Cuvintele sfâşietoare ale marii Regine Elisabeta a României: „Pe lumea aceasta nu mai am nici loc, nici rost“ jpeg

Cuvintele sfâşietoare ale marii Regine Elisabeta a României: „Pe lumea aceasta nu mai am nici loc, nici rost“

Regina Elisabeta a României a fost poet, scriitor, eseist, patroana artelor şi ambasadoarea valorilor tradiţionale româneşti. Poporul a supranumit-o „mama răniţilor“, ea şi-a spus Carmen Sylva. A rămas în conştiinţa românilor drept prima regină care a făcut din costumul popular românesc haina de gală a curţii regale şi prima regină scriitoare.

„A fost odată o regină bună, care vroia să alinte toată suferinţa pe care o vedea pe lume. Dar oricât de mult bine făcea, cu atât mai mult i se părea că nevoia creşte”, scria Carmen Sylva, în ”Povestea unei reginei binefăcătoare, un autoportret potrivit pentru prima regină a României, cea pe care poporul a numit-o ”mama răniţilor”.  

Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied, devenită Regina Elisabeta a României, a fost nu doar prima doamnă a României cu titlu de regină, ci şi o figură literară importantă. Ca om de litere, şi-a spusCarmen Sylva, alegându-şi pseudonimul cu care s-a făcut cunoscută în întrega lume, cu gândul la poezie şi pădure.    

Peste 30 de biografii şi sute de articole s-au scris despre viaţa şi activitatea celei mai îndrăgite regine a României, o personalitate complexă al cărei nume a fost celebru nu doar în Europa, ci şi în America sau Australia. Un sondaj din 1905, publicat într-un ziar din Berlin, o clasa pe Elisabeta a României pe locul cinci în topul celor mai importante persoane din lume.

Continuarea pe adevarul.ro