Grigore cel Mare, un episcop ├«n fa╚Ťa Apocalipsei jpeg

Grigore cel Mare, un episcop ├«n fa╚Ťa Apocalipsei

­čôü Istoria Religiilor
Autor: ╚śtefan Alexandru Patra╚Öc

├Än toamna anului 589, Roma se afla ├«ntr-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale. Trecuser─â 170 de ani de la prima n─âv─âlire a go╚Ťilor lui Alaric ╚Öi suferise alte cuceriri dureroase care ├«i redimensionaser─â drastic importan╚Ťa. Ora╚Öul era ├«nconjurat de inamici (barbarii germanici numi╚Ťi longobarzi ÔÇô nume ce poate fi tradus prin ÔÇ×b─ârbi lungiÔÇŁ sau ÔÇ×topoare lungiÔÇŁ) ╚Öi lovit de molima provocat─â de cadavrele aduse ├«n ora╚Ö de apele Tibrului ce inundau cartierele joase.

Politic ╚Öi militar abandonat de imperiul pe care l-a creat cu secole ├«n urm─â ╚Öi care ├«╚Öi mutase capitala la Constantinopol, Ora╚Öul Etern se vedea privat ╚Öi de ultima figur─â ce putea men╚Ťine ordinea ╚Öi speran╚Ťa: episcopul Pelagius al II-lea, r─âpus de cium─â. Zdruncinat fizic ╚Öi moral de vr─âjma╚Öi v─âzu╚Ťi ╚Öi nev─âzu╚Ťi, clerul roman, sus╚Ťinut de popula╚Ťia disperat─â ╚Öi de notabilii ora╚Öului, g─âse╚Öte consolare la u╚Öa unui aristocrat ce alesese via╚Ťa de pustnic: acesta se numea Grigore ╚Öi a r─âmas ├«n istorie cu apelativul de ÔÇ×consul al lui DumnezeuÔÇŁ.


1 jpg jpeg

Grigore cel Mare, cum l-au numit cronicarii mai t├órziu, s-a n─âscut ├«n anul 540, ├«ntr-o familie de v├órf a societ─â╚Ťii din Roma: tat─âl, Gordianus, avea printre ├«nainta╚Öi pe papa Felix al III-lea (483-492), iar mama, Silvia, era urma╚Öa unei mari familii de latifundiari din insula Sicilia. ├Än tinere╚Ťe, Grigore a avut parte de educa╚Ťie clasic─â, fiind amintit drept cel mai instruit al Romei ├«n gramatic─â, dialectic─â ╚Öi retoric─â. ├Än anul 573 a fost prefect al ora╚Öului, ocup├óndu-se de ordinea public─â ╚Öi de justi┼úia cazurilor de crim─â.  

Anul urm─âtor, la moartea tat─âlui, decide s─â transforme propriet─â╚Ťile mo╚Ötenite ├«n m─ân─âstiri, iar ├«ntr-una dintre ele, cea de pe dealul Celius, locuie┼čte chiar el, al─âturi de propria comunitate. Grigore obi╚Önuia s─â descrie via╚Ťa lini╚Ötit─â, dedicat─â rug─âciunii, ca acel port al filozofiei amintit de Augustin din Hipona, care ajut─â ├«n╚Ťeleptul sa ├«╚Öi p─âstreze fericirea ├«n marea furtunoas─â a vie╚Ťii. Acest trai se sf├ór┼če┼čte ├«n anul 579, c├ónd, pentru prima dat─â, poporul migrator al longobarzilor ajungea la por╚Ťile Romei. Iar Grigore, cunoscute fiind ├«n╚Ťelepciunea ╚Öi preg─âtirea de c─âtre tot clerul roman, e trimis ca secretar papal ├«n capitala Imperiului, Constantinopol.

Aici se instaleaz─â ├«n sediul secretarilor apostolici, palatul Placidei, unde continu─â s─â tr─âiasc─â ├«ntr-o comunitate de asce╚Ťi, ├«ngrijindu-se ╚Öi de nevoile Romei ╚Öi ale Italiei. Devine prieten bun cu Leandrus, episcop de Sevilla, care mijlocea ├«mp─âcarea vizigo╚Ťilor din Spania cu Imperiul, cu Anastasiu, episcop al Antiohiei, ╚Öi cu Constan╚Ťiu, viitor episcop de Milano.

