Elena Farago, reținută de jandarmi în timpul răscoalei din 1907. Eliberată la insistențele lui Iorga

Elena Farago s-a născut pe 29 martie 1878, la Bârlad, într-o familie cu rădăcini grecești, tatăl său fiind Francisc Paximade, iar mama Anastasia Tomaide. În 1884 a fost înscrisă la o școală privată, dar situația financiară s-a înrăutățit după îmbolnăvirea mamei și a fost mutată la o școală de stat.

În 1890, Elena a preluat cu totul grija casei, având din ce în ce mai puțin timp pentru instruire. Elena Farago scria despre educația ei: „N-am cultură oficială decât două clase secundare. Am învățat și citit singură tot ce am vrut să știu”, referindu-se la lectura constantă a ziarelor și revistelor contemporane, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

La 17 ani i-a murit și tatăl, care a fost înmormântat pe banii prietenilor, iar frații săi au fost trimiși la diverse rude. Elena a ajuns la Brăila, s-a îmbolnăvit însă de „anemie profundă” și a fost trimisă la București pentru tratament. În Capitală a locuit la fratele său, Ernest, și a căutat un loc de muncă, fiind angajată inițial în casa scriitorului Gheorghe Panu. În perioada 1897-1898, I.L. Caragiale a angajat-o să se ocupe de educația copiilor săi. În casa sa, Elena a găsit o atmosferă plăcută, și-a petrecut numeroase ore în bibliotecă, a îngrijit cu drag de copiii dramaturgului, citindu-le povești, asigurând liniștea necesară creației literare.

În acest timp, l-a cunoscut pe Francisc Farago, s-au căsătorit în 1898 și au avut doi copii – Mihnea Dorian, fiul din prima căsătorie al soțului ei, adoptat în 1907, avocat, și Ana-Virginia (Coca), născută în 1913, pictoriță, actriță și scriitoare. În 1901 s-au mutat la Constanța, iar în 1907, soțul ei a fost transferat cu serviciul la Craiova, unde Elena Farago a rămas definitiv. În zilele răscoalei din 1907, Elena Farago a circulat cu trenul, trăsura, bicicleta prin satele oltenești și a sprijinit cu bani și sfaturi familiile afectate de răscoală, fiind chiar reținută de jandarmi și eliberată doar la insistențele lui Nicolae Iorga.

Începuturile literare ale Elenei Farago se plasează după mărturiile poetei în copilărie, când a scris epigrame, un jurnal cu opinii literare. Și-a făcut debutul literar printr-un reportaj în 1898 și prin poezia „Ce-o fi ?... publicată în ziarul „România Muncitoare” din 10 martie 1902, semnate cu numele de Fatma. Multe dintre scrierile Elenei Farago sunt destinate copiilor: „Din traista lui Moș Crăciun” , „Bobocica” , „Să nu plângem” , „Dar din dar” , „Să fim buni” , „Ziarul unui motan” , „Dintr-un cuib de rândunică”. Pentru opera sa Elena Farago a primit Premiul „Adamachi” (1908 și 1920) și Premiul „Neuschotz” ale Academiei Române (1927), Premiul Internațional „Femina” (1924), Premiul Național pentru Literatură (1938), Medalia „Bene Merenti”, clasa I și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, clasa a II-a ale Fundațiilor Regale.

S-a ocupat și de administrarea bibliotecii din Craiova, din 1921 a fost numită director al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman”. În 1928, când împlinea 50 de ani, a fost sărbătorită de autorități și admiratori, iar Liviu Rebreanu, președintele Societății Scriitorilor Români îi scria apreciativ: „pentru opera dvs. poetică de rară delicatețe și adâncime, pentru sufletul dvs, veșnic bun și entuziast”.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, imobilizată la pat (suferea de pleurită cardiacă), a continuat să scrie. În 1947 a primit titlul de „Cetățean de onoare” al Craiovei, unde în fiecare an, în luna martie, se organizează un eveniment cultural dedicat memoriei scriitoarei: „Zilele Elena Farago”.

Arhivele Naționale ale României publică pe pagina de Facebook a instituției poezii, schițe, interviuri și scrisori ale Elenei Farago păstrate la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale.