Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei anticomuniste | VIDEO jpeg

Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei anticomuniste | VIDEO

Elisabeta Rizea, supranumită „Viteaza din Nucşoara“, reprezintă simbolul curajului şi jertfei în rezistenţa anticomunistă. Ţăranca din satul Nuşcoara, fără prea multă şcoală, care şi-a petrecut întreaga viaţă în locul de baştină din judeţul Argeş, a fost închisă de comunişti 13 ani pentru faptul că a ajutat şi eroii rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului.

Nepoata liderului ţărănist Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti în 1947, a fost o ţărancă simplă. A avut motive personale să urască comuniştii.

„Uite pentru ce am făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint...Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat”, mărturisea ţăranca din Nucşoara în cartea-document „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

Mânată de ura faţă de comuniştii care i-au ucis unchiul şi care îi hărţuiau apropiaţii, ţăranca Elisabeta Rizea s-a alăturat şi ea rezistenţei anti-comuniste. A fost numită ”duşman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti ”casă de bandiţi”. Pentru comunişti, bandiţii erau eroii rezistenţei anticomuniste, ascunşi în Munţii Făgăraşului. Lor le-a dus Elisabeta Rizea vreme de patru ani, pe ascuns şi în condiţii grele, bani şi mâncare pentru a rezista în sălbăticie şi pentru a nu fi prinşi de comunişti. Eroilor din „banda” Arsenescu-Arnătoiu li s-a alăturat şi soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe. Pe  18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsa, dusa pe sus la primaria din localitate  si bătută de securişti. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile.  

Când comuniştii au prins-o pe ţăranca care aprovizionase vreme de patru ani eroii ascunţi în munţi au condamnat-o la şapte ani de închisoare” pentru favorizarea infractorului”. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti în lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. În puşcărie a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundea în munţii gruparea de rezistenţă. Bătută până la leşin şi schingiuită până la sânge, ţăranca nu a spus nimic despre cei care se ascundeau.

Elisabeta Rizea a scăpat din închisoarea de la Piteşti în 1958. A continuat să susţină rezistenţa anti-comunistă din munţi cu orice preţ.

„De când m-au adus din puscarie, eu am mers târâş. Faceam toate draciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scara în camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci şi treceam dincolo. Băgam mancarea pentru partizani într-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbura. Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundul canii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alături”, povestea ţăranca eroină din Nucşoara.

Elisabeta Rizea, în tinerețe (circa 1950). Foto: CNSAS - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Elisabetea Rizea jpg jpeg

Elisabeta Rizea a „corespondat” cu rezistenţa anticomunistă prin intremediul unei scorburi de copac din Valea Morii. Acolo le lăsa ţăranca veşti şi informaţii partizanilor.

Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anti-comuniste, a fost arestat in 1961. În acelaşi an Elisabeta Rizea a fost arestata din nou si a primit 25 de ani de temniţă. Comuniştii au dus-o la închisoarea centrala a femeilor detinut politic de la Mislea. A urmat o altă perioadă grea de tortură de neimaginat. Comuniştii i-au smuls părul din cap şi au bătut-o până la leşin. În încercarea de a o face să vorbească, opresorii i-au oferit şi bani, însă ţăranca nu i-a vândut pe partizani. 

„M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. „Spune!” Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram si eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a ramas n carlig şi eu am căzut la pamant. Aşa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile date după căderea comunismului.

Elisabeta Rizea a fost eliberata din inchisoare în 1964. La întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara. 

„Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia”, povestea ţăranca în cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

Vreme de trei decenii, sub comunişti a purtat eticheta de ”duşman al poporului”. A fost strict supravegheată şi interogată periodic. După Revoluţia din 1989,  povestea ţărăncii eroine din Nuşcoara a fost făcută publică şi a impresionat o ţară întreagă. Povestea ei  a fost inclusă în documentarul „Memorialul Durerii” (video jos). A devenit simbolul luptei împoriva comunismului. Vocea Elisabetei Rizea s-a auzit la alegerile din  1990, când ţăranca a îndemnat oamenii de la sate să nu aleagă un singur partid, pentru ca istoria comunismului să nu se repete.  

Elisabeta Rizea a apucat să vadă România scăpată de comunism. A murit la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003. Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită : „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”.

Foto sus: Elisabeta și Gheorghe Rizea pe prispa casei din Nucșoara în anii 90 (sursa: Asociația Elisabeta Rizea)