Longobarzii r─âpesc notabilit─â┼úi, clerici, oameni de r├ónd ÔÇô ┼či cer r─âscump─âr─âri uria┼če 

Tronul Imperiului trecuse ├«ntre timp, ├«n 578, de la Iustin al II-lea, care provocase un r─âzboi falimentar cu Persia ╚Öi ├«╚Öi pierduse min╚Ťile, la ginerele s─âu, Tiberiu Constantin, care s-a stins ├«ns─â patru ani mai t├órziu. Pe patul de moarte, acesta ├«l alesese ca viitor ├«mp─ârat pe Mauriciu, so╚Ť al fiicei sale Constantina ╚Öi general capabil, ce se remarcase ├«n luptele de pe frontul r─âs─âritean. Grigore era ├«n bune rela╚Ťii cu acesta, botez├óndu-i un copil, dar se ├«ntoarce la Roma, ├«n 587, f─âr─â s─â fi ob╚Ťinut ajutorul sperat ├«mpotriva invadatorilor. Roma era ├«n acel moment complet izolat─â pe p─âm├ónt, iar coasta M─ârii Tireniene, controlat─â de flotele imperiale, se sub╚Ťia tot mai mult sub presiunea barbar─â.

Longobarzii creaser─â deja un sistem de gheril─â extrem de eficient ce viza, pe de-o parte, cucerirea zonelor rurale, care aduceau fonduri importante ├«n vistieriile capilor barbari, iar pe de alta, ╚Öantajarea marilor ora╚Öe (Roma, Perugia, Napoli etc.): atacurile aveau ca scop principal r─âpirea unui mare num─âr de notabilit─â┼úi, ce puteau fi r─âscump─ârate de c─âtre familii la pre╚Ťuri foarte ├«nalte, sau de clerici ╚Öi oameni de r├ónd care erau r─âscump─âra╚Ťi de biseric─â.

Consacrat pap─â ├«n data de 3 septembrie 590, Grigore va sublinia ├«n diferite situa╚Ťii importan╚Ťa r─âscump─âr─ârii prizonierilor: va invita ├«n repetate r├ónduri bisericile devastate s─â v├ónd─â averile r─âmase, ├«n principal averi mobile, precum vasele sfin╚Ťite din aur ╚Öi argint, pentru eliberarea celor r─âpi┼úi. Biserica avea printre priorit─â╚Ťile sale redob├óndirea robilor ╚Öi a prizonierilor, dup─â cum afl─âm din via╚Ťa sf├óntului Ciprian, episcop cartaginez care tr─âise ├«n plin marile prigoniri anticre╚Ötine ordonate de ├«mp─âratul Decius ├«n 251 ╚Öi de Valerianus ├«n 257. Episcopul Ciprian pl─âtise, astfel, suma de 100.000 de sester╚Ťi (circa 100 de kilograme de argint) pentru eliberarea ╚Ť─âranilor lua╚Ťi ostatici ├«n dioceza lui de c─âtre t├ólhari.

├Än fruntea unui popor ├«n deriv─â 

Dup─â primele luni de disconfort cauzat de noul rol de lider spiritual al unui popor ├«n deriv─â, de bolile ╚Öi calamit─â╚Ťile acelei ierni ╚Öi de amenin╚Ťarea longobarzilor pe care ├«i descrie ├«n culori apocaliptice ├«n predicile sale, Grigore ├«╚Öi accept─â destinul ╚Öi ├«l ├«ndepline╚Öte cu vigoare. ├Äntr-o scrisoare trimis─â patriarhului de Constantinopol spune, cu o metafor─â, c─â se simte c─âpitanul unei b─ârci vechi ╚Öi stricate, surprins─â de furtun─â.

El intervine ├«n problema aprovizion─ârii popula╚Ťiei cu gr├óne, pe care le cump─âr─â prin intermediari sau le cere de pe p─âm├ónturile biserice╚Öti din Sicilia, pentru a satisface cererea pie╚Ťei din Roma; gestioneaz─â ┼či dona╚Ťiile tot mai mari pentru popula╚Ťia s─ârac─â sau refugiat─â ÔÇô ├«ntr-un pasaj din epistolar aminte╚Öte de 3000 de c─âlug─âri╚Ťe ce se ad─âpostiser─â la Roma din calea barbarilor.

