Dimitrie Gusti (foto: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti")

Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei româneşti

📁 Biografii
Autor: Redacția

Născut 13 februarie 1880, Dimitrie Gusti este considerat creatorul sociologiei româneşti. Dimitrie Gusti a fost filosof, sociolog, etician, membru al Academiei Române din 1919, preşedintele Academiei Române (1944 - 1946), Ministrul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor între 1932 şi 1933, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.

Dimitrie Gusti a iniţiat şi a îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din toate provinciile istorice ale României (1925-1948) şi a obţinut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială, notează Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", pe pagina de Facebook a instituției.

Gusti a fost comisarul general al Pavilionului românesc de la Expoziţia Mondială de la New York. În discursul inaugural, la 6 iunie 1939, Dimitrie Gusti afirma: „Noi, românii, am adus contribuţia noastră la aceasta expoziie mondială din toată inima şi fericiţi fiind că ea este o mărturie a tot ce a contribuit lumea nouă la civilizaţia celei vechi.”

Dimitrie Gusti (foto: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti")
Dimitrie Gusti (foto: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti")

El a înfiinţat primele cămine culturale, pentru ca astfel să ajungă cultura în lumea satului. Muzeul Naţional al Satului este rezultatul strădaniilor Şcolii Sociologice de la Bucureşti.

„Muzeul este în stare să oglindească mai bine decât orice altceva bogăţia şi varietatea de viaţă ţărănească, ideile de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic ţărănesc, marea ştiinţă a adaptării la mediu şi a prelucrării mediului, originalitatea în împodobire şi siguranţa instinctivă sau chibzuită a folosirii spaţiului mai larg pentru oameni, vite şi lucruri; arta şi tehnica românească de la brazdă îşi dau mâna.”, afirma în 1936 Dimitrie Gusti la inaugurarea Muzeului Satului pe care obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”.