Corbul, istoria mitică a unui mesager divin

În genere câmpul semantic pe care tindem să-l asociem acestei impresionante specii care beneficiază de o inteligenţă legendară este unul care nu prea o încadrează în categoria “fiinţelor luminoase”. Multe superstiţii s-au ivit ca urmare a apariţiei constante a corbului pe câmpul de bătălie, când devorează rămăşiţele soldaţilor ucişi. Un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei…

Cicero este de altfel avertizat că moartea îl pândeşte prin corbii care îşi flutură nervos aripile prin văzduh. Danezii credeau că prin observarea atentă a comportamentului lor se putea deduce rezultatul unei bătălii, pentru că sunt prin excelenţă animale războinice. Se spune că ar fi prevestit şi moartea lui Platon şi Tiberius şi i-ar fi spus zeului celtic Lugh despre invaziile duşmane. Dar simbolismul morţii este doar o mică parte din ceea ce reprezintă corbul în foarte multe culturi. Tradiţiile şamanice pun mare accent pe aspectele pozitive ale păsării misterioase. Şi nu este de mirare. Strict ştiinţific vorbind, sunt creaturi extrem de inteligente, capabile să-şi construiască propriile instrumente, să le folosească şi să utilizeze mai multe tipuri în funcţie de scop, concepând alte tipuri de instrumente la nevoie. Studiile comparate de credinţe arată că simbolismul negativ al corbului este de dată recentă şi limitat la spaţiul European. Nenorocirile pe care le-ar prevesti se mai regăsesc sporadic în Mahabharata, dar aproape peste tot în Orient, ca şi în Occident, simbolismul este unul pozitiv.

Cuvântul celtic pentru corb este “bran”. El înseamnă protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Locuitorii din Cornwall îşi închipuiau că zborul unui corb deasupra unei case aducea noroc şi cine omora făptura magică avea să sufere îngrozitor. Eroul Bran îl desemnează pe păstrătorul memoriei ancestrale, pe înţeleptul suprem. Asta cu atât mai mult cu cât capul său, recipient al inteleigenţei, a fost îngropat în sacrul munte alb londonez. Corbii încă se mai perindă pe acolo, în Turnul Londrei, şi se crede că menţin vie inteligenţa lui Bran. Adesea animal profetic, unele tradiţii gallice culese de Pseudo-Plutarh relatează că un stol de corbi a indicat locul unde urma să fie întemeiat oraşul Lugdunum/Lyon. Zeiţa războinică Bodb poartă nume de cioară. Un rol important joacă şi în povestirea gallică “Visul lui Ronabwy”, când corbii lui Owein, după ce sunt masacraţi de soldaţii lui Arthur, le aplică o pedeapsă soldaţilor.

Corbii, partenerii zeilor

Corbii sunt şi tovarăşii lui Wotan, stand aşezaţi pe tronul său. Unul este Huginn, spiritul, celălalt este Muninn, memoria. Cei doi ar reprezenta principiul creaţiei, spre deosebire de lupii lui Odin care ar fi principiul distrugerii. Odin îi trimitea in fiecare zi să scruteze împrejurimile, după care aceştia se întorceau la el împărtăşindu-I informaţiile adunate. Valkyriile se puteau preface şi ele în corbi. Mesageri ai zeilor, cu capacitate profetică, au un rol fundamental în practicile şamanice. În Edda poetică, mai precis în poemul “Grimnismal”, chiar şi Wotan apare în ipostaza de zeu-corb. Capacitatea lui Odin de a-şi trimite gândul şi mintea departe s-ar putea lega de călătoria pe care o săvârşesc şamanii când sunt în transă, de unde şi temerea că cei doi corbi nu s-ar mai întoarce. Pe de altă parte, se poate ca tovarăşii lui Odin să fi ocupat un loc important în mitologie mai devreme de secolele 9-10, când au fost adoptate cele două nume ca representative pentru puterile intelectuale ale zeităţii. Simbolismul corbului în lumea germanică include si stindardul corvin, un steag ţesut de aşa natură încât la fluturarea sa în aer să pară ca şi cum ar imita zborul păsării. De asemenea Huginn şi Muninn invocă şi conceptele de “fylgjia” (metamorfoză, noroc şi spirit protector) sau “hamingja” (dublul fantomatic al unei persoane).