Registrul de scrisori oficiale, care ne-a r─âmas aproape ├«n ├«ntregime, arat─â multiplele preocup─âri ale lui Grigore pentru soarta bisericii, dar mai ales pentru rolul de lider politic care ├«ncepea s─â se contureze ├«n figura episcopului Romei, atunci c├ónd func╚Ťionarii trimi╚Öi de la Constantinopol erau incapabili sau dezinteresa╚Ťi de sarcinile lor.


3 jpg jpeg

├Än egal─â m─âsur─â, Grigore dojene╚Öte clerici avizi ╚Öi func╚Ťionari necinsti╚Ťi, atr─âg├ónd aten╚Ťia superiorilor asupra comportamentelor acestora ╚Öi pl├óng├óndu-se ├«mp─âr─âtesei Constantina c─â ╚Öi-a pierdut rolul de p─âstor de suflete, fiindu-i impus cel de birocrat al Statului.

Un moment de r─âgaz pentru Roma ╚Öi pentru celalalte ora╚Öe italiene este moartea regelui longobard Autharith, ├«n decembrie 590. Grigore va transmite vestea episcopilor din peninsul─â, descriindu-l pe rege ca pe ÔÇ×spurcatul Autharith, care a oprit ├«n solemnitatea Pa╚Ötelui fiii longobarzilor de la botezul catolicÔÇŁ. Pe tronul de la Pavia se va ridica ├«ns─â Agilulfus, ales de v─âduva regin─â Theodelinda, mai statornic ╚Öi ambi╚Ťios, ├«n timp ce sudul Italiei va fi cotropit de grupuri armate conduse de duci din Spoleto ╚Öi Benevento.

Un episcop preia conducerea militar─â pentru prima dat─â ├«n istorie 

Vara anului 591 a r─âmas ├«n istorie prin luptele cr├óncene de pe tot teritoriul italian: ├«n nord, noul rege, cu ducatele ce ├«i erau supuse, lupt─â ├«n c├ómpia Padului cu maxima autoritate imperial─â, exarhul Italiei, cu sediul la Ravena. Acesta era, de circa un an de zile, Romanus, un general capabil, care nu ├«╚Öi asuma ├«ns─â riscul unei b─ât─âlii decisive, ci purta un r─âzboi de pozi╚Ťie, din ora╚Öe fortificate, cu atacuri scurte ╚Öi rapide, menite s─â sleiasc─â inamicul ╚Öi s─â-l descurajeze.

Numai c─â, ├«n aceast─â situa┼úie, ora╚Öele din centrul ╚Öi sudul Italiei, neput├ónd fi ap─ârate eficient ╚Öi ├«nt─ârite rapid din centrele de opera╚Ťii din nord, erau u╚Öor de izolat ╚Öi ╚Öantajat de c─âtre longobarzi. Cu siguran╚Ť─â ├«n vara anului 591 au c─âzut Perugia ╚Öi Narni, pe valea Tibrului ÔÇô dar, dintr-o scrisoare datat─â pe 27 septembrie c─âtre episcopul Preiectius din Narni, afl─âm c─â biserica ╚Öi poporul aveau r─âgaz, suferind totu╚Öi din cauza bolilor. Grigore ├«ncurajeaz─â ├«n aceast─â scrisoare clerul s─â ac╚Ťioneze ├«n convertirea barbarilor, p─âg├óni sau boteza╚Ťi ├«n doctrina arian─â. Pontiful era convins c─â singurul mod de a aduce pacea era primirea inamicilor ├«n s├ónul Bisericii ╚Öi nu un r─âzboi continuu, cum se dorea de la curtea imperial─â.


1 2 jpg jpeg

De╚Öi adept al acestor idei, Grigore nu ├«nceteaz─â s─â descrie atrocit─â╚Ťile barbarilor: ca fiu al nobilimii latifundiare prive╚Öte oripilat sutele de ╚Ť─ârani ce se ad─âposteau ├«n zidurile urbei, mul╚Ťi cu m├óinile t─âiate, miile de robi v├óndu╚Ťi pe pie╚Ťele din Galia, m─ân─âstirile ╚Öi bisericile distruse sau batjocorite. Rolul pe care ╚Öi-l asum─â pontiful este at├ót de marcant ├«nc├ót ajunge s─â dea indica╚Ťii generalului Velox, care risca s─â fie ├«nconjurat de inamici. Trimite apoi un deta╚Öament armat condus de tribunul Leontius s─â apere ora╚Öul Nepi, ├«n nordul Romei, ignor├ónd ierarhiile imperiale.

