CIA - o istorie întunecata: Asasinate, răsturnări de guverne, experimente medicale...

Richard Helms a fost prototipul spionului modern. Timp de 30 de ani de la înfiinţarea Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) şi anterior înfiinţării ei, în anul 1946, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, la Oficiul de Servicii Strategice (OSS), Richard Helms a deţinut funcţii-cheie în lumea aceea secretă: agent secret OSS, şef de reţea de spionaj, planificator şi organizator de acţiuni secrete, iar în final, timp de peste şase ani (1966-1973), director-general al CIA.

Niciun alt american nu a fost atât de implicat, atâţia ani, cu aşa multe acţiuni ale CIA, ca Richard Helms. Povestea lui este, practic, povestea CIA. În descrierea extraordinarei sale cariere, autorul cărţii de faţă a scris prima istorie completă a CIA. Biblioteca Congresului SUA are în catalogul ei peste 200 de cărţi despre CIA, cele mai multe dintre ele scrise de foşti salariaţi, dar cartea de faţă deţine o poziţie privilegiată faţă de celelalte.

Motivul ţine de faptul că este o lucrare necenzurată, iar autorul ei este acuzat de critici pentru prezentarea lui Helms într-o formulă prea dură. Thomas Powers nu a fost obligat să prezinte manuscrisul acestei cărţi spre examinare şi aprobare şefilor de la CIA, cum a fost cazul celorlalţi autori care au lucrat acolo. Rezultanta acestei situaţii este că imaginea în care apare CIA în această lucrare este mai obiectivă, mai completă şi mai revelatoare decât tot ce s-a scris anterior. Cel puţin acestea sunt calificativele date cărţii de faţă (The man who kept the secrets – Richard Helms and The CIA) de către editura Alfred Knopf, care a îndrăznit publicarea ei. Autorul cărţii, Thomas Powers, este jurnalist la United Press International (UPI) şi laureat al premiului Pulitzer pentru cartea sa precedentă, Diana:The marking of a terrorist.

Scandalul Watergate şi demiterea directorului CIA, Richard Helms

În galeria directorilor CIA, de la înfiinţare şi până azi, Richard Helms ocupă un loc central şi privilegiat. Primul motiv este acela că a fost promovat din interior la funcţia supremă pentru merite profesionale, în timp ce majoritatea celorlalţi directori-generali ai CIA a fost reprezentată de oameni aduşi din afara instituţiei, pe considerente cunoscute doar de preşedintele SUA. În acest context, cel mai edificator exemplu este cel dat de preşedintele Gerald Ford, care, la instalarea sa la Casa Albă, a numit la conducerea CIA pe politicianul George Herbert Bush, tatăl ultimului preşedinte republican al SUA – un om fără experienţă în domeniul spionajului extern.

Un alt motiv de distincţie pentru Helms, comparativ cu ceilalţi directori, este modul în care acesta a ţinut piept asaltului Casei Albe asupra CIA de a-l salva pe preşedintele Nixon şi pe oamenii lui apropiaţi din scandalul intrat în istorie sub numele Watergate. Concret vorbind, Nixon, prin asistenţii lui de la Casa Albă (John Dean, Haldeman etc.), încerca să obţină de la CIA milioane de dolari în bani gheaţă cu care să cumpere tăcerea celor prinşi în flagrant în efracţia de la Watergate şi arestaţi de FBI. Helms a făcut senzaţie prin refuzul său de a implica CIA în orice operaţiune de acoperire a ilegalităţilor comise de Nixon şi de oamenii lui. Fiind o anchetă federală în plină desfăşurare pe plan intern, Helms a considerat în mod corect că este de competenţa poliţiei federale FBI şi că nu are vreo legătură cu spionajul extern. Pentru acest gest temerar, Helms va plăti cu funcţia sa, fiind demis de Nixon şi expediat la Teheran ca şef al misiunii diplomatice americane din capitala Iranului.

Şefi de stat ucişi din ordinul preşedinţilor americani

Al treilea motiv de celebritate dobândit de Helms a fost modul în care s-a comportat după demiterea sa de la CIA şi mai ales după demisia lui Nixon de la Casa Albă. Helms a fost anchetat dur de către o comisie a Congresului american prezidată de senatorul Frank Church, care îi cerea lui Helms să dezvăluie toate ilegalităţile comise de CIA sub conducerea sa, în special în Chile, unde preşedintele ales democratic, Salvador Allende, a fost răsturnat de la putere din ordinul lui Nixon.