Şi grecii şi romanii subliniază acelaşi simbolism pozitiv întâlnit până acum. Este animalul solar al lui Apollo, dar îl regăsim şi pe lângă Athena. Apollo, zeu oracular de primă mână, apreciază animalul pentru locvacitatea şi isteţimea sa. După Strabon, corbii sunt cei care stabilesc amplasarea centrului lumii la Delphi, ca mesageri ai zeilor înzestraţi cu funcţii profetice. Nu sunt departe nici de zeul Mithra, deţinând şi puterea de a conjura piaza rea. Unele legende greco-romane povestesc că toţi corbii erau odinioară albi. Dar din cauza incapacităţii sale de a păstra un secret, Apollo blestemă făptura înnegrindu-i penele. Mai avem o versiune care spune că Athena a înlocuit corbul cu bufniţa tot din aceeasi cauză.

China şi Japonia îl înzestrează cu gratitudinea filială, datorită grijii puilor faţă de părinţi, element privit ca o restaurare a ordinii sociale. În Japonia este atât simbol al dragostei familiale, cât şi vestitor al biruinţelor şi semn al virtuţii. De multe ori îl întâlnim ca animal solar, de culoarea roşie. O legendă spune că zece corbi şi-au luat zborul de pe rugii de mure ai Levantului ca să aducă lumină lumii, dar Yi, Bunul Arcaş, ii doboară pe nouă dintre ei, altfel lumea ar fi ars. În timpul dinastiei Han pietrele sculptate înfăţişează un corb cu trei gheare în mijlocul soarelui. Poate fi un simbol al principiului yang, iar cele trei gheare invocă simbolismul solar, cu răsărit, zenit şi apus.

În folclorul nativilor americani se pune accent pe talentul lui corvus corax de a se metamorfoza, simbolizând schimbarea. Aşa-numiţii medicine men îl conjură în ritualuri variate pentru a clarifica viziunile, pentru că ceea ce se vede cu ochiul fizic nu reprezintă neapărat realitatea, iar corbul poate oferi lămuriri. Animal magic şi purtător de mesaje divine, corbul îşi împărtăşeşte cunoaşterea doar cu cei demni de ea. Este şi un animal care vindecă. Tezaur de secrete, asistă la revelarea propriilor noastre gânduri ascunse, la acceptarea unor adevăruri refulate şi la armonizarea finite umane. Când apare corbul se deschidea cale de acces către Marele Mister, ceea ce produce o modificare pozitivă de conştiinţă. Corbul este cel care a adus lumina în lume şi a creat o parte din Pământul-Mamă. Indienii Tlingit de pe coasta de vest a Pacificului îl privesc ca pe figura divină centrală, demiurgul primordial, care răspândeşte cultura şi civilizaţia, adăugându-I elementul dinamic şi organizator. La Mandani, cu prilejul sărbătoririi primăverii, un bărbat comemorează retragerea apelor stand gol, vopsit în alb, cu o mantie din blana a patru lupi albi şi cu doi corbi morţi pe cap.

Fără corb, conform tradiţiilor Hopi, Navajo, Zuni, lumea ar fi şi acum în întuneric, pentru că el este cel care a ieşit din pântecele negru al universului. Nici Africa neagră nu îl consideră mai prejos, considerându-l o pasăre care îi previne pe oameni despre primejdii. Prin urmare, corbul, animal solar, partener al zeilor, ghid al sufletelor, simbol al unei singurătăţi care permite accederea la un plan mai înalt, este departe de a fi un personaj al macabrului. Să nu uităm nici de ce afirma Carl Jung:corbul, chiar de este partea întunecată a psihicului, trebuie integrat în personalitate pentru a putea permite comunicarea între toate aspectele umane. Este un simbol al dezvăluirii adevărurilor ascunse şi expunerii lor în lumina conştiinţei.