Astfel, un episcop preia conducerea militar─â pentru prima dat─â ├«n istorie, de┼či ├«ntr-o situa╚Ťie de urgen╚Ť─â ╚Öi la scar─â foarte redus─â, ├«n februarie 592. Aceast─â interven╚Ťie nu opre╚Öte longobarzii din sud de la a jefui ora╚Öul Velletri, la o zi de mar╚Ö la miaz─âzi de Roma. Faptul reiese at├ót dintr-o scrisoare ├«n care episcopul local este sf─âtuit s─â fug─â, c├ót ╚Öi din s─âp─âturile arheologice care fac dovada unor situri productive care dispar spre sf├ór╚Öitul secolului VI sub semnul focului, deci probabil concomitent cu atacul amintit ├«n registrul papal.

Stop-cadru: Ariulfus ┼či Aroges 

Principali capi ai barbarilor ├«n centrul ╚Öi sudul Italiei, independen╚Ťi de regele din Pavia, erau doi. Ariulfus, fost mercenar al Imperiului, care luptase ├«n Persia ├«n anii 580-582 ╚Öi care fusese trimis ├«n Italia probabil pentru a st─âvili invazia fra╚Ťilor s─âi din Nord, dar care se r─âzvr─âtise ╚Öi ├«╚Öi crease un potentat ├«n mun╚Ťii Apenini, cu centrul la Spoleto. De acolo ├«ntrerupea leg─âturile terestre ├«ntre Ravena ╚Öi Roma, bazate pe valea Tibrului ╚Öi pe antica via Flaminia.

┼×i mai era ┼či Aroges, Duce de Benevento, st─âp├ón la ├«ncruci╚Öarea drumurilor ce uneau Brutius ╚Öi Apulia, regiunile ce azi se pot identifica pe hart─â cu v├órful (Calabria) ╚Öi tocul (Puglia) cizmei italiene; ╚Öi el fusese un slujitor al Imperiului, rebel din cauza nepl─â╚Ťii salariilor.

Pontiful ajunge la un acord cu barbarii 

├Än iunie 592, Grigore scrie cu ├«ngrijorare generalilor Mauriciu ╚Öi Vitalian despre inevitabilul asediu la care avea s─â fie supus─â din nou Roma. C─âci ├«n timp ce exarhul Romanus era preocupat de rezisten╚Ťa ├«mpotriva trupelor regelui Agilulfus ├«n nord, ducele Ariulfus de la Spoleto se apropia de Roma, izolat─â ╚Öi ├«n sud de trupele lui Aroges, care r├óvneau la marele ora╚Ö portual Napoli, sediul unei p─âr╚Ťi din flota imperial─â.

Fiind un ora╚Ö fluvial, cu ziduri ├«nalte ╚Öi groase, Roma era de necucerit pentru o armat─â de c├óteva mii de pe pede╚Ötri germanici, lipsit─â de tehnologia necesar─â unui asediu ÔÇô dar scopul acestora era altul: demoralizarea popula╚Ťiei ╚Öi ob╚Ťinerea unui tribut ├«n aur.

Pontiful ├«i scrie astfel episcopului din Ravena, Ioan, rug├óndu-l s─â intervin─â la exarh pentru ap─ârarea Romei. Din aceast─â scrisoare afl─âm c─â at├ót Ariulfus, c├ót ╚Öi Aroges erau v─âzu╚Ťi drept tr─âd─âtori ai Statului, de╚Öi Grigore subliniaz─â c─â ambii erau dispu╚Öi s─â se supun─â ├«n schimbul pl─â╚Ťii lefelor din trecut. ├Äncol╚Ťe╚Öte ├«n mintea pontifului g├óndul de a ignora autorit─â╚Ťile imperiale ╚Öi de a solicita un acord cu barbarii. Pu╚Ťinele detalii pe care le cunoa╚Ötem despre acest asediu vin tot dintr-o scrisoare c─âtre Ioan de Ravena, din care afl─âm c─â Grigore i-a pl─âtit ducelui Ariulfus un tribut pentru eliberarea ora╚Öului.