În aceste confruntări acerbe cu senatorii americani, Helms şi-a construit strategia de păstrare a secretelor de stat pe două considerente. Primul a fost apărarea oamenilor de la CIA care au executat ordinele ministrului de Externe Henry Kissinger, aflat la conducerea politicii externe a SUA, alternativa fiind ani de închisoare pentru ei şi pentru Richard Helms. Iar cel de-al doilea, obligaţia de serviciu de a păstra confidenţialitatea acţiunilor externe ale guvernului american, alternativa fiind compromiterea SUA pe plan extern.

Pe scurt, Helms s-a decis să mintă comisia senatorială de anchetare a activităţilor CIA, a fost prins minţind sub stare de jurământ şi pedepsit cu amenda maximă prevăzută de lege plus doi ani de închisoare. William Colby, care l-a succedat pe Helms la conducerea CIA, a procedat exact invers în faţa Congresului:a livrat senatorilor tot ce au cerut aceştia din arhivele secrete ale CIA, spre disperarea ministrului de Externe Kissinger şi a preşedintelui SUA, Gerald Ford. Aşa au aflat America şi restul lumii despre asasinarea unor şefi de stat sau de guverne din alte ţări la ordinul unor preşedinţi americani (Patrice Lumumba, Rafael Trujillio, Ngo Dinh Diem, Salvador Allende etc.). Pe masa senatorilor americani din sala de anchete au fost expuse de William Colby armele şi dispozitivele de ucidere pregătite de CIA pentru asasinarea lui Fidel Castro. În urma dezvăluirilor lui William Colby s-au putut stabili cu precizie crimele comise de preşedintele Nixon:blocarea justiţiei SUA în ancheta FBI privind Watergate şi violarea Constituţiei statului Chile prin răsturnarea unui guvern democratic ales.

Asasinate, răsturnări de guverne, experimente medicale...

Nici Henry Kissinger n-a scăpat nepătat, acesta purtând răspunderea pentru organizarea războiului civil din Angola, precum şi pentru conducerea directă a acţiunilor americane în Chile contra guvernului Allende. Concluzia finală a anchetei Senatului SUA este precisă, cu enumerarea concretă a ilegalităţilor comise de CIA, care demonstrează că sub pretextul unei urgenţe internaţionale (lupta contra comunismului) preşedinţii SUA au folosit un instrument secret al puterii (CIA), pentru violarea unor principii de bază ale Constituţiei SUA. Între acestea se înscriu:1) deschiderea frauduloasă a corespondenţei poştale a cetăţenilor americani;2) asasinarea unor şefi de stat din Vietnamul de Sud (Ngo Dinh Diem), din Republica Dominicană (Rafael Trujillio), din Congo (Patrice Lumumba), Chile (Salvador Allende), precum şi numeroase tentative la viaţa preşedintelui Cubei (Fidel Castro);3) experimente medicale asupra unor cetăţeni nepreveniţi anterior;4) finanţarea şi educarea poliţiei locale din alte ţări pentru torturarea opozanţilor;5) sprijinirea şi apoi abandonarea unor răsculaţi în ţări ca Ungaria (1956);6) injectarea de sume corupătoare de bani în sistemul politic al altor ţări (Chile);7) aţâţarea unor războaie civile în scopuri străine ţărilor care găzduiau acele războaie (Angola);8) intervenţia directă în răsturnarea unor guverne democratice la cererea unor firme private americane (guvernul Arbenz din Guatemala, răsturnat în anul 1954, la cererea firmei United Fruit).

Cum au aflat americanii de rachetele din Cuba

Un aspect inedit dezvăluit în această carte este contribuţia nepreţuită adusă de agentul sovietic Oleg Penkovsky în soluţionarea crizei rachetelor sovietice din Cuba. Aflat în serviciul britanicilor, care, alarmaţi de iminenţa unui război nuclear, au solicitat participarea CIA la interogarea la Londra a lui Penkovsky (cel mai înalt şi mai prolific dezertor sovietic), el a furnizat anglo-americanilor peste 10.000 de documente militare sovietice, inclusiv specificaţii tehnice detaliate ale rachetelor sovietice de ultimă generaţie.Aceste documente au permis militarilor americani să urmărească oră cu oră progresul de instalare a rachetelor sovietice în Cuba şi să calculeze cu precizie ţintele americane care intrau în raza acestora. Aşa au descoperit că orice oraş important de pe continentul nord-american era expus devastării nucleare, cu excepţia oraşului Seattle din statul Washington, de pe coasta Oceanului Pacific. Preşedintele Kennedy şi-a evacuat familia din capitala SUA într-o zonă rurală a statului Virginia.

