Hugo Chavez, dictatorul socialist care a falimentat Venezuela
Hugo Chavez a fost preşedintele statului Venezuela din 1999 până la moartea sa din 2013. S-a născut în Sabaneta, Venezuela, la 28 iulie 1954, fiind fiul unor profesori. A încheiat studiile la Academia Militară în 1975 şi a servit în armata ca ofiţer . În 1992, a participat la lovitura de stat împotriva guvernului lui Carlos Andres Perez. Lovitura a eşuat, iar el a fost capturat şi condamnat la 2 ani de închisoare.
În 1998, a fondat Mişcarea celei de-a Cincea Republici, un partid revoluţionar şi a candidat la alegerile prezidenţiale. A promis că va lupta împotriva corupţiei şi va implementa reforme economice.
În 1999, Chavez a fost ales ca pesedinte al Venezuelei. A implementat o nouă constituţie şi a redenumit statul ca Republica Bolivariană a Venezuelei. A încercat să-şi impună controlul asupra companiilor petroliere de stat, ceea ce a condus la controverse şi proteste.
În 2002, în efortul de a-şi menţine controlul asupra companiei petroliere de stat a condus la proteste numeroase. În aprilie 2002, liderii militari erau cât pe ce să-l înlăture de la putere . A fost înlăturat temporar, dar s-a întors la conducere şi a iniţiat referendumul în august 2004 prin care şi-a asigurat funcţia prezidenţială după ce majoritatea alegătorilor au decis rămânerea sa la putere. În 2006, Chavez a creat organizaţia de comerţ liber "Alternativa Bolivariană pentru Americi".
Chavez era cunoscut ca un populist dogmatic. Insulta companiile petroliere străine, oficialii bisericii şi alţi lideri din restul lumii.
A acuzat SUA pentru instigarea protestelor şi înlăturarea sa de la putere. A criticat războiul din Irak şi l-a catalogat pe preşedintele american George W. Bush jr drept un imperialist malefic. A vândut petrol Cubei, un adversar al Americii, şi a rezistat planurilor Americii de a stopa traficul cu narcotice.A sprijinit forţele de gherilă din statele învecinate şi a ameninţat SUA cu oprirea explortarii petrolului. A donat totuşi petrol pentru a ajuta victimele Uraganului Katrina şi Rita. A încercat să reducă rata analfabetismului în ţară.
Pe plan internaţional, Chavez a purtat relaţii comerciale cu China, Ecuador, Nicaragua şi Angola. A avut de astfel o relaţie diplomatică întărită cu Evo Morales, preşedintele Boliviei. Venezuela a devenit o membră activă a Mişcării de Non-aliniere.
În 2007, Chavez a fondat Partidul Socialist Unit, care se află la guvernare şi în zilele noastre. A înfruntat alte mişcări de proteste după ce a intenţionat să introducă reforma constituţională.
A militat de-a lungul mandatului său pentru ideologia "Socialismul în secolul 21" şi Bolivarianism.
În iunie 2011, Chavez a fost diagnosticat cu cancer. A fost supus la trei operaţii în anii 2011-2012. Deşi a fost reales în ianuarie 2013 pentru al patrulea mandat, Chavez a murit din cauza cancerului pe 5 martie 2013, la vârsta de 58 de ani. Trupul său a fost conservat şi depus într-un mormânt de sticlă de la muzeul din Caracas. A fost succedat la funcţia prezidenţială de Nicolas Maduro.
Din 2014, Venezuela traversează o gravă perioadă de criză economică şi hiperinflaţie . Penele de curent şi penuria de alimente , scutece şi medicamente au devenit lucruri obişnuite. Şomajul , infracţionalitatea, mortalitatea infantilă şi corupţia au crescut alarmant. Moneda Bolivarul veneuzuelian şi-a pierdut valoarea. Zilnic, oamenii stau la cozi interminabile şi rafturile magazinelor alimentare sunt goale, asta în vreme ce elita de bogaţi cheltuiesc zeci de mii de lire pe petreceri private. Maduro, cu o popularitate în scădere, acuză guvernele străine, SUA şi corporaţiile pentru sărăcirea ţării sale, deşi populaţia acuză guvernul socialist şi regimul Chavez pentru proasta gestionare a problemelor economice.