5 jpg jpeg

O biografie din secolul al IX-lea ne-a transmis legenda, nu imposibil─â ├«n realitate, dup─â care pontiful l-ar fi vindecat pe ducele barbar de gastrit─â, suger├óndu-i o diet─â pe baz─â de lapte. ├Äntre agiografie ╚Öi istorie r─âm├óne un mare punct de ├«ntrebare ÔÇô cert este c─â Ariulfus nu a mai atacat Roma dup─â acel episod ╚Öi se pare c─â a primit botezul catolic ├«nainte de a muri, cinci ani mai t├órziu. Aceast─â pace momentan─â, v─âzut─â cu ochi r─âi at├ót la Ravena, c├ót ╚Öi la Pavia, dezl─ân╚Ťuie cursa principalelor for╚Ťe armate spre sud, ├«n scopul de a cuceri (sau ap─âra) urbea.

Exarhul Romanus ajunge la Roma ├«n toamna anului 592 pe mare ÔÇô ╚Öi, cu trupele de acolo, urc─â pe fluviul Tibru ╚Öi recucere╚Öte Perugia, stabilind principala cale de comunicare dintre Roma ╚Öi Ravena. Se re├«ntoarce la Ravena dup─â o opera╚Ťiune rapid─â care sl─âbe╚Öte potentatul lui Ariulfus din Spoleto.

├Änt├ólnirea cu Agilulfus 

├Än iarna urm─âtoare, Grigore afl─â de la clerul milanez c─â regele Agilulfus cobora ├«n for╚Ť─â spre miaz─âzi. Acesta cucere╚Öte din nou Perugia, care devine parte a regatului de la Pavia. Roma este pus─â din nou sub asediu, de╚Öi de aceast─â dat─â ap─ârat─â de un ofi╚Ťer imperial, magister militum-ul Castus. Afl─âm ├«n acela╚Öi timp c─â la Milano fusese ales episcop ├«n absen╚Ť─â Constan╚Ťiu, ├«n surghiun la Genova ├«mpreun─â cu o parte a clerului. Grigore va trimite mantia episcopal─â ╚Öi felicit─ârile prietenului s─âu doar dup─â sf├ór╚Öitul asediului.

Din nou papa se ├«nt├ólne╚Öte cu c─âpetenia inamicilor, acum un rege cu ambi╚Ťii mari, nu doar un mic duce r─âzvr─âtit. Pe tema ├«nt├ólnirii dintre episcopi cre╚Ötini ╚Öi regi barbari se pot scrie biblioteci ├«ntregi ÔÇô cu siguran╚Ť─â, Antichitatea t├órzie ╚Öi Evul Mediu v─âzuser─â aceste episoade destul de des, oric├ót de colorat ar fi fost apoi descrise ├«n agiografii. Printre capii bisericii ├«i putem aminti pe Ambrozie, episcopul de Milano, pe papa Leon I-ul, pe Ioan Gur─â de Aur etc.

Ca ├«n majoritatea cazurilor nu cunoa╚Ötem detaliile reale ale acestor ├«nt├ólniri, dar cea din 593, petrecut─â pe treptele bazilicii Sf├óntului Petru, a dus la plata unui tribut de 500 libre de aur ├«n vistieriile regelui, ├«nsemn├ónd ast─âzi circa 6 milioane de euro. Agilulfus nu va mai ├«ndr─âzni s─â atace direct Roma, dar va continua lupta ├«mpotriva for╚Ťelor imperiale ╚Öi va ├«ncepe, sub influen╚Ťa so╚Ťiei sale, Theodelinda, demersurile pentru crearea unui stat civilizat, imit├ónd modelul de la Constantinopol: va bate moned─â cu imagine ╚Öi nume, va ridica biserici ╚Öi ├«╚Öi va boteza mo╚Ötenitorul, ├«ncerc├ónd concomitent s─â stabileasc─â o birocra╚Ťie regal─â.

