muncitoare” cu articolul „Hotel Regina”, urmat de povestirile „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră” și „1 Mai”. În anul următor a părăsit clandestin România, îmbarcându-se pe un vas și călătorind prin Egipt, Siria și Liban, apoi prin diverse orașe europene, între care Napoli, Paris și Lausanne. După o perioadă de peregrinări fără pașaport, s-a întors la Brăila, unde a înființat o societate a zugravilor și, pentru scurt timp, o fermă de porci.
Autodidact, Panait Istrati a învățat limba franceză singur, cu ajutorul dicționarului. În anii petrecuți la Paris a cunoscut sărăcia extremă, ajungând uneori să doarmă pe străzi. Totuși, perseverența sa a fost răsplătită: în 1920 a publicat primele patru articole în limba franceză în ziarul „La Feuille”. Stabilit ulterior la Nisa, confruntat cu lipsa unui loc de muncă și cu dificultăți materiale, a trecut printr-o profundă criză existențială. În acele momente decisive, sprijinul moral al scriitorului Romain Rolland l-a încurajat să continue să scrie.
Consacrarea a venit în 1923, odată cu publicarea volumului „Chira Chiralina” (un mare succes), prefațat de Romain Rolland. Au urmat opere care i-au adus notorietate internațională, precum „Ciulinii Bărăganului”, ciclul „Povestile lui Adrian Zograffi” („Les Récits d’Adrien Zograffi”) și „Spovedania unui învins”.
Jurnalista și scriitoarea Aida Vrioni l-a cunoscut personal pe Panait Istrati, întâlnindu-l atât în România, cât și în străinătate. Între cei doi s-a legat o relație de respect și apreciere reciprocă. Aida Vrioni l-a vizitat la Menton și a păstrat o corespondență cu acesta, evocată ulterior în volumul „Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni. Memorii și corespondență”, editat de Monica Negru. Ea a susținut constant valoarea operei lui, publicând recenzii și articole dedicate scriitorului. Printre acestea se numără analiza volumului „Méditerranée. Lever du Soleil” (Paris, Éditions Rieder, 1934), apărută în „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români” (anul IX, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1935, pp. 24-26). În culegerea sa de eseuri „Și zilele grăesc”, Aida Vrioni i-a dedicat lui Panait Istrati cea de-a XII-a zi, marți, 24 august 1926.
Bolnav de tuberculoză, scriitorul s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani. Impresionată de suferința lui, Aida Vrioni a publicat eseul „Ultimele flori prietenului Panait Istrati”.
După dispariția lui Panait Istrati, la 16 aprilie 1935, ea s-a implicat activ în păstrarea memoriei lui, inițiind o campanie de strângere de fonduri pentru ridicarea unui monument funerar în cimitirul Bellu. Printre personalitățile care au contribuit la subscripția publică s-au numărat Regele Carol al II-lea, Alexandrina Cantacuzino, Aida, Ștefan și Viorica Vrioni, Mărgărita Miller Verghy, Henry Trembiski și dr. Ecaterina Vănescu. Bustul lui Panait Istrati a fost realizat de sculptorița Milița Petrașcu. Totodată, Aida Vrioni a încercat să o sprijine și pe văduva lui Panait Istrati, intervenind pentru acordarea unei pensii și mulțumindu-i printr-o scrisoare lui Camil Petrescu pentru ajutorul financiar oferit acesteia.
Aida Vrioni a donat Academiei Române în 1952, la solicitarea criticului literar Horia Oprescu, zece scrisori primite de la Istrati, două fotografii din 1924, o fotografie a bustului de la mormânt, patru cărți și un exemplar al „Revistei Scriitoarelor și Scriitorilor Români” în care publicase un studiu dedicat acestuia.
Panait Istrati a rămas în istoria literaturii drept „Gorki al Balcanilor”, un spirit neliniștit și independent, „omul revoltat și artistul vagabond”, „prieten al visătorilor și al învinșilor”, autorul unor opere inspirate din experiențele directe ale unei vieți trăite la marginea convențiilor.
Foto sus: Panait Istrati (10 august 1884-16 aprilie 1935). Pe verso, însemnarea: „Paris, 1934” (© ANR SANIC Col Documente Fotografice F I 6775)
Mai multe pentru tine...