Omenirea nu ştie nici azi ce deşert ar fi devenit planeta noastră în urma unui duel nuclear între URSS şi SUA în timpul crizei rachetelor sovietice instalate în secret de Hruşciov în Cuba anului 1962. Penkovsky a fost prins în flagrant delict de KGB, arestat, judecat şi ars de viu din ordinul lui Hruşciov. În acest context trebuie înţeles şi avertismentul ulterior al unui ministru de Externe american că „nu este rezonabil pentru europeni să se aştepte din partea unui preşedinte al SUA să rişte existenţa oraşului Chicago pentru a salva oraşul Hamburg”.

Autorul cărţii precizează cu detalii că ordinul de asasinare a lui Fidel Castro de către CIA a fost emis de către preşedintele Eisenhower şi reconfirmat de John F. Kennedy după alegerea sa ca preşedinte al SUA (pag. 342). Numai că Santos Trafficante, care era plătit de CIA pentru efectuarea atentatului în Cuba, îl informa sistematic pe Fidel Castro despre aceste acţiuni contra lui. Concluzia autorului este lapidară:„Este un fapt verificat că CIA a încercat în mod cert să-l omoare pe Castro, indiferent de motivele şi loialităţile agenţilor aleşi pentru această acţiune” (pag. 342). Iar Richard Helms era ofiţerul care supraveghea la CIA fiecare fază şi toate detaliile tehnice ale acestei acţiuni (pag. 150). Ani mai târziu, când preşedinte al SUA era Lyndon Johnson, acesta a fost informat de Richard Helms, devenit între timp director-general al CIA, despre tentativele de asasinare a lui Castro, organizate sub administraţia lui Kennedy.

Sovieticii pregăteau alte „Hiroshime“ în Asia

Autorul cărţii scrie că Lyndon Johnson, cu puţin înainte de plecarea sa la pensie de la Casa Albă, a făcut următoarea confesiune jurnalistului Howard K. Smith:„Am să-ţi spun ceva care o să te şocheze:Kennedy a încercat să-l suprime pe Castro, dar Castro a ajuns primul la Kennedy” (pag. 157).Am lăsat pentru finalul acestui articol cea mai surprinzătoare dezvăluire a acestei a treia cărţi scrise de jurnalistul Thomas Powers. Americanii au fotografiat din Cosmos ciocnirile militare dintre trupele sovietice şi chineze din luna martie 1969, pe valea râului Ussuri, care este graniţa naturală a celor două ţări. Sovieticii au concentrat acolo mari forţe militare, inclusiv arme nucleare tactice.Alarmat, Henry Kissinger a ordonat la CIA elaborarea unui studiu aprofundat al conflictului Chinei cu URSS. La prezentarea acestui studiu, guvernul american a aflat cu detalii tehnice că URSS pregătea un atac nuclear contra centrelor de cercetare şi dezvoltare a armelor atomice de pe teritoriul Chinei (pag. 210). În sprijinul acestor afirmaţii neverosimile şi nemaiauzite despre cele două puteri comuniste ale lumii, autorul cărţii citează, în note de subsol, contribuţia adusă la clarificarea acestui secret de stat de către Secretarul General al Casei Albe, H.R. Haldeman. Acesta, în cartea sa de amintiri, The Ends of Power, aduce detalii suplimentare ale demersurilor sovietice pe lângă preşedintele Nixon, de la care ruşii încercau să obţină un acord politic în atacul nuclear al URSS contra Chinei (pag. 354).

Omenirea află cu mare întârziere că în vara anului 1969 sovieticii pregăteau alte Hiroshime pe continentul asiatic! Cartea nu ne spune cine a reuşit să-i oprească pe sovietici de la bombardarea atomică a Chinei:Nixon, Mao sau amândoi împreună? Să nu uităm că Nixon şi Kissinger au intrat în istoria acelei perioade pentru modul în care au jucat cartea Chinei în marele joc strategic contra URSS-ului. În încheiere, menţionez un detaliu pitoresc:pentru a nu pierde pensia cuvenită pentru cele trei decenii de activitate la OSS şi la CIA, Richard Helms a primit cu suspendare sentinţa de doi ani de închisoare pentru sperjur la audierile Congresului SUA. El a decedat la 22 octombrie 2002, la venerabila vârstă de 89 de ani.