Rolul reginelor barbare: Theodelinda ┼či Brunehilda 

Un rol extrem de important ├«n ├«nceperea tratativelor de pace l-a avut cu siguran╚Ť─â regina Theodelinda: prin╚Ťes─â, fiica ducelui bavarez Garibaldus este promis─â ├«n c─âs─âtorie regelui Autharith din interese politice, iar dup─â moartea acestuia, ├«n 590, ├«i este permis de c─âtre nobilimea longobarzilor s─â ├«╚Öi aleag─â un alt so╚Ť ├«ntre ei, care va deveni rege. Ea opteaz─â pentru Agilulfus, ducele de Torino.

Fiind catolic─â, regina men╚Ťine rela╚Ťii bune cu noul episcop de Milano, Constan╚Ťiu, pe care l-am v─âzut la Constantinopol ├«mprietenindu-se cu Grigore. Pontiful scrie ├«n septembrie 593 reginei numind-o ÔÇ×fiica noastr─â, regina TheodelindaÔÇŁ, atr─âg├óndu-i aten╚Ťia asupra situa╚Ťiei grave din dioceza de Milano, unde regele nu permitea comuniunea cu Roma. Aceasta va cl─âdi ├«n timpul vie╚Ťii o minunat─â biseric─â ├«n ora╚Öul Monza, biseric─â ce poart─â hramul sf├óntului Ioan Botez─âtorul.

├Än aceea╚Öi perioad─â, Grigore cel Mare ├«╚Öi atrage du╚Öm─ânia multora din Ravena, ora╚Ö ce devenise, ├«n 402, capitala Imperiului ├«n Occident ╚Öi care p─âstra o mare ├«nver╚Öunare fa╚Ť─â de Roma, dec─âzut─â ╚Öi abandonat─â.


6 jpg jpeg

C├ónd ve┼čtile ├«mp─âc─ârii papei cu barbarii deveniser─â frecvente ├«n r├óndul popula╚Ťiei, ap─âruser─â manifesta╚Ťii publice ├«mpotriva episcopului roman: ├«n timpul nop┼úii fuseser─â afi╚Öate ├«n ora╚Ö acuza╚Ťii grele de tr─âdare la adresa lui. Situa╚Ťia se agraveaz─â atunci c├ónd Grigore ├«l dojene╚Öte pe Ioan de Ravena fiindc─â purta ├«n via╚Ťa de zi cu zi mantia episcopal─â, rezervat─â numai c├ótorva s─ârb─âtori majore; iar c├ónd Ioan Postitorul, episcop de Constantinopol, decide s─â ├«╚Öi atribuie titlul de ÔÇ×patriarh ecumenicÔÇŁ, neprev─âzut de concilii, Grigore r─âspunde aspru ╚Öi nemul╚Ťumit, pierz├ónd ┼či sus┼úinerea din capital─â. ├Änsu╚Öi ├Ämp─âratul Mauriciu ├«i scrie, repro╚Ö├óndu-i armisti╚Ťiul pl─âtit barbarilor, numindu-l ÔÇ×simplexÔÇŁ, naiv.

├Än anul 595 se poate identifica o ruptur─â major─â ├«ntre Orient ╚Öi Occident, dar mai ales ├«n noua politic─â papal─â, care privea spre Apus. V─âz├ónd bunele rezultate ob╚Ťinute pe plan politic cu longobarzii, mijlocite de Theodelinda, papa scrie unei alte suverane barbare, Brunehilda, regina francilor, cer├óndu-i s─â vegheze asupra disciplinei bisericii ╚Öi s─â ofere protec╚Ťie c─âlug─ârului misionar Augustin. Acesta pleca de la Roma, trec├ónd prin Galia, cu scopul de a converti poporul anglilor la catolicism, lucru pe care ├«l va realiza ├«n scurt timp, aduc├ónd insulele britanice ├«n orbita Romei.

J. Richards, Consul of God: The life and times of Gregory The Great, 1980, London
R.A. Markus, Gregory the Great and his world, 1997, Cambridge
Le Monde Byzantin vol. I, LÔÇÖEmpire romain dÔÇÖOrient (330-641), Nouvelle Clio, 2004, Paris
http://www.documentacatholicaomnia.eu/04z/z_0590-0604__SS_Gregorius_I_Magnus__Epistolarum_Libri_XIV__EN.doc.html